Sorin Radu, Vespasian Erbiceanu (1865-1943): familia, educația și începutul carierei de magistrat – pledoarie pentru o monografie

* Mulţumim şi pe această cale familiei Mihai şi Elisabeta (Betty) Erbiceanu, nepoţi direcţi ai lui Vespasian, precum şi domnului ing. Constantin Laurenţiu Erbiceanu, pentru informaţiile şi documentele puse cu generozitate la dispoziţia noastră pentru realizarea studiului.
1. Vezi Act de naştere, nr. 3/1965, în Arhiva personală a lui Vespasian Erbiceanu. În registrul stării civile pentru morţi pe anul 1943 apare înscris, în mod greşit, drept loc al naşterii localitatea Socola, Jud. Iaşi. Arhiva personală a lui Vespasian Erbiceanu, păstrată de nepotul Mihai Erbiceanu şi soţia Elisabeta (Betty) Erbiceanu.
2. Lucian Nastasă, „Suveranii” universităţilor româneşti. Mecanisme de selecţie şi promovare a elitei intelectuale, vol. I, Profesorii Facultăţilor de Filosofie şi Litere (1868-1948), Cluj-Napoca, Editura Limes, 2007, p. 118. Octav Erbiceanu a fost un profesor apreciat şi respectat, căsătorit cu Lucia Culianu (1875-1956), fica lui Neculai Culianu, profesor şi rector la Universitatea din Iaşi, personaj influent, activ din punct de vedere politic şi membru corespondent al Academiei Române. La căsătoria celor doi, Vespasian Erbiceanu a fost unul dintre martori (Ibidem, p. 433-434).
3. Înmormântarea inspectorului Agricola Erbiceanu, în „Revista poştelor, telegrafelor şi telefoanelor”, Bucureşti, nr. 10, 1926, p. 524-526.
4. Octav V. Erbiceanu, Notă de familie, 15 septembrie 1955 (Arhiva personală a lui Vespasian Erbiceanu). Numele celor două surori nu am reuşit să le aflăm.
5. Schiţă genealogică realizată de Vespasian Erbiceanu, în Arhiva personală, p. 1.
6. Ibidem, p. 2.
7. Ibidem, p. 3-4.
8. Ibidem, p. 4.
9. Dintre lucrările sale, amintim: Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei şi a Catedralei mitropolitane din Iaşi, Bucureşti, 1888; Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă, Tipografia Cărţilor Bisericesci, 1888; ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Cronicar, 2003; Despre viaţa şi activitatea mitropolitului Veniamin Costachi ca mitropolit al Moldovei. Disertaţiune, Bucureşti, 1888; Ulfila, viaţa şi doctrina lui sau starea creştinismului în Dacia traiană şi aureliană, Bucureşti, 1898; ediţia a II-a, revizuită, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2013; Viaţa şi activitatea şi scrierile Prea Sfinţitului Filaret Scriban, tratată din punct de vedere religios. moral şi literar, Bucureşti, 1892; Bărbaţi culţi greci şi români şi profesori din Academiile Domneşti din Iaşi şi Bucureşti, din epoca zisă fanariotă (1650-1821), Bucureşti, 1905.
10. Constantin Laurenţiu Erbiceanu, Filip-Lucian Iorga, Buiuclii, Bâznoşeni şi Erbiceni. De la succesul economic la dinastia culturală, p. 8-9, în http://www.fundatia-erbiceanu.ro/images/Buiuclii,%20Baznoseni,%20Erbiceni.doc.pdfp consultat în 7 februarie 2014. Constantin Erbiceanu, „Viaţa mea”, în Constantin Erbiceanu, Cronicari greci care au scris despre români în epoca fanariotă (ediţie anastatică), Bucureşti, Editura Cronicar, 2003, p. 6-7. Vezi şi Lavinia Coman, Constanţa Erbiceanu. O viaţă dăruită pianului. Cercetare monografică, Bucureşti, Editura Meronia, 2005, p. 14-16. Constanţa Erbiceanu (1874-1961), o altă mare reprezentantă a familiei Erbicenilor, a fost fiica academicianului Constantin Erbiceanu. În 1893 a fost una dintre primele fete absolvente cu bacalaureat din România. Începând cu acelaşi an, a plecat la Leipzig, pentru a-şi continua studiile muzicale. I-a avut ca profesori de pian pe Carl Reinecke şi pe Johannes Weidenbach, până la absolvire, în 1898. Tânăra pianistă a mai călătorit la Berlin, Paris şi Londra, unde a şi concertat, sub îndrumarea maestrului Moszkowski (care i-a dedicat concertul său pentru pian şi orchestră), repurtând importante succese de public şi de critică. În 1904 s-a stabilit la Berlin, unde şi-a aprofundat studiile, urmând cursurile Facultăţii de Filosofie şi susţinând, în paralel, o activitate concertistică. În această perioadă s-a apropiat de Max Reger. Renunţând la a concerta, s-a dedicat activităţii pedagogice şi a fost una dintre întemeietoarele şcolii pianistice româneşti, maestra unorpianişti, precum Valentin Gheorghiu sau Silvia Şerbescu.
