“The Gossip File” or In Search of Lost Communism
The current article is part of my broader interest in studying the literature of Romanian-American diaspora, and its main purpose is to bring into foreground the work of a writer deeply engaged in turning the exile’s stormy voyage through life into a captivating tale, employing all the artistic tools of fiction. Being the sequel of other two novels on the theme of exile, Gabriel Pleşea’s The Gossip File depicts in vivid colours the gruesome image of a malignant, oppressive regime that holds full control of the political and social life in communist Romania. The author’s double perspective – his insider position as a witness to the incidents narrated, as well as his outsider standpoint provided by distance (exile) and time (memory) – render the novel heartfelt and genuinely truthful.
Keywords: exile, diaspora, communism, ‘sintactic’ culture/society, stereotypical identities, ideological clichés
1. Pleşea şi-a reunit ulterior cele trei opere de ficţiune – Aruncă pâinea ta pe ape (1994), Imposibila reîntoarcere (1996) şi Dosarul cu bârfe (2000) – în „rama” unui singur volum masiv, intitulat Trilogia exilului (2002) şi avându-l ca protagonist pe Ion, un alter ego al scriitorului.
2. Gabriel Pleşea, „Dosarul cu bârfe”, în New York Magazin, Anul 10, Nr. 485, 30 august 2006.
3. Asigurată deopotrivă de distanţarea geografică a exilului şi de cea temporală a istoriei.
4. Gabriel Pleşea, Dosarul cu bârfe, Ed. Vestala, Bucureşti, 2000, p. 8.
5. Ibidem, p. 9.
6. Deşi în interiorul fiecărei „vârste” – cu precădere în prima – episoadele narative se succed aleatoriu, cronologia fiind fracturată de arbitrarul memoriei.
7. Gabriel Pleşea, op. cit., p. 59.
8. Ibidem, p. 62.
9. Ibidem, p. 66.
10. Ibidem, pp. 28-29.
11. Ibidem, pp. 29-30.
12. Ibidem, pp. 35-36.
13. A se vedea şi replica dată unui instructor la Palatul Pionierilor, care îi vede neînsoţiţi şi-i întreabă din ce grupă fac parte: „– «Dotaţi excepţional», răspunse Smarandache şi-şi continuă drumul fără măcar să se uite la instructor. Doar Ion se opri, pentru o clipă numai, îngrozit că i-a prins, dar, văzând figura tâmpă a instructorului, alergă să-şi prindă prietenarul din urmă.” (p. 49), sau atitudinea nonşalantă a acestuia faţă de pedagogul Iliescu, avertizat fiind de către Ion să se ferească de el: „– Cine? Dobitocul ăla? Păi stă la vreo patru case de mine. Bea tot timpul cu matrozii sovietici. Lumea spune că e omul lor. Nu mi-e frică mie de el.” (p. 55).
14. Gabriel Pleşea, op. cit., pp. 41-42.
15. O formulare caraghios-emfatică, specifică stereotipiilor de limbaj ale instanţelor Puterii, de care cititorul face haz alături de unul dintre studenţii mustraţi: „«Severă, cu avertisment crâncen», repetă el apăsat. După care începu să râdă cu râsul lui, grobian aproape, ce se prăvăli peste toţi şi toate.” (p. 110).
16. Gabriel Pleşea, op. cit., pp. 112-113.
17. Ibidem, p. 113.
18. Este vorba de Institutul pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, la care autorul a activat pe postul de corespondent de relaţii în perioada 1969-1971, romanul având un pronunţat caracter autobiografic (aşa cum reiese, de altfel, din studiul de autor postat la adresa: www.crispedia.ro/Gabriel_Plesea).
19. Centrul UNESCO, la care autorul lucrează ca documentarist în intervalul 1972-1975, conform datelor biografice menţionate în nota
anterioară.
20. Sintagmă folosită de Ramona Hărşan în studiul „Identităţi suspendate şi surogate identitare în proza lui Mircea Nedelciu”, apărut în Revista Transilvania, nr. 4, 2012, pp. 24-27. Analizând tipologia personajelor nedelciene, autoarea observă fenomenul de „suspendare” a identităţii autentice a individului şi de clişeizare ideologică a subiectivităţii acestuia prin contaminare cu un mediu social uniformizant şi punitiv. În urma acestui proces se conturează două categorii distincte de personaje: „identităţile frustrate”, înglobând rebelii fără cauză, marginalii, neintegraţii, firile centrifuge care cultivă cu obstinaţie abaterea de la normă, şi „surogatele identitare”, incluzând integraţii în sistem, adaptaţii, conformiştii, în general acea categorie de oameni care asigură funcţionarea angrenajelor sociale.
21. Gabriel Pleşea, op. cit., pp. 134-135.
22. Iuri Lotman, Studii de tipologie a culturii, Ed. Univers, Bucureşti, 1974.
23. Gabriel Pleşea, op. cit., p. 142.
24. Ibidem, p. 160.
25. Ibidem, p. 161.
26. Ibidem, p. 199.
27. Episod fabulos ce surprinde stereotipiile tâmp-burleşti ale funcţionarului Statului, abrutizat de rutină („Păi, măi tovarăşe, doar evreii, nemţii: ăştia emigrează”) şi incapabil de a lua decizii personale („O luă […] şi spuse simplu, «Aşteptaţi o clipă», după care închise ghişeul, trântindu-i oblonul în nas”).
28. Cum ar fi, de exemplu, escapada amoroasă cu săsoaica Trude, care îşi oferă serviciile sexuale în schimbul facilitării obţinerii paşaportului, înregistrând totodată la casetofon „întrevederea” lor informală (Cap. 17).
29. Gabriel Pleşea, op. cit., p. 284.
30. Ibidem, p. 316.
31. Chiar dacă este vorba de o lume „secundară”, transferată în text şi memorie.
32. „– Două hârtii le păstrez. Declaraţia tatălui meu despre cumnatul din Italia şi cea a ta, în care eşti de acord să mi se aprobe plecarea definitivă din ţară. Şi, pentru ea, îţi mulţumesc. Pe undeva îmi dau seama că nu aş fi ieşit niciodată de acolo…” (p. 316).
