Nicolae Steinhardt – o evoluţie spirituală marcată de repere superioare: Constantin Noica

1. Apud Antoine Compagnon, Antimodernii. De la
Joseph de Maistre la Roland Barthes, Editura Art,
Bucureşti, 2009, p. 17.
2. „Volumul lui Antisthius a fost întâmpinat mai ales
prin tăcere. Prea intrasem, la 22 de ani, în literatură «cu
bastonul»!” (Nicolae Steinhardt, Între lumi. Convorbiri
cu Nicolae Băciuţ, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.
50). În monografia sa, George Ardeleanu demonstrează,
însă, că volumul de eseuri parodice semnat Antisthius a
fost comentat prompt în nu mai puţin de nouă recenzii
(în revista Criterion, la care se va face referire în acest
capitol, în Adevărul literar şi artistic, în Viaţa literară –
semnată de Dan Petraşincu –, în Familia – semnată de
Octav Şuluţiu –, în Adevărul, Veghea şi Curentul) – v.
George Ardeleanu, N. Steinhardt şi paradoxurile
libertăţii. O perspectivă monografică, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2009, pp. 296-297.
3. „… carte apărută în acelaşi an cu NU-ul ionescian (şi
care, poate, în lipsa acesteia din urmă ar fi beneficiat, ea,
de scandal, în locul indiferenţei cu care a fost
receptată)” – Dan C. Mihăilescu, Postfaţă la În genul lui
Cioran, Noica, Eliade…, Bucureşti, Editura Humanitas,
1996, p. 189.
4. Mircea Vulcănescu, „Puncte de reper”, în Criterion,
anul I, nr. 5, 15 decembrie 1934, p. 5.
5. Dan C. Mihăilescu, op.cit., p.189.
6. Despre acest pseudonim, Nicolae Steinhardt face
câteva precizări în 1987, într-o scrisoare adresată lui
Nicolae Băciuţ şi inclusă în volumul Între lumi (Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pp. 39-44): „N-a fost prea
fericită alegerea pe care am făcut-o. Numele Antisthius,
luat din Caracterele lui La Bruyère (citatul-motto al
cărţii mele i-a plăcut lui Mircea Eliade) a fost aproape
întotdeauna deformat: am auzit rostindu-se
Antichristus!”
7. „Să nu mi se vorbească niciodată despre cerneală,
despre hârtie, despre pană, despre stil şi despre tipograf,
să nu încerce careva să-mi spună: «Antisthène,
dumneata scrii atât de bine! Scrie mereu! N-o să vedem
un in-folio scris de dumneata? Tratează despre toate
virtuţile şi despre toate viciile într-o lucrare înlănţuită,
metodică, şi care să nu aibă sfârşit». Ar trebui să adauge:
«şi nici un succes». Renunţ la tot ce-a fost, ce este şi ce
va fi carte. Mi se face rău la vederea unei cărţi […].
Oamenii trebuie să fie îmbrăcaţi şi bărbieriţi, şi când se
retrag în casele lor trebuie să aibă o uşă care să se
închidă bine; e oare necesar să ştie carte? Nebunie,
naivitate, neghiobie, continuă Antisthène, să-ţi pui
firma de scriitor şi filosof! Să ai, dacă se poate, o slujbă
rentabilă, care să-ţi facă viaţa plăcută (…). Asta sau
nimic. Cu condiţia aceasta scriu şi cedez astfel în faţa
violenţei celor care mă iau de gât şi îmi spun: «Ai să
scrii!» Vor citi ca titlu al noii mele cărţi: DESPRE CE
ESTE FRUMOS, DESPRE CE ESTE BUN, DESPRE
CE ESTE ADEVĂRAT, DESPRE IDEI, DESPRE
PRIMUL PRINCIPIU, de Antisthène, negustor de
peşte proaspăt de mare.” (La Bruyère, Caracterele sau
moravurile acestui veac, vol. II, Bucureşti, Editura
pentru Literatură, 1968, p. 132)
8. George Pruteanu, „Steinhardt, demon jucăuş”, în
Dilema, nr. 163, 23 februarie 1996.