11. După finalizarea studiilor de la Kiev, se pare că s-a întors la Iaşi cu intenţia de a se călugări. În urma unei neînţelegeri dintre tatăl său şi Mitropolitul Iosif Maniescu a renunţat la acest gând (Apud „Chronos”, pseudonimul sub care a fost publicat necrologul din ziarul „Universul” din 12 ianuarie 1944).
12. Memoriu de activitate, p. 1, adresat de Vespasian Erbiceanu Ministrului Justiţiei, nedatat (Arhiva personală a lui Vespasian Erbiceanu).
13. Lucian Nastasă, Intelectualii şi promovarea socială. Pentru o morfologie a câmpului universitar, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2004, p. 36; Idem, „Suveranii” universităţilor româneşti. Mecanisme de selecţie şi promovare a elitei intelectuale, p. 152.
14. Vezi certificatul eliberat de decanul de atunci al facultăţii, profesorul I. Caragiani, 4 iulie 1891 (Arhiva personală a lui Vespasian Erbiceanu).
15. Act de naştere (Arhiva personală a lui Vespasian Erbiceanu).
16. Octav V. Erbiceanu, Notă de familie, 15 septembrie 1955 (Arhiva personală a lui Vespasian Erbiceanu).
17. Informaţie obţinută prin bunăvoinţa doamnei Elisabeta Erbiceanu.
18. Memoriu de activitate, p. 1.
19. Vezi, spre exemplu, nr. 17/1902, p. 146-148; nr. 42/1903, p. 359-360; nr. 39/1904, p. 329-330.
20. Mihai Taşcă, Vespasian Erbiceanu – arhitectul românizării dreptului din Basarabia, în „Revista de drept privat”, anul II, nr. 1, 2002, p. 86.
21. Ibidem. Mihai Taşcă susţine că a Vespasian Erbiceanu a ocupat funcţia de consilier la Curtea de Apel din Iaşi în anul 1917. În realitate, acest lucru s-a produs în anul 1914, aşa cum rezultă din titulatura cu care semna articolele publicate în „Curierul judiciar” şi cu care apărea în comitetul de redacţiei al acestei reviste.
22. Memoriu de activitate, p. 1-2.
23. Vezi, spre exemplu, studiile: Energia naturei din punct de vedere juridic, în „Curierul judiciar”, anul XI, nr. 86 din 22 decembrie 1902, p. 709-712 şi nr. 2 din 5 ianuarie 1903, p. 9-12. Studiul examinează concepţia delictului de furt, aplicată la sustragerea frauduloasă a curentului electric; Altruismului ca principiu obligator în dreptul pozitiv, în „Curierul judiciar”, anul XII, nr. 70 din 30 octombrie 1903, p. 601-605, nr. 71 din 2 noiembrie 1903, p. 609-611, nr. 72 din 6 noiembrie 1903, p. 617-620, nr. 73 din 9
noiembrie 1903, p. 625-629, nr. 74 din 13 noiembrie 1903, p. 633-638, nr. 75 din 16 noiembrie 1903, p. 641-645.
24. Informaţiuni, în „Curierul judiciar”, nr. 78, 27 noiembrie 1903, p. 672.
25. Detalii despre evoluţia revistei, în 1 Ianuarie 1925, îm „Curierul judiciar”, anul XXXIV, nr. 1 din 4 ianuarie 1925.
26. Bătaia ca pedeapsă. Opinia d-lui Vesp. Erbiceanu, Prim-preşedintele Curţii de Apel din Chişinău, în „Curierul judiciar”, nr. 2, 15 februarie 1922, p. 20-21.
27. Asupra conţinutul de idei al acestora ne vom opri într-un alt capitol.
28. Anul XII, nr. 59 din 21 septembrie 1903, p. 513-516.
29. Anul XIII, nr. 10 din 5 februarie 1904, p. 81-84; nr. 13 din 15 februarie 1904, p. 105-108 şi nr. 14 din 19 februarie 1904, p. 113-115.
30. Anul XIII, nr. 41 din 30 mai 1904, p. 318.
31. Anul XV, nr. 19-20, 22-27, 29-30, 40 din 1906.
32. Anul XV, nr. 58 din 17 septembrie 1906, p. 461-462.
33. Anul XVI, nr. 13 din 15 februarie 1907, p. 97-99.
34. Premiul Adamachi a fost împărţit cu: Pompiliu Eliade care a primit suma de 2.000 de lei pentru lucrarea Histoire de l’Exprit public en Roumanie au dixneuvième siècle. Tome premiers: L’occupation turque et les premiers Princes indigènes, 1821/1828; dr. M. Câmpean pentru lucrarea Încercare de psihologie militară, individuală şi colectivă, care a fost premiată cu 1.000 de lei; F. Caian pentru lucrarea Istoricul oraşului Focşani, care a primit 500 de lei şi Stoica Nicolescu care a primit 500 de lei pentru lucrarea Documente slavo-române cu privire la relaţiile Ţării româneşti şi Moldovei cu Ardealul în secolele XV şi XVI („Tribuna”, Arad, anul XI, nr. 93, 27 aprilie/10 mai 1907).
