Gnostic motives in „Arta fugii“ by Ioan Petru Culianu
The constant interest that Ioan Petru Culianu had on studying the Gnosticism has “existential roots” according to the writer himself in the Preface of thanking to the volume The tree of Gnosis. Feeling painfully the condition of the “exiled” of the man in the world, Ioan Petru Culianu focuses – both in the scientific and the literary work – on ways of escaping this “prison” we are “thrown in”. Our paper deals with analyzing some motives of the Gnostic imaginary (the world – imperfect creation of the demiurge, “the Gnostic sleep”, the hypostases of Sophia, the liberation of human being) from Ioan Petru Culianu literature even from his first reunited fictions in the volume Arta fugii. The literary “fugues” of this historian of religions, who made into fiction his topics of the scientific research, do not stop on a single solution of escape out of the world (the certainty of such a “recipe” would definitely mean the entrance to a new captivity), but they record a search of the searching, the process all the time recommenced of identifying the possible ways of salvation.
Keywords: Gnosticism, out of the world, initiation, other worlds, the liberation of human being.
(1) Ioan Petru Culianu, Răzbunarea gnosticilor. Gnosticismul şi literatura secolelor XIX şi XX, în vol. Studii româneşti I. Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, Iaşi, Editura Polirom, 2006, p. 163-164.
(2) Ioan Petru Culianu, Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu la nihilismul modern, Ediţia a II-a, Iaşi, Editura Polirom, 2005, p. 16-17.
(3) Şerban Anghelescu, Laudatu si, o, mi signor, per sora nostra morte corporale, în secţiunea In memoriam la Ioan Petru Culianu, Păcat împotriva spiritului, ed. cit., p. 245.
(4) Toate referinţele la prozele din volumul Arta fugii se vor face după ediţia apărută în 2002 la Editura Polirom.
(5) Tereza Culianu – Petrescu, Cuvânt lămuritor asupra ediţiei, la Ioan Petru Culianu, Arta fugii, ed. cit., p. 18-19.
(6) Periodizarea cel mai des invocată în analiza operei lui Ioan Petru Culianu îi aparţină lui Horia – Roman Patapievici, care dezvoltă „teoria ultimului Culianu” într-un articol apărut iniţial în Litere, Arte, Idei, suplimentul cultural al ziarului Cotidianul (an IV, nr. 27 (161), 18 iulie, 1994), şi reprodus, cu unele modificări, în Ioan Petru Culianu. Omul şi opera, coordonator Sorin Antohi, Iaşi, ed. cit., p. 624. Articolul invocat va constitui punctul de plecare al volumului Ultimul Culianu, apărut în 2010 la Editura Humanitas.
(7) Ioan Petru Culianu, Hesperus, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 194.
(8) Ibidem, p. 195.
(9) Idem, Gnosticism şi gândire modernă: Hans Jonas, Iaşi, Editura Polirom, 2006, p. 40-41.
(10) Ibidem, p. 131-133.
(11) « Rememorarea posibilităţilor », acest joc ce oferă posibilitatea contemplării mai multor variante posibile ale aceleiaşi vieţi, în funcţie de alegerile făcute într-un anumit nod temporal, este o formă incipientă a sistemului fractalic intuit de Ioan Petru Culianu în scrierile de mai târziu.
(12) Dialoguri întrerupte. Corespondenţă Mircea Eliade – Ioan Petru Culianu, Iaşi, Editura Polirom, 2004, p. 166.
(13) Ioan Petru Culianu, Gnosticism şi gândire modernă: Hans Jonas, ed. cit., p 40.
(14) Ibidem, p. 46.
(15) Erosul devine un ferment al experienţelor extramundane, iar personajele feminine (Diana din „Ţinuturi peste care prevestirile…” şi din Pază bună, Micaela din O răzbunare, Sânziana din Moartea şi fata sau Maia din proza cu acelaşi nume) întruchipează ipostaze ale Sofiei, „fecioara – prostituată” ce subjugă protagoniştii acestor naraţiuni, amintindu-le, în acelaşi timp, originea lor divină.
(16) Melancolia saturniană este definită drept „o nobilă formă pe care o asumă instinctul (conatus) omului exilat în lume, aspiraţia sa către patria cerească. E o eliberare a sufletului de corp care favorizează profeţia”. (Marsilio Ficino, apud Ioan Petru Culianu, Iocari serio. Ştiinţa şi arta în gândirea Renaşterii, Iaşi, Editura Polirom, 2003, p. 128)
(17) Ibidem, p. 88.
(18) Această stare de graţie atinsă de personaj trebuie corelată şi cu imperativul lansat de Marsilio Ficino, pe care Ioan Petru Culianu îl foloseşte ca moto al celui de-al treilea capitol din Iocari serio. Ştiinţa şi arta în gândirea Renaşterii (ed. cit., p. 109): „Lăsaţi înverşunarea, iubiţi nepăsarea, dar şi pe aceasta în chip nepăsător”.
(19) În Eros şi Magie în Renaştere.1484, Ioan Petru Culianu ilustrează acest fenomen de transgresare a realităţii prin intermediul erosului, plecând de la interpretarea mitului lui Acteon, „vânătorul devenit vânat”. Acesta, surprinzând-o goală pe Diana, este transformat de zeiţă într-un cerb şi devorat de proprii săi câini. Imaginea dezmembrării semnifică, de fapt, o etapă necesară a iniţierii şi trecerea la o nouă condiţie existenţială, care îi permite lui Acteon accesul la lumea inteligibilă a zeiţei. Prin iubire, transgresiunea vinovată a lui Acteon devine o felix culpa.
(20) Idem, Gnosticism şi gândire modernă: Hans Jonas, ed. cit., p. 56-57.
