Find a journal

Search our journals and articles

Find a journal

Teodora Dumitru, Eugen Lovinescu şi «evangheliile» modernităţii literare europene

Download PDF
Magazine: 8 / 2012
Date: 2012
Teodora DUMITRU
Academia Română The Romanian Academy
teodora.dumitru@yahoo.com

Abstract

E. Lovinescu between Marcel Raymond’s De Baudelaire au surréalisme and Hugo Friedrich’s Structure of Modern Poetry

In this paper, I shall discuss the relations between the works of Romanian literary critic E. Lovinescu and two major seminal books on European modernism written by Marcel Raymond and Hugo Friedrich. Therefore I shall follow and debate the idea of Modernity seen as a (dis)continuous relation with what is called Tradition.

In putting into practice his idea of an aspirational synchronicity of Romanian literary field towards Western conceptual apparatus, Lovinescu tried to borrow and assimilate French methods and ideas, despite the almost virgin Romanian soil in what concerns a strong literary tradition: hence the mixed aspect, ingenious yet sometimes contradictious, of many solutions Lovinescu improvised.

Despite Lovinescu’s debts to French school of literary criticism, his oeuvre is in reality much closer to Hugo Friedrich’s vision on a discontinuous poetical modernism than to Marcel Raymond’s historical unifying concept.

Keywords: E. Lovinescu, Marcel Raymond, Hugo Friedrich, istorie literară, modernism, tradiţie, continuitate, ruptură

Whole article


Deprecated: ltrim(): Passing null to parameter #1 ($string) of type string is deprecated in /home2/revtranro/new.revistatransilvania.ro/wp-includes/formatting.php on line 4496

Note bibliografice

  1. [1] Citările se vor face după ediţia românească, Marcel Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, în româneşte de Leonid Dimov, studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, 1970.
  2. [1] Citările se vor face după ediţia românească Hugo Friedrich, Structura liricii moderne, în româneşte de Dieter Fuhrmann, prefaţă de Mircea Martin, Editura Univers, Bucureşti, 1998.
  3. [1] Interesant este că – văzuţi în paralel cu „refluxul” neoclasicismului francez, cu întoarcerea poeţilor romanişti, naturişti, provensali etc. la francitate, galicitate, latinitate, aticism, mediteraneitate şi alte embleme naţionale, aşa cum se arată în De la Baudelaire… – nici sămănătoriştii sau poporaniştii nu mai par atât de „ai noştri”, ci doar expresia dialectică a „reacţiunii” cerute de presiunea unui limbaj şi a unei ideologii în contexte date.
  4. [1] Impresie, la urma urmei, afară din chestie. Mai curând se poate spune că anti-intelectualismul şi intelectualismul nu sunt la Raymond nişte diferenţe specifice, ca la Lovinescu, ci două concepte vagante, disponibile de a intra în orice relaţie.
  5. [1] De remarcat ponderea redusă pe care o are conceptul de urban în modernitatea descrisă de Raymond, în favoarea laitmotivelor spiritual şi mistic. E. Lovinescu, a contrario, excedat de spiritualitate şi misticism à la roumaine (elaborarea Istoriilor sale din veacul al treilea şi al patrulea mergând în paralel cu impunerea „Gândirii” pe scena literară interbelică), cere discursului literar în primul rând urbanitate şi intelectualitate.
  6. [1] Epilogul datat 1939 şi introdus de Marcel Raymond în a doua ediţie a cărţii sale apărute cu un an mai târziu dezvăluie, în schimb, certitudini şi nelinişti similare Istoriei din 1937 a lui E. Lovinescu: condiţia literaturii sub angoasa contextului politic. Profesorul genevez îi mustră – în felul său elegant, eufemistic, gracil – atât pe „bunii francezi” care organizează „campanii” împotriva suprarealiştilor („a «artei moderne» în general”, scrie Raymond în Epilog, aşa cum şi Lovinescu, doi ani înainte, în compendiul său, se văzuse pus în situaţia de a apăra avangarda acuzată de „modernism”), cât şi pe unii dintre suprarealiştii care dăduseră poezia în schimbul „revoluţiei”. Scepticismul marcat al „Epilogului” (accentuând parcă scepticismul ultimului Thibaudet în faţa unui literaturi franceze intrate în „deflaţie” – v. articolul „Atenţie la unic!”, 1936) e alinat de promisiunea revenirii la lirica veche, i. e. neînstrăinată, sesizată de Raymond în opera de până atunci a doi evrei-români: Ilarie Voronca („poet român” – ce „cântă aproape singur”, binecuvântând „împăcarea omului cu omul”) şi Benjamin Fondane, care, în al său Faux traité d’esthétique, întoarce poezia de la „metafizică” înapoi la „cântec”.
  7. Dacă însă Primul Război nu modificase, în opinia lui Raymond, cu aproape nimic literatura franceză, care continua să mărşăluiască imperturbabilă pe drumul ei, lucrurile se schimbă radical în 1939: „Aşteptare şi mocnire a catastrofei, lunecare a tuturor clipelor, ca într-o clepsidră inexorabilă, spre aceste zile de început de septembrie… Cum să te întorci către trecutul de ieri, atât de total sfârşit, suprimat astăzi de timpurile noi, fără a-l vedea spulberându-se în irevocabilul «înainte de război»?” (Raymond: 424). Dimensiunea ciclică a tradiţiei – a trecutului – acea imposibilitate a scriitorului francez de a nu se face ecou al unei tradiţii care alimenta substratul primei ediţii a De la Baudelaire… –, e abandonată dramatic în fatidicul 1939, când aparent imperturbabila (dar şi atât de reconfortanta) ciclicitate – sursă de angoasă, dar şi de sentiment plenar, de „sân al tradiţiei” – se transformă în „inexorabilul” unui trecut „atât de total sfârşit [sublinierea autorului]”.
  8. [1] E însă cât se poate de transparent faptul că „intelectualistul” dezabuzat Valéry e gustat mai puţin decât misticul radios Claudel – „poetul cel mai viguros al Franţei de la Victor Hugo încoace” (Raymond: 246) – afirmaţie care, oricâtă bunăvoinţă şi empatie ar suscita formula lirică claudeliană, este totuşi o profund discutabilă. Mutatis mutandis, situaţia seamănă cu receptarea profesionist-pragmatică a poeziei lui Ion Barbu de către Lovinescu şi cu totalul abandon al simţului critic al aceluiaşi odată prins în mrejele „diafanului” Camil Baltazar.
  9. Intelectualismul „simbolistului” Valéry („asceza intelectuală”, văzută în termeni de exces: „atât de intelectualistă”) nu-l convinge însă pe Raymond. Mai credibilă îi pare ipostaza nerevelată a lui Valéry, aceea de client al tenebrelor, mistificat de propria poezie. Raymond face din „apolinicul” Valéry un obscur cvasi-mistic (raportarea la mistic/ misticism e întâlnită, în volumul lui Raymond, la aproape toţi poeţii mari), atrăgând atenţia asupra dimensiunii lui iraţionale, reprimate; Valéry-intelectualistul ar fi mai degrabă un impostor sau produsul unei critici prea influenţate de filosofia explicită a poeticianului cu acelaşi nume.
  10. [1] Dacă iniţial Claudel era văzut ca sinestezist şi lucra cu „simboluri”, cu „corespunderi”, el e alăturat mai încolo fără probleme lui Duhamel, pentru care „sursa poeziei nu este visul, vagul, imaginarul [simboliste], ci realitatea” (Raymond:253).
  11. [1] A se revedea, în acest caz, spectacolul etalării pe zeci de pagini a minorilor sămănătorişti şi poporanişti în Istoria literaturii române contemporane a lui E. Lovinescu (o generozitate pe care – în economia strictă a unei istorii literare – n-o explică decât intenţia ironică a autorului).

