Find a journal

Search our journals and articles

Find a journal

Valeriu Gherghel, Principiul risipei quodlibetale

Download PDF
Magazine: 6-7 / 2011
Date: 2011
Valeriu GHERGHEL
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Filosofie “Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi, Faculty of Philosophy
valeriu.gherghel@yahoo.com

Abstract

The Principe of Quodlibetal Waste

William Ockham’s principle of parsimony was challenged by Walter Chatton’s principle of plenitude. Ockham tended toward simplicity or parsimony in theories and explanations. However, such explanations cannot always be sustained. On the other hand, Walter Chatton wanted more detailed, wasteful explanations. The medieval thinkers, as well as the contemporary ones, are naturally inclined to favor the principle of plenitude. By applying the principle of plenitude, the theological scholars were able to interpret and examine the whole multitude of questions and their possible answers. Out of the extensive quodlibetal repertoire, this essay will examine just four questions.

Keywords: disputatio de quodlibet, principe of simplicity, principe of plenitude, wastefulness, angelology, divine omnipotence.

Whole article


Deprecated: ltrim(): Passing null to parameter #1 ($string) of type string is deprecated in /home2/revtranro/new.revistatransilvania.ro/wp-includes/formatting.php on line 4496

Note bibliografice

    1. Ideea neputinţei divine în faţa ireversibilului temporal apare încă la poetul tragic Agathon (448 – 400 a. Ch.), prietenul lui Euripide şi Platon, care afirmă: “nici chiar divinităţii nu îi este îngăduit să facă neîntâmplat ceea ce s-a întâmplat”.
    2. Fraza lui Rabelais este intraductibilă, ceea ce nu ne opreşte câtuşi de puţin s-o traducem în română (tocmai asta ne recomandă principiul plenitudinii). Ofer, mai întâi, varianta lui Alexandru Hodoş (1967: 89): “Orice clopot bun de clopoţit clopoţitor în clopotniţă, clopoţit în chip clopotarnic, face să clopoţească pe clopotarii buni de clopoţit. Parisul are clopote. Aşadar: nimic”. Iată şi varianta mea: “Orice clopot de clopoţit clopoţind în clopotniţa clopoţitoare printr-o clopoţire clopoţelnică face pe clopotari să clatine clopotele în chip clopoţitor. Parisul are clopote. Aşadar: deci”.
    3. Adso a scris, pe la anul 954, Epistula ad Gerbergam reginam de ortu et tempore Antichristi. O putem reciti în ediţia lui D. Verhelst (1976).
    4. Pentru o discuţie amănunţită a întrebării quodlibetale, trimit la Susan Brower-Toland, 2011.
    5. Christian Otto Josef Wolfgang Morgenstern a versificat întrebarea despre îngeri în prima parte a poeziei Scholastikerprobleme. Poezia e mai degrabă amuzantă decât admirabilă. Literatura angelologică e nesfârşită. Trimit doar la Franklin, 1993; Guiley, 1996; Keck, 1998; Goris, 2003; Deely, 2004; Sylla, 2005.
    6.  După cum ştim, locul şi prestigiul himerei au fost luate, în secolul XX, de inexistentul rege pleşuv al Franţei, care poartă încălţări ipotetice, legate cu şireturi categorice. Aşa îl vede Sten Ebbesen, 1981.
    7. Pot fi găsite, astăzi, şi într-un roman. În Molloy, către sfârşit, Samuel Beckett enumeră 16 întrebări la care nu se poate da un răspuns corect, iar dacă se poate da un răspuns corect, nu se poate da un răspuns acceptabil, iar dacă se poate da un răspuns acceptabil, nu se poate da un răspuns inteligent. Samuel Beckett consemnează că Moran a spus: “În mod straniu mă preocupau anume probleme de ordin teologic”. Întrebările ţin negreşit de excesul quodlibetal. De pildă: “Şarpele se târa [în paradis] sau, cum afirmă Comestor, mergea în picioare?”. Alta: “Cât timp ne va lăsa Antichrist să-l tot aşteptăm?”. Alta: “Să fie adevărat că supliciul lui Iuda se întrerupe sâmbăta?”.

     

Bibliografie

a) Surse primare

  • Adso Dervensis, De Ortu et Tempore Antichristi, edited by D. Verhelst, Turnhout: Brepols, 1976.
  • Rabelais, François, “Pantagruel”, in Oeuvres complètes, Paris: Garnier, 1962, ch. VII, pp.250-256.
  •  Rabelais, François, Gargantua şi Pantagruel, traducere de Alexandru Hodoş, Bucureşti: Editura pentru Literatura Universală, 1967.

b) Surse secundare

  • Brower-Toland, Susan, “Can God Know More? A Case Study in Late Medieval Discussions of Propositions”, in Rondo Keele & Charles Bolyard (eds.), Essays in Late Medieval Metaphysics and Semantic Theory, Fordham University Press, 2011.
  • Deely, John, “The Semiosis of Angels”, The Thomist, 68 (2004): 205-258.
  • Ebbesen, Sten, “‘The Present King of France Wears Hypothetical Shoes with Categorical Laces’: Twelfth Century Writers on Well-Formedness”, Medioevo 7 (1981): 91-113.
  • Franklin, James, “Heads of Pins”, Australian Mathematical Society Gazette, 20: 4 (1993): 127.
  • Goris, Harm, “The Angelic Doctor and the Angelic Speech: The Development of Thomas Aquinas’s Thought on How Angels Communicate”, Medieval Philosophy and Theology, 11: 1 (2003): 87-105.
  • Guiley, Rosemary, Encyclopedia of Angels, New York, NY: Facts on File, 1996.
  • Maurer, Armand, “Ockham’s Razor and Chatton’s Anti-Razor”, Mediaeval Studies, 46 (1984): 463-475.
  • Keck, David, Angels & Angelology in the Middle Ages, New York: Oxford University Press, 1998.
  • Sylla, Edith Dudley, “Swester Katrei and Gregory of Rimini: Angels, God, and Mathematics in the Fourteenth Century”, in Teun K. Koetsier & Luc Bergmans (eds.), Mathematics and the Divine: A Historical Study, Elsevier, 2005, pp.249-271.