Ion Vinea during totalitarianisms (II)
The study is focused on the figure of Ion Vinea, one of the major poets of the interwar period. But the object of the study is not Vinea’s poetry, the author being interested in his activity as a journalist – Vinea being the editor-in-chief of the most influential avant-garde magazine, Contimporanul (1922-1932), and also of Facla (1930-1940), another influential magazine of the period. Even though Vinea has been biased towards leftist intellectuals and journalists, frequently hiring them as editors in the journals and newspapers he ran, after the installation of the communist regime he was immediately purged. This first part of the study examines the years prior to 1945, when Vinea edited the newspaper Evenimentul zilei (The event of the day), aiming at creating an example of free press in an extremely complicated context.
Keywords: Romanian history, interwar period, Ion Vinea, interwar press, Evenimentul zilei, totalitarianism, censorship
1.[1] Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai, p. 49.
2.[1] Virgil Ierunca, Dimpotrivă, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 120.
3.[1] Mihaela Cristea, Despre realitatea iluziei. De vorbă cu Henriette Yvonne Stahl, p. 98.
4.[1] Ion Vinea, Gloria Soldatului, în „Evenimentul zilei”, an III, nr. 879, sîmbătă 18 octombrie, p. 1.
5.[1] Ion Vinea, Lenin călătoreşte, în „Evenimentul zilei”, an III, nr. 894, duminică 2 noiembrie 1941, pp. 1-2. Fragmente din acest articol au fost publicate de Nicolae Ţone în notele care însoţesc Interviu inedit cu Vlaicu Bârna despre Ion VINEA – poet, prozator şi ziarist de mare clasă, în „România literară”, nr. 26, 2002.
6.[1] Ion Vinea, Râsul lui Lenin, în „Evenimentul zilei”, anul V, nr. 1691, 29 ianuarie 1944, p. 1.
7.[1] Ion Vinea, În lupanarul moscovit, în „Evenimentul zilei”, an III, nr. 921, sâmbătă 29 noiembrie 1941, p. 1
8.[1] Ion Vinea, Tragedia poporului rus, în „Evenimentul zilei”,, an III, nr. 898, joi 6 nov. 1941, pp. 1-2.
9.[1] Ion Vinea, „Făcuţi de fete mari”. Pe urmele administraţiei staliniste, în „Evenimentul zilei”, an III, nr. 886, 25 octombrie 1941, p. 1
10.[1] Ion Vinea, Minciunile despotismului, în „Evenimentul zilei”, an III, nr. 913, vineri 21 noiembrie 1941, p. 1
11.[1] Ion Vinea, Tragedia poprului rus, în loc.cit.
12.[1] Ion Vinea, Între logică şi abis, , în „Evenimentul zilei”, an III, nr. 941, vineri 19 decembrie 1941
13.[1] Dumitru Hîncu, Polemistul Ion Vinea, în loc.cit.
14.[1] Nicolae Ţone, Interviu inedit cu Vlaicu Bârna despre Ion VINEA – poet, prozator şi ziarist de mare clasă, în „România literară”, nr. 26, 2002.
15.[1] Mihaela Cristea, Despre realitatea iluziei. De vorbă cu Henriette Yvonne Stahl, p. 99.
16.[1] Notă consultată în arhiva CNSAS, Dosar EFTIMIU VICTOR şi alţii, I.073558, vol. 8, fila 164.
17.[1] Am reconstituit acest episod în articolul Ion Vinea în arest, în „Cultura”, anul VI, nr. 46 (351), 24 noiembrie 2011.
18.[1] Mihaela Cristea, Despre realitatea iluziei. De vorbă cu Henriette Yvonne Stahl, p. 100.
19.[1] Pavel Ţugui, Ion Vinea: Noi precizări biografice (III), în „Ateneu”, anul 32, nr. 11 (312), noiembrie 1995, p. 5.
20.[1] Este vorba despre articolele lui Ion Vinea Petru Dumitriu – „havfugul”, în „Glasul patriei”, anul VII, nr. 23 (241), 10 august 1962 şi Metamorfozele lui Petru Dumitriu, anul VIII, nr. 18 (272), 20 iunie 1963.
21.[1] Ion Vinea, Bicaz-Port, în „Glasul patriei”, anul VI, 28 (210), 1 oct. 1961, p. 2; Uzina pulberei fine, în „Glasul patriei”, anul VI, 29 (211), 10 octombrie 1961, p. 2; Prin cetatea relonului, în „Glasul patriei”, anul VI, nr. 31 (213), 1 noiembrie 1961, p. 1 şi p. 3; Concursul brutarilor, în „Glasul patriei”, anul VI, 22 (204), 1 august 1961, p. 1; Într-o fabrică nouă, în „Glasul patriei”, anul VII, nr. 5 (223), 10 februarie 1962, p. 1 şi p. 3; Pe căile belşugului, în „Glasul patriei”, anul VII, nr. 18 (236), 20 iunie, p. 1 şi p. 3;
22.[1] Ion Vinea, În marginea unui expozeu. „O lume fără arme”, în „Glasul patriei”, anul V, nr. 26 (172), 10 septembrie 1960, p. 1.
23.[1] Ion Vinea, Muguri, în „Glasul patriei”, Anul VIII, 10 (264), 1 aprilie 1963, p. 1
24.[1] Pavel Ţugui, Ion Vinea: Noi precizări biografice (II), în „Ateneu”, anul 32, nr. 10 (311), octombrie 1995, p. 5.
