Concepția lui Ioan Petru Culianu despre literatură

1. Limitându-ne strict la opera literară, amintim aici două dintre ultimele contribuții: Raul Popescu, Ioan Petru Culianu – Destinul unei opere, Teză de doctorat susținută în anul 2014, sub îndrumarea Prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu, la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere, Departamentul de Literatură și Studii Culturale. O variantă revizuită a fost publicată sub titlul: Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic, Eikon, București, 2017. Cea de-a doua contribuție: Adriana Dana Listeș Pop, Ioan Petru Culianu/publicist și erudit. Intertextualitate și discursivitate, Teză de doctorat susținută în anul 2015, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Ștefan Borbély, la Universitatea „BabeșBolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Litere.

2. Vezi Balon-Ruff J. Zsolt, Ioan Petru Culianu. Studiu monografic, teză de doctorat susținută în anul 2013 la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca sub îndrumarea Prof. univ. dr. Egyed Péter (mss.).

3. Ciprian Iulian Toroczkai și Daniela Preda, „Religion and literature: case study – mythanalysis”, în European Journal of Science and Theology 10 (1), 2014, p. 125-134.

4. Vezi Daniela Dumbravă, „Mărturia ultimei «secvențe imprevizibile»”, în http://www.revista22.ro/ioan-petruculianu-inedit-3044.html (accesat la 24.09.2015). Cu altă ocazie, Culianu va scrie: „Toţi suntem scriitori, incluzându-l și pe Einstein printre noi”. Ioan Petru Culianu, Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, ed. a II-a, Polirom, 2005, p. 55.

5. Ileana Mihăilă, „Ioan Petru Culianu și mitanaliza”, in S. Antohi (ed.), Ioan Petru Culianu: omul și opera, Polirom, Iași, 2003, p. 373-374. A se vedea Gilbert Durand, Figuri mitice și chipuri ale operei. De la mitocritică la mitanaliză, trad. Irina Bădescu, Nemira, București, 1998

6. I. Mihăilă, op. cit., p. 374-378.

7. Aceste studii și articole sunt: „Vasile Voiculescu, romancier al iluziei și al speranței”, „Mit și simbol în proza lui V. Vociulescu”, „Notă despre opsis și theoria în poezia lui Eminescu”, „Romantism acosmic la Mihai Eminescu”, „Fantasmele nihilismului la Eminescu”, „Fantasmele erosului la Eminescu”, „Fantasmele libertății la Mihai Eminescu”, „Fantasmele fricii sau cum ajungi revoluționar de profesie”, „«Nimicirea fără milă» în nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici (1881)”. Ele au fost reunite și publicate mai târziu într-un singur volum: Ioan Petru Culianu, Studii românești I. Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, trad. Corina Popescu și Dan Petrescu, Nemira, București, 2000, p. 9-152.

8. Ibidem, p. 82-83.

9. Ibidem, p. 67.

10. Ibidem, p. 175.

11. Idem, Mircea Eliade, ediția a II-a, trad. Florin Chirițescu și Dan Petrescu, Nemira, București, 1998.

12. Ibidem, p. 281. Detalii la R. Popescu, Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic, p. 25 ș.u.

13. Ibidem, p. 270.

14. Ibidem, p. 272.

15. Ibidem, p. 274.

16. Ioan Petru Culianu, Hesperus, ed. a II-a, Polirom, Iași, 2004, p. 6.

17. Ibidem, p. 6.

18. Idem, Tozgrec, trad. Tereza Culianu-Petrescu, Polirom, Iași, 2010, p. 84-85. Oare nu aceasta fusese rolul creațiilor religioase? Culianu admite acest lucru, dar scrie, în cadrul aceluiași roman, că religiile și-au pierdut funcția mântuitoare, întrucât nu îi mai dau posibilitatea ființei umane să acceadă la „alte universuri”, motiv pentru care omul nu mai este altceva decât o „jucărie stricată”. Astfel, Tozgrec îi revelează lui Hayym următoarele: „Unii oameni au preferat, pe vremea când asta mai era posibil, să intre cu totul în dimensiunea visului, în căutarea unui refugiu în alte universuri. Mai târziu, unii dintre ei s-au întors la lume. Mesajele lor s-au numit «marile religii». Ei înșiși au fost fondatori, reformatori, profeți. Toate aceste mesaje se adresau unor jucării din ce în ce mai stricate. La un moment dat chiar, multe prohibiții au devenit inutile, întrucât nu mai puteau anula schimbările produse deja. Și totuși, marile religii au modelat istoria omului: au permis unora să pătrundă în dimensiunea visului, să o exploreze. Unii au rămas acolo, au găsit refugiu în alte universuri. Nimic nu ar fi fost posibil fără marile religii … Acum călătoriile nu mai sunt cu putință”. Vezi ibidem, p. 170.

19. I.P. Culianu, Mircea Eliade, p. 256.

20. Idem, Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, ed. a II-a, Polirom, 2005, p. 65-66.

21. Ciprian Iulian Toroczkai, „Despre iubire, crime și smaralde. Jocul «serios» al lui Ioan Petru Culianu cu ficțiunea”, în Management intercultural XVII (2015), nr. 34, p. 391-397.

22. Din ce în ce mai mult, limbajul academic lasă locul la „ultimul Culianu” celui de popularizare, fără ca astfel să se piardă însă din acuratețea științifică. Intenția autorului, în opinia noastră, era clar aceea de a-și face cât mai cunoscute noile opțiuni metodologice, cele ale morfodinamicii. Ultima scriere din ciclul savantului Culianu, Călătorii în lumea de dincolo, este tributară acestui scop pe care noi l-am enunțat.