9. „Ce cade sub razele detectorului de comic al lui
Antisthius? Frenezia gâlgâitor nihilistă a tânărului
Cioran (În abisurile haosului nesfârşit, piesă antologică),
morga dizertaţiilor universitare plastronate de un
aparat critic pompos (în care fantezia onomastică şi
bibliologică a lui Steinhardt o pregăteşte pe cea a lui
M.H. Simionescu din Ingeniosul bine temperat),
avocăţeala melodramatic stângistă, erotismul doxat al
lui «Eliade de la Mirandole», spilcuielile anglo-saxonoyankee
ale lui Comarnescu (altă bucată antologică),
«umanitarismul» orwellian al lui E. Relgis (dar râsul îţi
piere când recunoşti în aberaţiile parodice de acolo idei
ceauşiste reale), priapismul falnic al lui Geo Bogza,
dramoletele lumpen-aristocratice şi lacrimogene de tip
Petre Bellu (excelente efecte hilare), zbenguiala
paralogică a poeziei avangardiste (totuşi, aici N. S. nu en
largul său), frazeologia, puţind a totalitarism, emanată
de presa şi literatura comunizante (ca şi de cele de
extremă dreaptă), şi trebuie să-l anunţ pe cititor că
pieseta Temniţă (Poem dramatic cu masse) are un umor
monstru care nouă, celor trăiţi sub steaua roşie, ne
poate părea, pe alocuri, negru (Noi suntem comitetul /
Care face caietul / Cu sarcini…/ Oamenii la fel / Toţi un
fel / Către ţel / La fel), pompozităţile stilului doctoralmedical
contaminat de freudianism purulent – şi, în
genere, tot ce era remarcabil în atmosfera culturalpolitică
a anilor ‘30.” (George Pruteanu, op.cit.)
10. Nicolae Steinhardt, Eseu romanţat asupra neizbânzii,
Editura Timpul, Iaşi, 2004.
11. Antoine Compagnon, Antimodernii. De la Joseph de
Maistre la Roland Barthes, Editura Art, Bucureşti, 2009,
p. 5.
12. Daniela Petroşel, Retorica parodiei, Bucureşti, Ideea
Europeană, 2006, p. 5.
13. Ibidem, p. 8.
14. Tentat să asocieze deceniile interbelice cu
junimismul este şi Liviu Antonesei, în studiul Nautilus.
Structuri, momente şi modele în cultura interbelică,
Editura Cronica, 1998.
15. Nicolae Steinhardt / Antisthius, În genul…tinerilor,
Ediţie anastatică, Bucureşti, Editura Pan, 1993, p. 12.
16. Ibidem, p. 14.
17. Ibidem
18. Daniela Petroşel, op.cit., p. 18.
19. Emil Cioran, „Spre o altă morală sexuală”, în
Vremea, anul VII, nr. 363, 11 nov. 1934, p. 3.
20. Emil Cioran, „Spre o altă morală sexuală”, în
Revelaţiile durerii, Editura Echinox, Cluj, 1990, p. 128.
21. Ibidem, p. 129.
22. Nicolae Steinhardt / Antisthius, op.cit., p. 17.
23. Emil Cioran, op.cit., p. 130.
24. Nicolae Steinhardt / Antisthius, op.cit., pp.21-22.
25. Criterion, Anul I, nr. 5, 15 decembrie 1934, p. 5
(„Un băiat inteligent, atent şi talentat, care ştie să
surprindă caracteristicul şi să nuanţeze umorul s-a
amuzat să parodieze scrisul câtorva protagonişti ai
«tinerei generaţii».”)
26. Nicolae Steinhardt / Antisthius, op.cit. , pp. 31-32.
27. În 1988, de exemplu, Nicolae Steinhardt notează:
„Originalitatea constă în stabilirea raporturilor intime
şi tainice dintre gândire şi cuvinte. Noica, aşadar, se
încadrează în marele curent contemporan al filosofiei
care-şi pune problema capitală a raportului limbajcugetare.
Iar devenirea întru fiinţă e o formulă creştină:
devenirea întru perfectul creştin. Şi Noica e un soi de
Camus, un «moralist» căruia nu-i trebuie credinţa”
(Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia. N. Steinhardt
răspunde la 365 de întrebări, ed. cit., p. 42)
28. Nicolae Steinhardt, „Falsul idealism” în Cartea
împărtăşirii, Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 1995,
pp. 125-135.
