A woman’s roles in the novels of Hortensia Papadat-Bengescu and Virgina Woolf (II ). The Mistress, the Spinster, the Girl-Friend, the Artist
The study deals with the comparative analysis of four ‘secondary’ feminine roles, namely the Mistress, the Spinster, the Girl-Friend and the Artist in the novels of Hortensia Papadat-Bengescu and Virginia Woolf.
Women’s understanding of their new roles led to the creation of more authentic, more credible female characters in the novels of both novelists.The interest of both writers in feminine psychology and physiology, in the sense of feminine sexuality in the modern society leads to the creation of very original and strong characters who express the new status of the woman.
The difference between the two writers, from this point of view, resides in the fact that Hortensia Papadat-Bengescu was a pioneer in the feminine Romanian Literature, creating types of female characters only rarely alluded at before her, whereas Virginia Woolf leans on a strong women writers tradition in the English Literature.What they have in common is the attempt to present a more authentic sense of self by recording experiences of different feminine types in the modern world (approx. 1890-1940).
Key words: Hortensia Papadat-Bengescu, Virginia Woolf, a woman’s roles, femininity, sexual identity, the Mistress, the Spinster, the Girl-Friend, the Artist
1. „În „Logodnicul” nu mai întâlnim mediul obişnuit al romanelor Hortensiei Papadat-Bengescu. Lipsesc moşierii, bancherii şi marii negustori, fiind înlocuiţi de mărunţi funcţionari, care aparţin micii burghezii provinciale. Costel, ,,logodnicul”, băiatul unui dascăl din Brăila, vine în Capitală, unde visează să facă repede cariere ca avocat. Îl absoarbe însă o familie de fete stricate; se căsătoreşte cu una din ele, apoi viaţa sa eşuează în promiscuitatea mahalalei. O formă de paralizie a voinţei îl ţine pe Costel lânga Ana, care moare încet, fără să poată învinge o boală neiertătoare. Abia către sfârşitul cărţii sosirea dascălului şi a energicei lui soţii îngăduie transplantarea eroului înapoi la Brăila, unde va fi recăsătorit, cu zestre, lansat în politică şi repus pe picioare de relaţiile tatălui său.
În literatura Hortensiei Papadat-Bengescu se poate observa foarte bine cum romanul nostru citadin, apărut extrem de târziu, alunecă rapid spre psihologism. Tot ciclul Halippilor, ca şi Logodnicul, abundă în analize, mulţumindu-se cu o acţiune propriu-zisă redusă aproape la zero.”
Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 410
2. Grupul acesta, format din soţ, soţie şi amant, e însă un episod de viaţă, căci Drumul ascuns readuce în atenţia noastră pe Lenora, bolnava somptuoasă din Fecioarele despletite; divorţată de Hallipa, îngrijită în sanatoriul bucureştean al doctorului Walter, personagiu nou, Lenora trece nu atât într-o altă viaţă, cât mai ales, în ultima fază de descompunere morală şi fizică.
Pompiliu Constantinescu, „Drumul ascuns”, Scrieri, 4, Editura Minerva, 1970, apud. Viola Vancea, Hortensia Papadat-Bengescu interpretată de…, p. 182
3. Legat de acest personaj, Eugenia Tudor Anton relatează: „cum, în 1975 , la editarea vol II din Opere, a recurs la o explicaţie care avea ca scop păstrarea capitolului „Prin ceaţă” al romanului „Balaurul”, explicaţie menită să mascheze cumva atitudinea romancierei faţă de trupele ruseşti (aliaţii noştri de atunci, la a căror venire Laura se miră „Numai după ce trecuseră îţi aduceai aminte ce căutau ei aci şi ce voiai tu de la ei – şi stăteai nedumerit asupra realităţilor.” – „ Mai departe, notează ETA, gândurile Laurei, dezamăgirea ei în legătură cu „aliaţii” noştri se aseamănă foarte mult cu gândurile reginei Maria” (vezi. Vol I din POVESTEA VIEŢII MELE) „Înţelegeai bine (gândeşte Laura din „Balaurul” ) că nu sunt ajutorul aşteptat, nu ei vor opri duşmanul vor scăpa şara, oraşul tău…”
Eugenia Tudor Anton, Hortensia Papadat-Bengescu. Marea europeană, Editura Naţional, Bucureşti, 2001, p. 12
4. „The distinction she (V.W.) draws between women tends to be base far more on their status as „insiders” or „outsiders” than on generation.” Marriage and family are, with rare exceptions, seen as diminishing for women, taming or deadening their youthful aspirations and passions. Woolf is most interested in the perspectives of her „odd women” (…) Eleanor Pargiter, her cousin Sara, whose quirky, poetic, angry view of the world is the counter-voice to the novel`s surface realism, and her great-niece Peggy.”