23. Zsuzsa Tapodi, „New Mannerism? Mystery and Cultural Memory in Four Postmodern Novels”, în Acta Universitatis Sapientiae, Philologica, 1 (2009), nr. 1, p. 107108.

24. Ioan Petru Culianu, Jocul de smarald, Polirom, Iași, 2011, p. 31.

25. Ibidem, p. 213-214.

26. Ibidem, p. 160-161.

27. Ibidem, p. 31; 49; 50-51; 65; 66; 97-100; 134; 156158; 190; 237-238; 206 și 211; 325-328.

28. Idem, Marsilio Ficino și platonismul în Renaștere, trad. Dan Petrescu, Polirom, Iași, 2015.

29. Idem, Iocari serio. Ştiinţa și arta în gîndirea Renașterii, trad. Maria-Magdalena Anghelescu și Dan Petrescu, Polirom, Iași, 2003.

30. Idem, Eros și magie în Renaștere. 1484, trad. Dan Petrescu, Polirom, Iași, 2003.

31. Cornel Ungureanu, Istoria secretă a literaturii române, Aula, Brașov, 2007, p. 219-220, a făcut o comparație cu Eliade: la fel cum acesta reabilitase în tinerețe alchimia, arătând că nu este o pre-chimie, și Culianu a vrut să reabiliteze practici de genul astrologiei și magiei (în formularea autorului, Culianu „judecă lumea cu Biblia astrologilor în mână”). Încă din 1979, când abandonează Iocari serio, regăsim la acesta din urmă intenția de a reabilita figura magicianului renascentist. Vezi R. Popescu, Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic, p. 20 nota 40. În celelalte lucrări ulterioare dedicate magiei, Ioan Petru Culianu va sublinia că tipul de gîndire magică a fost limitat, obstrucționat de instanțe sociale ca Reforma sau Contrareforma, care vor impune tipul de gândire rațional, științific. Este un exemplu ce confirma, în viziunea sa, impunerea unui sistem de gândire în detrimentul altuia printr-un „joc al puterii”, prin impunerea forței asupra gândirii (după cum am mai precizat, în stadiul inițial, al generării, toate produsele minții umane fiind valide). Perioadele de tranziție sunt caracterizate, în opinia lui Culianu, de nihilism. Status nascens, adică perioada de trecere de la ceea ce nu mai este și ceea ce nu este încă, are în potență nihilismul care, culmea, ca produs al culturii, are totuși un rol pozitiv: dorește prezervarea unui anume mod de a fi, și se străduiește să împiedice acumularea puterii. Vezi Ioan Petru Culianu, Studii românești vol. 1: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade. Polirom, Iași, 2006, p. 52. De ce acesta? Fiindcă acumularea puterii naște exclusivismul, dispariția unor forme cultural-religioase prin promovarea uneia singure, sau, în cuvintele savantului român, exprimă „jocul puterii”. Vezi ibidem, p. 54. Acest fapt este evident, în istoria Occidentului, nu doar de severa cenzură a imaginarului în Renaștere, de către Reformă și Contrareformă, ci și cu alte ocazii, cum ar fi triumful creștinismului asupra gnosticismului, respectiv în cazul nihilismului niezschean, cel care a proclamat „moartea lui Dumnezeu”.

32. I.P. Culianu, Jocul de smarald, p. 164-165.

33. Ibidem, p. 179-180.

34. Vezi de exemplu Ibidem, p. 144-145.

35. Idem, Gnozele dualiste ale Occidentului. Istorie si mituri, trad. Tereza Culianu-Petrescu, Polirom, Iași, 2002.

36. Vezi Idem, Jocul de smarald, p. 242 și 285.

37. Idem, Iter in silvis I. Eseuri despre gnoză și alte studii, trad. Dan Petrescu, Corina Popescu, Hans Neumann, Polirom, Iași, 2012.

38. Idem, Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern, trad. Corina Popescu, Nemira, București, 1999.

39. Idem, Iter in silvis II. Gnoză și magie, trad. Dan Petrescu, Polirom, Iași, 2013.

40. Idem, Dicţionarul religiilor, trad. Cezar Baltag, Polirom, Iași, 2007.

41. Idem, Jocul de smarald, p. 198.

42. Ibidem, p. 263.

43. Idem, Jocurile minţii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie, trad. Mona Antohi, Sorin Antohi, Claudia Dumitriu, Dan Petrescu, Catrinel Pleșu, Corina Popescu, Anca Vaidesegan, Polirom Iași, 2002, p. 191-212.

44. Idem, Psihanodia, trad. Mariana Neț, Polirom, Iași, 2006.

45. Idem, Experienţe ale extazului, trad. Dan Petrescu, Polirom, Iași, 2004.

46. Idem, Iter in silvis II, p. 35-66 și 229-252.

47. Idem, Călătorii in lumea de dincolo, trad. Gabriela și Andrei Oișteanu, Polirom, Iași, 2003.

48. Vezi Ibidem, p. 190, 227, 338-339.

49. Ibidem, p. 35.

50. I.P. Culianu, Tozgrec, ed. cit.

51. Idem, Jocul de smarald, p. 32.

52.Horia-Roman Patapievici, Ultimul Culianu, Humanitas, București, 2010. După cum mi-a atras atenția și Radu Vancu, această carte oferă o cheie de înțelegere și pentru creația literară a lui Culianu – deși la prima vedere nu pare…