35. Vorbirea d-lui Ioan Kalinderu, preşedinte al Academiei Române rostită la 1 Maiu a Academiei Române, în „Tribuna”, Arad, nr. 93, 27 aprilie/10 mai 1907.
36. Serbările din Iaşi, în „Tribuna”, Arad, anul XV, nr. 212, 28 septembrie/11 octombrie 1911.
37. Memoriu de activitate, p. 4.
38. Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan, „Cuvânt înainte”, în Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan (coord.), Schimbare şi devenire în istoria României. Lucrările Conferinţei internaţionale Modernizarea României în secolele XIX-XXI, Cluj-Napoca, 21-24 mai 2007, Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2008, p. 9.
39. O perspectivă critică asupra modului cum a fost tratat în istoriografia românească acest subiect se datorează lui Alin Ciupală, „Cauzele răscoalei din 1907 – între surse şi interpretare istoriografică”, în Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan (coord.), Schimbare şi devenire în istoria României, p. 13-23. Până la organizarea conferinţei citate anterior – Modernizarea României în secolele XIX-XXI, Cluj-Napoca, 21-24 mai 2007 – de către Ioan Bolovan şi Sorina Paula Bolovan, răscoala de la 1907 nu a mai beneficiat de o abordare critică serioasă în câmpul cercetării ştiinţifice din România. Volumul conferinţei conţine câteva studii în care sunt reevaluate critic o serie de aspecte ideologizate sau neglijate până atunci (Schimbare şi devenire în istoria României, p. 13-86).
40. Interesant este faptul că, după pensionare, fostul Procuror General al Curţii de Apel Iaşi, N.V. Leonescu, în a cărei jurisdicţie se aflau nouă judeţe, a publicat o broşură prin care urmărea să-şi justifice activitatea din timpul răscoalei: Anul 1907. Răscoala ţăranilor, Atelierele Grafice „Lumina Moldovei”, Iaşi, 1924. Folosind informaţiile raportului Erbiceanu, Leonescu concluziona: „Anul 1907 lasă o pagină neagră în istoria contimporană a României […] Am constatat că esploatarea ţăranilor era peste limita puterei lor de suferinţă, era ucigătoare. România liberă era numai a clasei dominante şi a esploatatorilor de moşii. Ţăranii gemeau în cea mai dureroasă sclavie. Nu li se recunoştea alt drept, decât a munci şi a adăpa pământul cu sudorile şi lacrimile lor, ca se rodească mai mult pentru îndestularea lăcomiei a esploatatorilor de moşii.” (Ibidem, p. 3-5).
41. Memoriu de activitate, p. 5.
42. Memoriu de activitate, p. 4-5.
43. Arhivele Naşionale Istorice Centrale, Bucureşti [în continuare A.N.I.C.], Fond Ministerul Justiţiei. Direcţia Judiciară. Arhiva I Corespondeţă, dos. 14/1907, f. 10-20.
44. Documentul a fost publicat pentru prima dată de V. Ion în volumul Răscoala ţăranilor din 1907. Documente din arhiva Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor , Bucureşti, Editura de Stat, 1948, p. 28-36 în cadrul colecţiei Documente şi mărturii pentru istoria României, îngrijite de Mihail Roller. Pentru a doua oară a fost editat în volumul Documente privind marea răscoală a ţăranilor din 1907, vol. II, Desfăşurarea răscoalei, A. Moldova, coord. Ion Popescu-Puţuri, Andrei Oţetea, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1983, p. 347-355. Interesant este faptul că propoziţiile, frazele sau numele unor evrei au fost total cenzurate în primul volum publicat la 1948, acestea regăsindu-se însă aproape în totalitate în volumul editat în 1983. Acest lucru, pare să reflecte ideea conform căreia în ultima parte a regimului comunist istoriografia a fost pus un accent mult mai mare pe rolul negativ jucat de arendaşii şi cârciumarii evrei (vezi Alin Ciupală, „Cauzele răscoalei din 1907 – între surse şi interpretare istoriografică”, p. 16).
45. A.N.I.C., Fond Ministerul Justiţiei. Direcţia Judiciară. Arhiva I Corespondeţă, dos. 14/1907, f. 10.
46. Ibidem, f. 10 f.-10 v.
47. Ibidem, f. 14 v-15 f.
48. Ibidem, f. 15 f.
49. Ibidem, f. 15 v.
50. Ibidem, 16 v.
51. Ibidem, f. 18 v-19 f.
52. Ibidem, f. 19 f-19 v.
53. Ibidem, f. 19 v.
54. Ibidem, f. 20.