Scrisorile lui Dostoievski

1. Apollon Nikolaevici Maikov (1821-1897) – poet şi
traducător, prieten apropiat al lui Dostoievski.
2. Destinatarul acestei scrisori a făcut şi el parte din grupul
Petraşevski însă n-a fost condamnat precum ceilalţi
membri, ci doar pus sub urmărire.
3. Trimitere la monologul lui Ceaţki, din piesa lui
Griboedov, Prea multă minte strică.
4. Latkin şi Peceatkin – doi dintre creditorii fratelui lui
Fiodor Dostoievski, Mihail.
Aşa era numită în Petersburg închisoarea pentru datornici,
după numele proprietarului imobilului.
6. Mihail Nikiforovici Katkov (1817-1887) – publicist, om
politic şi editor rus de orientare slavofilă. Din 1857 a
devenit redactorul şef al uneia din cele mai importante
reviste, „Russkii vestnik”.
7. Sunt primele schiţe ale viitorului roman Idiotul.
8. Din Amintirile Annei Dostoievskaia aflăm că printre
compozitorii preferaţi ai soţului ei se numărau Mozart,
Beethoven, Rossini, Mendelson-Bartholdi.
9. Galeria de artă din Dresda, întemeiată în 1560, este una
dintre cele mai mari şi mai renumite din lume.
10. Dostoievski va dezvolta pomenitele teme despre relaţia
Rusiei cu Europa sau despre ruptura dintre popor şi
păturile de vîrf ale societăţii ruse în viitoarele sale romane
(Demonii; Adolescentul), precum şi în Jurnalul de scriitor.
11. Este vorba de emigrantul polonez Antoni Berezowski,
care a atentat, în iunie 1867, la viaţa împăratului Aleksandr
II al Rusiei, aflat la Paris spre a vizita ExpoziţiaUniversală.
Atentatul a eşuat, iar Berezowski a fost condamnat la
muncă silnică pe viaţă în Noua Caledonie.
12. Încă de pe vremea Ekaterinei II, negustorii aparţinînd
rangurilor I şi II nu mai puteau fi supuşi pedepselor
corporale. Episodul amintit de Dostoievski s-a petrecut la
Berezovka, în Gubernia Ufimsk.
13. Împăratului Aleksandr II este iniţiatorul mai multor
reforme din domeniul juridic, administrativ, al
învăţămîntului şi al presei.
14. Dostoievski considera că schimbările produse în
societatea rusă sub Aleksandr II reprezintă sfîrşitul
reformelor iniţiate cu un secol şi jumătate în urmă de Petru
I, reforme ce au declanşat şi procesul izolării tot mai
accentuate a păturilor de vîrf ale societăţii de ruşii de rând.
15. Autorul scrisorii se referă la intenţia Rusiei de a dezvolta
o reţea de cale ferată înspre regiunile de sud şi sud-vest ale
imperiului (către Voronej, Harkov, Odessa), pentru a
permite o mai bună dezvoltare a pieţei de cereale.
16. Pavel Aleksandrovici Isaev era fiul primei soţii a lui
Dostoievski, Maria Dmitrievna. După moartea acesteia, în
1864, Paşa Isaev va fi crescut de tatăl său vitreg.
17. Perioada petrecută de cei doi soţi în străinătate este
descrisă amănunţit de Anna Grigorievna în Amintiri.
18. Este vorba de A.N. Snitkina.
19. Ivan Aleksandrovici Goncearov (1812-1891) – scriitor,
membru al Academiei din Petersburg, autorul celebrelor
romane O istorie obişnuită (1847), Oblomov (1859) şi Rîpa
(1868). Cu portretul pe care i-l face Dostoievski, Ivan
Aleksandrovici nu prea putea să iasă în lume: «om cu suflet
de funcţionar, lipsit de idei, cu ochi de peşte fiert, pe care,
parcă în batjocură, Dumnezeu l-a înzestrat cu un talent
sclipitor».
20. Era consilier de stat titular din 1863.
21. Desigur, Ivan Sergheevici Turgheniev (1818-1883),
autorul romanelor Rudin, Un cuib de nobili, Părinţi şi copii.
22. Din cîte se pare, îi datora respectiva sumă de ceva mai
mult timp, din 1865.
23. Manieră valorificată, de altminteri, în creaţia literară (în
Demonii, spre exemplu).
24. O asemenea idee este formulată în romanul Fum de
Potughin.
25. Apariţia, în 1867, a romanului lui Turgheniev a provocat
un imens scandal în rîndul cititorilor, îndeosebi datorită
opiniilor defăimătoare la adresa Rusiei şi a necunoaşterii de
către autor (care trăia de mulţi ani în străinătate) a
problemelor cu care se confrunta societatea rusă de atunci.
26. Nikolai Nikolaevici Strahov (1828-1896), scriitor şi
publicist, la acea dată redactor al revistei “Otecestvennîe
zapiski” (“Analele patriei”). Articolul la care se referă
corespondenţii era consacrat noului roman al lui
Turgheniev, Fum.
27. Revistă extrem de populară în Rusia secolului al XIXlea;
a apărut la Petersburg, între anii 1818 şi 1884.
28. Membrii clubului englez din Moscova, mărturiseşte
Turgheniev, intenţionau să strîngă semnături pentru a-l
exclude pe scriitor din rîndurile lor. Cauza: acelaşi roman
Fum.
29. Dostoievski va da glas veneraţiei sale faţă de Isus şi în
Jurnalul de scriitor pe 1873.
30. Nikolai Isaakovici Utin (1841-1883) – revoluţionar rus,
emigrant, apropiat al lui Herzen.
31.Se ghiceşte uşor poziţia “ideologică” a lui Dostoievski
din acei ani: împotriva occidentaliştilor de tip Turgheniev,
filorusă, pro-monarhică.
32. Dostoievski se referă la un articol neterminat al lui
Turgheniev, Familia Aksakov şi slavofilii.
33. În 1863, cei doi romancieri s-au întîlnit la Baden-Baden.
34. Relaţiile dintre Turgheniev şi Dostoievski, destul de reci
şi pînă atunci, s-au înăsprit şi mai mult după apariţia
blamatului roman Fum. În bună măsură, ele erau expresia
raporturilor tensionate dintre principalele două curente
ideologice ale societăţii ruseşti din vremea respectivă,
slavofil şi occidentalist.
35. Este vorba de succesul avut cu romanul Crimă şi
pedeapsă.
36. Dostoievski începuse să lucreze la Idiotul.
37. De după falimentul revistei “Epoha”.
38. În familia Dostoievski, pe 22 februarie (5 martie) 1868,
avea să se nască o fetiţă, Sofia. Sonia, cum o numeau
părinţii, a trăit doar cîteva luni.
39. Apollon Maikov îi va trimite suma cerută.
40. Din monologul lui Ceaţki, actul III, scena 22, a
comediei lui Griboiedov, Prea multă minte strică.