Şi în acest roman naraţiunea se limitează la o noapte în Londra anului 1917, o serată pe care o dă Kitty în ajunul războiului, în 1914.
Laura Marcus, Virginia Woolf, Northcote House, London, 1997, p. 143.
5. “Câtă umanitate cuprinde romanul „Rădăcini”, se poate întreagă distribui pe aceste două planuri de suferinţă, pe care le-am rezumat în Aneta Pascu şi Nory Baldovin. Fiecare personaj, în felul lui aspiră tragic la viaţa comună, pe care însă i-o refuză anormalitatea proprie, fie psihologică, fie fiziologică. Lângă Aneta ia astfel loc, oricât de neasemănătoare ar părea, sora pe cât de misterioasă, pe atât de aristocratică a lui Nory – Dia Baldovin, care comunică aproape spiritist în adevărate transe, cu fosta ei educatoare din Elveţia – Mado, căreia, deşi răposată, îi cere sfaturi pentru orice împrejurare de viaţă prezentă. Inaptitudinea de a trăi a Diei (toate personajele Hortensiei Bengescu fiind inapte pentru viaţă) ţine de abaterile posibile ale sufletului omenesc, ca şi cazul psihologic al Anetei Pascu, deşi acesta este de o gravitate cu totul alta. Iar alături de Nory, se aşază, de exemplu, Madona, soţia bolnăvicioasă din tinereţe a doctorului Caro, bănuită ca tuberculoasă, pe vremea studenţiei, dar dovedită prin convieţuire ca hemofilică. Madona este aşadar condamnată fiziologiceşte ca şi Nory.”
Vladimir Streinu, Rădăcini. Pagini de critică literară, vol. II, pp.189-200 apud. Viola Vancea, Hortensia Papadat-Bengescu interpretată de…, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, p. 176.
6. Mini ocupă şi scenic o poziţie deosebită de a protagoniştilor propriu-zişi. Şezând în scaunul ei, cu spătar înalt, şi privind în jur, are în faţă două grupuri de personaje. De o parte, se află doctoriţa Lina şi Lenora; de alta, Elena şi Nory Baldovin. Fiecare grup e sudat de o relaţie evidentă pentru cititor, relaţie la care Mini nu participă. Prin ochii ei, o vedem pe Lina dându-şi silinţa să calmeze pe agitata Lenora. Cele două femei schimbă scurte replici neauzite. Îngrijorarea li se citeşte pe faţă. Elena, la rîndul ei, împărtăşeşte probabil lui Nory problemele care o frământă: tot fără ca Mini (şi deci nici cititorul) să audă ceva. Cititorul îşi face o idee de starea de tensiune doar pe măsură ce Mini are intuiţia ei: conştiinţa reflectorului e un mediator.
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, vol II, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, p. 26.
7. Artistul explorează „trecerea” de la experienţă la reprezentare.Această trecere e considerată de Laura Marcus „the corridor along which Mrs. Ramsay stumbles after Mrs Ramsay s Death” Artista meditează la înfăţişarea doamnei Ramsay a cărei stafie este „doamna în gri. Silueta unei femei îmbrăcate în gri năvăli asupră-i. Era „viziunea fumuseţii,” a perfecţiunii feminine, nu aceea pe care o căuta Lily. În finalul romanului, cînd tabloul este gata „Doamna Ramsay a mea” cum o numea Lily apare. „Şi luă loc acolo.”
