The idiot: Dostoievski’s most plastic novel
Despite of the fluid or musical structure of his novels, Dostoievski showed an utmost interest for some of the Renaissance masterpieces with biblical subjects such as the crucifixion. Christ in thetomb, the painting made by Hans Holbein the Young, produced such an astonishing impact on the writer, that he turned it into a narative central motif within one of his most important writings, The idiot, focused on the complex issue regarding the tension between aesthetisc and Christian ethics, idealism and scepticism. The painting can be considered an exphrasis, am image extremely relevant for the peculiar vision of the Russian novelist about the human being.
1. Dostoievski şi Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuţi, Fundaţia Culturală Ideea Europeană, p. 126.
2. Sintagma aparţine personajului Ippolit Terentiev.
3. În Dostoievski.Tragedia subteranei, cap. Idiotul, Ion Ianoşi foloseşte formula paradoxală cea mai potrivită: “fiinţa perfectă în imperfecţiunea sa lumească” (p. 99).
4. “Atât omul, cât şi naţiunea nu pot exista fără o idee supremă. Însă pe pământ există numai o singură idee, şi anume, cea referitoare la nemurirea sufletului uman, căci celelalte idei superioare, mulţumită cărora omul trăieşte, derivă din toate acestea.”- Dostoievski cit. de Lev Şestov, Filosofia tragediei, cap. Dostoievski şi Nietzsche, p. 235. În Însemnări din subterană, Dostoievski mărturiseşte că frumosul şi sublimul au constituit dintotdeauna pentru el “fructul oprit”. De aici până la afirmaţia “Nu îmi rămâne decât să-mi creez propria perfecţiune”, nu mai era decât o chestiune de timp.
5. Cit. de V.I. Stoichiţă în Efectul Don Quijote, cap. Un idiot în Elveţia. Ipostaze ale imaginii la Dostoievski, p. 328.
6. V.I.Stoichiţă, op. cit., p. 332.
7. Fragment al scrisorii din 26 februarie/ 10 martie 1869 adresată lui N.N. Strahov reprodus de Ion Ianoşi în Dostoievski. Tragedia subteranei, p. 99: “Eu privesc realitatea în artă într-un mod deosebit, şi ceea ce majoritatea consideră aproape fantastic şi excepţional, pentru mine este uneori însăşi esenţa realităţii. Caracterul cotidian al evenimentelor şi concepţia stereotipă la adresa lor nu înseamnă încă, după părerea mea, realism, ba chiar dimpotrivă.”
8. F.M. Dostoievski, Idiotul, p. 456. Toată tensiunea romanului derivă dintr-un adevăr intuit de Şestov: dezavuarea, distrugerea nu este câtuşi de puţin mai simplă, ci cu mult mai dificilă decât creaţia. (vezi Filosofia tragediei, p. 190).
9. Ion Ianoşi detaliază în Dostoievski. Tragedia subteranei “tirania” receptării, selecţia radicală cu care Dostoievski ia act de capodoperele occidentale. Trece insensibil pe lângă multe pânze celebre pentru că nu regăseşte nimic din stilistica umbrelor structurale ale fiinţei sale. În schimb, picturile care îi plac (semnate de Rembrandt, Murillo, Coreggio, Carracci, Tizian) devin obsesive prin modul în care îl confiscă, prin efectul hipnotic şi transpunerea într-o contemplare paroxistică, ek-statică. Aşadar, adevărata revelaţie se produce prin descoperirea picturii renascentiste cu tematica biblică, în special cea a răstignirii (vezi p. 92-96).
10. F.M. Dostoievski, op. cit., cap. VI al Părţii a doua, p. 244.
11. Replica Adelaidei din op. cit., p. 92.
12. Replica lui Mîşkin din cap. VII al Primei Părţi, op. cit., p. 87.
13. “- Sunteţi extraordinar de frumoasă, Aglaia Ivanovna. Sunteţi atât de frumoasă, încât îi e frică omului să vă privească!” (replica lui Mîşkin în op. cit, p. 87).
14. V.I. Stoichiţă, Efectul Don Quijote, cap. Un idiot în Elveţia, p. 336 şi urm.
15. În Creatorul şi umbra lui, V.I.Stoichiţă trasează pe scurt liniile specifice reprezentării manieriste, aşa cum o făcuse şi în Pontormo şi manierismul: arta nu mai cercetează realul, ci imaginarul; lumea imaginarului este una dificilă; în faţa operei primează nu atât contemplarea, cât dificultatea; rolul imaginii nu este de a desfăta, ci de a intriga, căci întâlnirea dintre eu şi imaginea ca alteritate a sinelui sfârşeşte printr-o cădere în neant (vezi p. 194-195).
16. F.M. Dostoievski, op. cit., p. 456 şi urm. De altfel, Ion Ianoşi accentuează fobia omului din subterană faţă de legile naturii, cu stupida lor necesitate (vezi Dostoievski.Tragedia subteranei, p. 39).
17. F.M. Dostoievski, op. cit., p. 457.
18. Op. cit., p. 74.
F.M. Dostoievski, Idiotul / The Idiot, IInd ed., transl. and annot. by Emil Iordache. Iaşi: Polirom, 2007.
Victor Ieronim Stoichiţă, Un idiot în Elveţia. Ipostaze ale imaginii la Dostoievski / An idiot in Switzerland. Hypostases of the image at Dostoievski, in Efectul Don Quijote / The Don Quixote effect, Bucureşti, Humanitas, 1995.
Ion Ianoşi, Dostoievski. Tragedia subteranei / Dostoyevsky. The Tragedy of Underground (chap. II, Idiotul / The Idiot), Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2004.
Ion Ianoşi, Dostoievski şi Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuţi / Dostoyevsky and Tolstoy.Story with two strangers Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2004.
Lev Şestov, Filosofia tragediei / The philosophy of tragedy, Bucureşti: Univers, 1999.