Bibliografie

  • Hugo Friedrich, Structura liricii moderne/ The Structure of Modern Poetry, în româneşte de Dieter Fuhrmann, prefaţă de Mircea Martin, Editura Univers, Bucureşti, 1998.
  • Thomas S. Kuhn, Structura revoluţiilor ştiinţifice/ The Structure of Scientific Revolutions, traducere de Radu J. Bogdan, cu un studiu introductiv de Mircea Flonta, Editura Humanitas, 2008.
  • Lovinescu, Poezia nouă, în Critice, vol. IX, Editura Ancora, Bucureşti, 1923.
  • Lovinescu, „Războiul generator de literatură”/ ‘The Literature Generator War’, „Sburătorul”, nr. 3, 3 mai 1919; inclus în „Anexe la revizuiri. Revizuiri morale…”, Critice, VI, ediţie definitivă, Editura Ancora, Bucureşti, 1928, pp. 175-176.
  • Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane/ History of Contemporary Romanian Literature, I-VI, Editura Ancora-Benvenisti, Bucureşti, 1926-1929;
  • Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, 1900-1937/ History of Contemporary Romanian Literature 1900-1937, Editura Librăriei Socec&Co., Bucureşti, 1937.
  • Mircea Martin, Concepţia critică a lui Marcel Raymond/ Marcel Raymond’s Conception on Literary Criticism, studiu introductiv la Marcel Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, ediţia citată mai jos.
  • Mircea Martin, „Hugo Friedrich şi poezia ca diferenţă radicală”/ ‘Hugo Friedrich and the Poetry as Radical Difference’, prefaţă la Hugo Friedrich, Structura liricii moderne, ediţia citată.
  • Marcel Raymond, De la Baudelaire la suprarealism/ De Baudelaire au surréalisme/ From Baudelaire to Suprarealism, în româneşte de Leonid Dimov, studiu introductiv de Mircea Martin, Editura Univers, 1970.
  • Albert Thibaudet, „Atenţie la unic”/ «Attention à l’unique»/ ‘Pay attention to the unique’, NRF, aprilie 1936.
  • Albert Thibaudet, Histoire de la littérature française [de 1798 jusqu’à nos jours]/ History of French Literature from 1789 to Our Era, Avant-propos de Michel Leymarie, CNRS Éditions, Paris, 2007.