Poetica lui Mircea Cărtărescu. O tipologie

1. „‘Intrând în secolul al douăzeci și unulea’, observă Marjorie Perloff într-o carte recentă, ‘separația modern/postmodern ni se dezvăluie drept mai degrabă aparentă decât reală’. Venind nu doar de la un critic remarcabil, ci de la cel mai important susținător academic al unei avangarde care – dincolo de toate neînțelegerile pe care membrii ei individuali le-au putut avea privind locul lor în postmodernism – s-a definit împotriva modernismului, această observație e una izbitoare. În fond, separația a părut cândva crucială multor istorici literari, inclusiv Perloff însăși. De ce pare acum irelevantă, sau, poate chiar mai important, de ce a părut cândva atât de fundamentală?” Jennifer Ashton, From Modernism to Postmodernism. American Poetry and Theory in the Twentieth Century, Cambridge University Press, Cambridge, 2006, p. 1.

2. v. Marjorie Perloff, 21st-Century Modernism: The “New” Poetics, Blackwell, Malden, 2002, pp. 164 et passim.

3. „ Cele mai multe dintre postmodernismele menționate mai sus apar ca reacții specifice împotriva formelor instituționalizate ale modernismului înalt, împotriva cutărui modernism înalt dominant care a cucerit universitatea, muzeul, rețeaua galeriilor de artă și fundațiile. Acele stiluri cândva subversive și belicoase – expresionismul abstract; marea poezie modernistă a lui Pound, Eliot sau Wallace Stevens; stilul internațional (Le Corbusier, Frank Lloyd Wright, Mies); Stravinsky; Joyce, Proust și Mann – resimțite drept scandaloase sau șocante de către părinții noștri sunt, pentru generația care ajunge la porți în anii ‘60, identificate drept establishment-ul și dușmanul, moarte, sufocante, canonice, monumente reificate care trebuie distruse ca să poată fi construit ceva nou. Aceasta înseamnă că vor fi atâtea forme diferite de postmodernism câte modernisme înalte au existat în locul lor, de vreme ce primele sunt, măcar inițial, reacții specifice și locale împotriva acestor modele”. Fredric Jameson, Postmodernism and Consumer Society, în Hal Foster (ed.), The Anti-Aesthetic. Essays on Postmodern Culture, Bay Press, Washington, 1983

4. Simon Malpas, The Postmodern, Routledge, Londra și New York, 2005, p. 5.

5. Paul Crowther, Philosophy after Postmodernism. Civilized Values and the Scope of Knowledge, Routledge, Londra și New York, 2003, p. 1.

6. Articolul lui Davenport e citat în monografia lui Andre Furlani, Guy Davenport. Postmodern and After, Nortwestern University Press, Illinois, 2007, p. 147.

7. Jürgen Habermas, Seyla Ben-Habib, Modernity versus Postmodernity, în New German Critique, nr. 22, număr special despre modernism (vara lui 1981).

8. Jürgen Habermas, Modernity – An Incomplete Project, în Maurizio Passerin d’Entrèves, Seyla Ben-Habib (ed.), Habermas and the Unfinished Project of Modernity. Critical Essays on the Discourse of Modernity, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, 1997. Articolul e o reluare, ușor rescrisă, a celui citat anterior, Modernity versus Postmodernity.

9. „This takes place in a confusing social situation that mirrors the universalizing and simultaneously self-destructive tendencies of modernity whose clash we now think of as the postmodern”. [„Acest lucru se întâmplă într-o situație socială derutantă, care oglindește acele tendințe globalizante și totodată auto-distructive ale modernității a căror ciocnire o considerăm acum drept postmodernismul.”] Hans Bertens, The Idea of the Postmodern. A History, Londra și New York, Routledge, 2005, p. 235. Discuția despre Lyotard, Habermas și Jameson e la pagina 233.

10. Josh Toth, The Passing of Postmodernism. A Spectroanalysis of the Contemporary, State University of New York Press, New York, 2010, pp.1-2.

11. „Am citit primul volum din  Orbitor  (editura Archipelago), evocarea febricitată pe care Mircea Cărtărescu i-o face Bucureștiului, în felul convențional în care citim un roman, de la început la sfârșit, ceea ce e cam totuna cu a spune că ai vizitat Pământul de la început la sfârșit. Realcătuită miraculos din română în engleză de către Sean Cotter, Orbitor e o lume, o incantație deliberat halucinatorie, uneori vis, uneori coșmar, pe care e mai adecvat să aterizezi – adică s-o citești fără o ordine anume – decât s-o parcurgi în linie dreaptă. Nu că i-ar lipsi poveștile: povești despre un poet și mama lui, despre oraș și sat, și, la pagina 49, cea mai bună poveste cu un zombie rural creștin ortodox pe care o veți citi vreodată”. James Meek, „[I read the first volume of Blinding…]”, în The Guardian, 11 iulie 2015.

