An Imperial Exegesis
The following study examines Oratio Constantini, a discourse attributed to emperor Constantine the Great. The emphasis is put on the fact that in the Greek translation of the royal discourse, Vergil’s text of the fourth Eclogue has been ruthlessly rewritten with the purpose of giving the content a new meaning. Though a messianic poem, the fourth Eclogue doesn’t tell of the birth of Jesus Christ, as the emperor would have us believe. It couldn’t have been possible. The Christian exegets (the emperor Constantine is beyond doubt one of them) bring forth another perspective and a new standpoint regarding the content. Ultimately the study concludes that by the commentator rewriting Virgil’s poem, the text itself derives from the significance attributed to it and not the meaning from the text.
Keywords: Oratio Constantini, exegesis, literal reading, allegorical reading, meaning, significance.
[1] “Mult iubit” e numai un fel de a vorbi. În pofida afecţiunii sale, Flavius Valerius Constantinus nu a pregetat să poruncească moartea lui Flavius Iulius Crispus, acuzându-l de păcatul adulterului. Crispus a fost nevoit sa bea cupa cu otravă, în cetatea Pola. Tot pentru adulter, împăratul ordonă şi moartea Faustei, mult adorata lui soţie, prin înec într-o baie fierbinte. Justiţia sfinţilor întrece, ca de obicei, mila lor (cf. Barnea & Iliescu, 1982: 47).
[2] Unii istorici contestă lui Eusebios, cu argumente cel puţin riscante, paternitatea asupra “biografiei” împăratului. Ei cred că Vita Constantini a fost redactată de către episcopul arian Euzoios, moştenitorul bibliotecii lui Eusebios din Caesarea Această ipoteză nu are un temei foarte clar (Cameron & Hall, 1999: 9-34)
[3] “Întoarcerea” regelui întemeietor al Romei (“Romulus redivivus”), a monarhului ocultat, marchează şi o revenire a universului la “vârsta de aur”. Cursul timpului e rotitor, ciclic. Vergilius se referă însă la întoarcerea lui Saturn.
[4] Citez cu voluptate: “Ad Maronis mausoleum / Ductus fudit super eum / Piae rorem lacrimae / Quem te, inquit, reddidissem, / Si te vivum invenissem, / Poetarum maxime”.
[5] Şi Marsilio Ficino era ferm convins că Vergiliu a fost un poet, un profet şi, totodată, un magician (cf.Allen, 1994: 136)