29. Idem, În genul…tinerilor, ed. cit., pp. 83-84.
30. Ibidem, pp. 85-86.
31. Ibidem, pp. 43-53.
32. Nicolae Steinhardt, Geo Bogza, un poet al Efectelor,
Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi
Patetismului, Editura Albatros, Bucureşti, 1982.
33. Idem, Între lumi…, p.42.
34. Zaharia Sângeorzan, Monahul de Rohia, N.
Steinhardt răspunde la 365 de întrebări incomode,
Editura Revistei Literatorul, 1992, p. 14.
35. Nicolae Steinhardt / Antisthius, op.cit., p. 177.
36. În convorbirile cu Ioan Pintea, Nicolae Steinhardt
mărturiseşte că Mircea Eliade, Emil Cioran şi
Constantin Noica nu au fost impresionaţi negativ de
textele sale. „În vremea aceea, scriitorii se supărau
anevoie şi primeau fără a se acri şi posomorî până şi
criticile sau observaţiile cele mai acerbe. Cu atât mai
puţin i-ar fi putut supăra nişte parodii care oricum ţin
de genul neîncrâncenării. A fost cartea mea un act de
critică, dar înapoia criticii se aflau paradoxul şi
admiraţia…” (Primejdia mărturisirii, ed. cit., p. 25).
37. Nicolae Steinhardt, Prin alţii spre sine. Eseuri vechi şi
noi, Editura Eminescu, Bucureşti, „Biblioteca
Eminescu”, 1988, p. 357.
38. Idem, „Ca pe tine însuţi”, în Escale în timp şi spaţiu,
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987, p. 357.
39. Paul Reboux, Charles Muller, A la Manière de…
(Première et deuxième série), Paris, Bernard Grasset, éd.,
1921. În acest volum sunt parodiaţi Baudelaire, Tolstoi,
Lamartine, M-me de Noilles, Jaurès, Dickens, Zola,
Daudet.
40. „Nu! N-aş debuta cu aceeaşi carte, o carte în care am
fost nedrept şi violent cu Eliade, Cioran, Noica. N-am
avut dreptate. M-au iertat. Dar nu aş reîncepe!”
(Nicolae Steinhardt, Între lumi. Convorbiri cu Nicolae
Băciuţ, ed. cit., p. 51).
41. Nicolae Steinhardt, Primejdia mărturisirii, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 26.
42. Adrian Mureşan, Hristos nu trage cu ochiul. N.
Steinhardt & Generaţia ‘27, Editura Limes, Cluj-
Napoca, 2006.
43. Remarcată şi de George Ardeleanu, în
micromonografia Nicolae Steinhardt. Monografie,
antologie comentată, receptare critică, Editura Aula,
Cluj, 2000. Nu trebuie confundată critica entuziastă, de
întâmpinare, a optzeciştilor, cu încadrarea operei lui
Nicolae Steinhardt în estetica postmodernistă.
44. Arşavir Acterian, Amintiri despre Nicolae
Steinhardt, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002, p. 46.
45. Caietele de la Rohia. N. Steinhardt în interviuri şi
corespondenţă, vol. III, Baia-Mare, Editura Helvetica,
2001.
46. „Cioran către Steinhardt. Trei scrisori inedite
adresate de Cioran monahului Nicolae de la Rohia”, în
Foaia românească, nr. 10, 15 octombrie 2004, p. 12.
47. Ibidem
48. Adrian Mureşan, op.cit., pp. 37-42.
49. Nicolae Steinhardt, Între lumi. Convorbiri cu
Nicolae Băciuţ, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 31.
50. Apud Antoine Compagnon, op.cit., p. 38.
51. N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, 2008, p. 329.
52. Idem, Primejdia mărturisirii, ed. cit., p. 57.
53. Gianni Vattimo, Gândirea slabă, Editura Pontica,
Constanţa, 1998, pp. 3-7.
54. Zaharia Sângeorzan, op.cit., p. 34.
55. Fapt observat şi demonstrat de Adrian Mureşan în
studiul citat.
56. Nicolae Steinhardt, Între lumi…, ed. cit., p. 13.
57. Zaharia Sângeorzan, op.cit., p. 20.
58. Nicolae Steinhardt, Cartea împărtăşirii, ed. cit., pp.
118-119.