12. Pentru descrierea ekphrastică (intermedială) pe care Jameson o face hotelului Westin Bonaventura („Bonaventure”, scrie el), v. Fredric Jameson, Postmodernism, or, the Cultural Logic of Late Capitalism, Verso, Londra, 1991, pp. 38-42.

13. Christopher Butler, Postmodernism. A Very Short Introduction, Oxford University Press, Oxford, 2002, p.3.

14. Traduse în română ca Manierismul în literatură. Alchimie a limbii și artă combinatorie esoterică. Contribuții la literatura comparată europeană, Univers, București, 1998; și Lumea ca labirint, Meridiane, București, 1973. În eseurile și intervențiile lui publice, Cărtărescu face adeseori trimitere la cele două cărți, subliniind uneori importanța pe care au avut-o în formarea lui artistică.

15. Fredric Jameson, Postmodernism and Consumer Society, în Hal Foster (ed.), The Anti-Aesthetic. Essays on Postmodern Culture, Bay Press, Washington, 1983, pp. 113-119.

16. Fredric Jameson, Postmodernism, or, the Cultural Logic of Late Capitalism, Verso, Londra, 1991, p. 15.

17. Simon Malpas, The Postmodern, Routledge, Londra și New York, 2005, p. 128.

18. Jean Baudrillard, The Ecstasy of Communication, în Hal Foster (ed.), The Anti-Aesthetic. Essays on Postmodern Culture, Bay Press, Washington, 1983, p. 130.

19. Richard Rorty, Contingency, Irony, and Solidarity, Cambridge University Press, Cambridge, 1993, p. 94.

20. idem, pp. 98-100.

21. Barry Smart, Postmodernity, Routledge, Londra și New York, 1993, p. 89.

22. Christos Yannaras, Postmodern Metaphysics, Holy Cross Orthodox Press, Brookline, Massachusetts, 2004, p. 182.

23. idem, p. 134.

24. E o poziție pe care o sintetizează Stuart Sim în synopsisul lui amplu despre postmodernism: „[for] postmodernists, the subject is a fragmented being who has no essential core of identity, and is to be regarded as a process in a continual state of dissolution rather than a fixed identity or self that endures unchanged over time” [„pentru postmoderni, subiectul e o ființă fragmentată care nu are un nucleu esențial al identității, și trebuie să fie privit ca un proces aflat într-o continuă stare de disoluție mai degrabă decât ca o identitate sau un sine fix care rezistă neschimbat de-a lungul timpului”]. Stuart Sim (ed.), The Routledge Companion to Postmodernism, Routledge, Londra, 2001, pp. 366-367.

25. „încă un gest metafizic, implicit în întreprinderea filozofică a auto-fabricării și auto-verificării ego-ului”. Catherine Malabou, The Form of an ‘I’, în John D. Caputo, Michael J. Scanlon (ed.), Augustine and Postmodernism. Confession and Circumfession, Indiana University Press, Bloomington și Indianapolis, 2005, p. 128.

26. „Departe de a fi un nou trend specific anilor ‘90 și 2000, emisiunile de tip tabloid, emisiunile de tip reality TV și memoriile senzaționaliste își au, toate, rădăcinile într-un gen de scris care a apărut pentru prima oară acum cincizeci de ani, stârnind  și atunci, deloc întâmplător, un imediat succes popular și anxietăți critice: poezia confesivă.” Miranda Sherwin, „Confessional” Writing and the Twentieth-Century Literary Imagination, Palgrave Macmillan, Londra, 2011, p. 1.

27. Richard Rorty, op. cit., p. 97.

28. „Acum, între momentul dinainte și cel de după confesiune, ceea ce subiectul obține, conform declarației stranii a lui Heidegger, e o formă, forma sinelui însuși, forma unui eu. Acesta e felul în care el interpretează acel ‘târziu te-am iubit’: ‘aber ich selbst war nicht in der Form, ich hatte nicht das Sein, das echtes Sein eines Selbst ist’ (însă eu însumi nu eram o formă, nu aveam ființă, ființa genuină care e un sine). Heidegger opune această formă lui deformis, un adjectiv folosit de Augustin, care declară: ‘deformis irruebam’ (desfigurat mă zvârcoleam). Deformis înseamnă ‘desfigurat, dizgrațios, deformat’, dar și ‘fără formă’. Astfel, forma autentică a Sinelui, pentru Heidegger, e cea a Ființei. Dumnezeu dă sinelui care se confesează forma lui proprie, adică însăși forma facticității lui”. Catherine Malabou, op. cit., p. 130. Sublinierea cu italice din ultima propoziție este a mea.

29. Mircea Cărtărescu, „Foame cu Kafka, frig cu Mann”, interviu dat lui David Hugendick, în Observator cultural, ianuarie 2008, nr. 406.