„Lily Briscoe’s painting, which „frames” the whole novel, with its line down the centre enacting a simultaneous joining and division of the two sides of the canvas, a „break of unity”and a”holding together”
Laura Marcus,Virginia Woolf, Northcote House, London, 1997, p. 92
8. Criticul Nicolae Manolescu remarca: „în romanul Concert din muzică de Bach, rolul acestui concert este dublu, şi anume: „concertul trebuie să aibă loc nu numai din dorinţa Elenei Drăgănescu de a oferi “familiei” un exemplu de gust artistic rafinat, dar şi pentru că el e simbolul acestei solide alianţe moderne care este „familia”.
idem Nicolae Manolescu ?
9. Eugenia Tudor Anton, Hortensia Papadat-Bengescu. Marea europeană, Editura Naţională, Bucureşti, 2001, p. 71.
10. „Este cartea aceasta şi o laudă a puterii de revelare a teatrului, a menirii ce o are dramaturgul, de catalizator al tendinţelor – subterane sau făţişe –ale epocii şi o demonstraţie a eficacităţii mesajului când e transmis cu delicateţe şi umor.”
„Demascarea stării de „cioburi şi fărâme” ce riscă a fi măturate de Istorie, necesitatea unei reînnoiri – este tema principală a romanului „Între acte”. Forma de vehiculare este nouă, inedită – amestecarea mai multor genuri literare, învăluită în poezie şi scăldată în patetism, deşi autoarea foloseşte limbajul cotidian (chiar în pasajele poetice) când nu pastişează, întrecându-şi adesea modelele, în înşiruirea de stiluri ce o prilejuieşte spectacolul.”
Virginia Woolf, Între acte, Editura Univers, Bucureşti, 1978, p. 228.
I. HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU
Balaurul, Editura Militară, Bucureşti, 1986. Prefaţă de Gheorghe Crăciun [Bengescu, Balaurul]
Fecioarele despletite, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986. [Bengescu, Fecioarele]
Concert din muzică de Bach, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967. [Bengescu, Concert]
Drumul ascuns, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967.
Logodnicul, Editura Junimea, Iaşi, 1986
Rădăcini, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986. [Bengescu, Rădăcini]
Cristescu, Maria Luiza, Hortensia Papadat-Bengescu. Portret de romancier, Editura Albatros (colecţia „Contemporanul nostru”), Bucureşti, 1976
Holban, Ioan, Hortensia Papadat-Bengescu. Monografie, Editura Albatros, Bucureşti, 1985
Rădulescu, Carmen Ligia, Hortensia Papadat-Bengescu. Marea europeană a anilor ’30, Editura Recif (colecţia „Scriitori români comentaţi”), 1996
Tudor-Anton, Eugenia, Hortensia Papadat-Bengescu. Marea europeană, Editura Naţional, 2001
Hortensia Papadat-Bengescu, interpretat de… Antologie, studiu introductiv şi tabel cronologic de Viola Vancea, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976
II. VIRGINIA WOOLF
The Voyage Out, Duckworth, London, 1915 [Woolf, Voyage]
Night and Day, Duckworth, London, 1919 [Woolf, Night]
Jacob’s room, Hogarth Press, London, 1922 [Woolf, Jacob]
Mrs Dalloway, Hogarth Press, London, 1925 [Woolf, Dalloway]
To the Lighthouse, Hogarth Press, London, 1927 [Woolf, Lighthouse]
Orlando, Hogarth Press, London, 1928 [Woolf, Orlando]
The Years, Hogarth Press, London, 1937 [Woolf, Years]
The Waves, Hogarth Press, London, 1931 [Woolf, Waves]
Between the Acts, Hogarth Press, London, 1941 [Woolf, Acts]
Woolf, Virginia, A room of one’s own. New York ; [etc.] : Harcourt, Brace and Company, 1991.