25.[1] Precizări despre apariţia traducerii din Hamlet în iulie 1955 (când încă Vinea nu avea drept de semnătură) sub numele lui Petru Dumitriu, dar şi în alte două ediţii ulterioare de până la plecarea celui din urmă din ţară, face Pavel Ţugui, Ion Vinea: Noi precizări biografice (III), în loc.cit. Despre împrejurările realizării acestei traduceri şi înţelegerea survenită între cei doi, vorbeşte Ion Vinea în ancheta Securităţii, în interogatoriul luat în 8 ianuarie 1961: „Din dorinţa de a se afirma sub toate formele, Petru Dumitriu s-a angajat prin contract faţă de ESPLA să traducă tragedia Hamlet de Shakespeare. A început traducerea acestei opere, dar motivând că nu are timp şi nu poate renunţa la a figura printre traducătorii lui Shakeaspeare, m-a rugat să-i fac eu traducerea, pe care el o va utiliza ca ciornă şi-i va da forma definitivă. Cu acest prilej, mi-a dat câteva pagini traduse de el, care să-mi servească de model. Mi-a recomandat să nu ţin seama de numărul de versuri care ar putea să redea textul original, chiar dacă va trebui să-l lungesc, având în vedere faptul că, prin lungirea traducerii, preţul acesteia va creşte. Petru Dumitriu a publicat traducerea făcută de mine fără nici o modificare. Când m-a solicitat să fac această traducere, Petru Dumitriu mi-a făgăduit că întrega sumă ce se va plăti pentru lucrare îmi va reveni mie, precum şi jumătate din sumele ce vor rezulta din spectacolele teatrale cu tragedia Hamlet. După o muncă de aproximativ 6 luni depusă de mine la această traducere, Petru Dumitriu mi-a plătit aproximativ 3 000 lei în mai multe rânduri dintr-un total de cel puţin 90 000 de lei pe care el i-a încasat” (Document consultat la CNSAS, dosar Dumitriu Lila, P.000207, Vol.1, fila 104). Ediţia care redă paternitatea traducerii este W. Shakespeare, Teatru, Bucureşti, Editura Univers, 1971
26.[1] Informaţii preluate din Pavel Ţugui, Ion Vinea: Noi precizări biografice (II) şi (III), în loc. cit. Tot Pavel Ţugui precizează că, după ridicarea suspendării din presă (în 1946), Leonte Răutu s-a opus revenirii de fapt a lui Ion Vinea în viaţa publică: „M. Beniuc a spus că, în mai multe rânduri, L. Răutu a declarat că scriitorul Ion Vinea a fost …«agent al Intelligence Service-ului» şi, din această pricină, numele lui nu poate să apară în publicaţii”.
27.[1] Declaraţie olografă, nedatată, dublată de o dactilogramă pe alocuri agramată, consultată la CNSAS, dosar Dumitriu Lila, P.000207, Vol. 1, fillel 119-120. Textul a fost publicat în „Adevărul literar şi artistic”, anul IV, nr. 263, 9 aprilie 1995, pp. 6-7.
28.[1] Petre Stoica, Amintirile unui fost corector, Bucureşti, Cartea Românească, 1982, pp. 93-94. Despre cenzurarea aleatorie şi resentimentară a lui Vinea vorbeşte şi Paul Georgescu în convorbirile purtate cu Florin Mugur: „când lucram la Gazeta literară, i-am cerut lui Vinea o colaborare. Mi-a dat să-i citesc un roman, care a şi apărut peste un timp – Lunatecii – din care am ales un fragment. Ei bine, fragmentul a fost scos din pagină. De data asta nu mai acţionase un funcţionar ignar, ci un scriitor serios, care-i mai fusese, lui Vinea, şi cândva prieten. Gelozie literară” (Florin Mugur, Vârstele raţiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu, Bucureşti, Cartea Românească, 1982, pp. 191-192). Foarte probabil, scriitorul la care face trimitere Paul Georgescu este Zaharia Stancu, redactor-şef al Gazetei literare la acea dată.
29.[1] Scrisoare către Aurel Buteanu, consultată în arhiva Muzeului Naţional al Literaturii Române, nr. de inventar 21016.
30.[1] Eugène Ionesco, Jurnal în fărâme, ed.cit., pp. 93-94. Traducerea piesei Regele moare realizată de Ion Vinea a fost publicată în Eugen Ionescu, Teatru, vol. II, Bucureşti, Editura pentru literatură universală, 1968.
31.[1] Mihaela Cristea, Despre realitatea iluziei. De vorbă cu Henriette Yvonne Stahl, p. 174. Despre ultimele zile ale lui Ion Vinea scriu şi mai tinerii prieteni Petre Stoica şi Vlaicu Bârna, în cărţile deja citate. Într-un interviu, Elena Vinea, soţia poetului, mărtriseşte: „Ion se simţea umilit de boală. Apoi ne cerea iertare tuturor pentru încetineala morţii” (Mircea Vaida, „Ieşi dintr-un sertar, melancolie”, interviu cu soţia poetului [Ion Vinea], în „Tribuna”, anul XIII, nr. 30 (652), 24 iulie 1969, p. 4.
