Ion Flueraş şi afilierea mişcării socialiste din România la Internaţionala a III-a Comunistă (Partea a II-a)1

1. Prima parte a fost publicată în „Transilvania”, nr. 7/2009,
p. 15-20.
2. Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul
XX (1918-1948), Bucureşti, Editura Paideia, 1999, p. 140-
141.
3. Paul H. Stahl, Şerban Voinea (1894-1969). Contribuţie la
istoria social-democraţiei române, ediţia a II-a, Bucureşti,
Fundaţia „Constantin-Titel Petrescu”, 2004, p. 55-56; Marin
C. Stănescu, Gheorghe Neacşu (colaborator), Moscova,
Cominternul, Filiera Comunistă Balcanică şi România (1919-
1943), Bucureşti, Editura Silex, 1994, p. 17. Socialiştii
români nu au rămas în afara curentului care bântuia mişcarea
muncitorească internaţională. Cei mai mulţi erau atraşi şi
amăgiţi de cele auzite sau citite în privinţa aşa-ziselor realităţi
roze din primul stat proletar (Ibidem, p. 18); Interesante sunt
şi consideraţiile pe care ziarul Adevărul le-a făcut în jurul
acestei probleme: „Chestiunea care se pune în Franţa [faţă
de afiliere – n.a.] se pune şi la noi. Socialiştii români trebuie
să se pronunţe între două sisteme, între două programe. Ori
merg cu tactica veche a lui Jaurès şi admit parlamentarismul
şi cucerirea treptat treptat a puterii politice şi economice, ori
sunt cu Lenin şi pun toată speranţa în dictatura
proletariatului, care să dea puterea politică unei minorităţi,
graţie căreia societatea burgheză să se transforme în una
comunistă. Esitările care se observă în Franţa şi aiurea, se
observă şi la noi. O minoritate în cap cu Grigorovici este
pentru urmarea vechei tactice. Marea majoritate este pentru
aderarea la Internaţionala a III-a. Guvernul român a dat
autorizaţie să se dea paşapoarte pentru Moscova unei
delegaţii socialiste. Bine a făcut guvernul şi bine fac cei ce vor merge
în Rusia. Lucrurile văzute de aproape conving mai bine ca orişice.
Unii socialişti italieni, şi dintre cei mai extremişti, au revenit din
Rusia decepţionaţi şi lecuiţi pentru totdeauna de idealul bolşevic. Poate
tot astfel o să se întâmple şi cu delegaţia socialistă română, deşi
căpeteniile bolşevice au mari talente de a arunca praf în ochi şi de a nu
se dezminţi că sunt urmaşii lui Potemkin…” [s.a.] (Între Jaurès şi
Lenin, în Adevărul, anul XXXIII, nr. 11.157, 14 august 1920).
Câtă dreptate avea autorul acestui articol! Din nefericire,
doar Flueraş va fi „decepţionat” de realităţile sovietice, toţi
ceilalţi membri ai delegaţiei având, aşa cum vom vedea în
continuare, o atitudine cu totul diferită.
4. Nicolae Jurca, Istoria social-democraţiei din România, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1994, p. 122; Victor Frunză, Istoria
stalinismului în România, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990,
p. 21-23; Titu Georgescu, De la greva generală la crearea
Partidului Comunist Român, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,
1962, p. 49; Augustin Deac, Ion Ilincioiu, Lenin şi România,
Bucureşti, Editura Militară, 1970, p. 157-158; Mircea Muşat,
Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II, partea a Ia
(1918-1933), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1986, p. 164-167.
5. Ilie Moscovici, Problemele actuale ale Mişcării Socialiste,
[Bucureşti], [f.a.], p. 56.
6. Socialiştii români la Moscova, în Adevărul, anul XXXIII, nr.
11.150, 6 august 1920.
7. Ibidem.
8. Socialiştii români şi congresul de la Moscova. Socialiştii din
provinciile unite refuză să meargă în Rusia, în Adevărul, anul
XXXIII, nr. 11153, 10 august 1920.
9. Marin C. Stănescu, op. cit., p. 18; Idem, Ion Flueraş – un
arădean la Moscova în 1920, în „Studia Universitatis «Vasile
Transilvania 11 / 2009
<<< 44
Goldiş»”, Arad, Seria Ştiinţe Socio-Umane, tomul 5, 1995,
p. 384; Nicolae Jurca, op. cit., p. 122; Vasile Niculae, O istorie
a social-democraţiei române, Bucureşti, Editura Noua
Alternativă, 1998, vol. II, p. 105; F. Vladimir Krasnosselski,
Stânga în România. 1832-1948. Tentativă de sinucidere sau
asasinat?, Aarhus/Danemarca, Editura Victor Frunză, 1991,
p. 81; Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O
istorie politică a comunismului românesc, Iaşi, Polirom, 2005, p.
68-69.
10. Ideologie şi structuri comuniste în România, vol. III (1 ianuarie
1920-3 februarie 1921), coordonator Florian Tănăsescu,
Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, 2001, p. 184-186.
11. Ibidem, p. 184.
12. Stelian Tănase, Clienţii lu’ tanti Varvara. Istorii clandestine,
Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 36. Constantin Argetoianu
menţionează în memoriile sale că în 23 august 1920 la
Viena a avut loc o conferinţă a delegaţiei române compuse
din Gheorghe Cristescu, Ion Flueraş, Constantin Popovici,
David Finkelstein (Fabian) la care au participat şi
comuniştii români: Vrabie, Ghiţă Moscu, fraţii Hoppe,
Laurian. La conferinţă a asistat şi Diatlov, reprezentantul
Internaţionalei a III-a la Viena. Conferinţa a fost prezidată
de către Warschavsky-Bronsky, reprezentantul guvernului
sovietic în Viena, asistat de Livschtz, şeful propagandei
grupurilor din centrul şi sud-estul Europei. Discuţia a fost
violentă, deoarece Warschavsky-Bronsky a adus acuzaţii
românilor că au cheltuit sute de mii de lei fără să poată
provoca nici o mişcare serioasă (Constantin Argetoianu,
Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol.
VI, partea a VI-a (1919-1922), Bucureşti, Editura
Machiavelli, 1996, p. 171.)
13. Apud Copilăria comunismului românesc în Arhiva
Cominternului, coordonator Alina Tudor Pavelescu,
Bucureşti, Arhivele Naţionale ale României, 2001, p. 41-42.
14.Florian Tănăsescu, Marian Ştefan, 1920: în culisele afilierii la
Comintern. „I. Flueraş nu voieşte a se conforma”, în „Magazin
Istoric”, anul XXIV, serie nouă, nr. 7 (280), iulie 1990, p.
39.
15. Apud Ideologie şi structuri comuniste în România, vol. III, p.
184.
16. Florian Tănăsescu, Marian Ştefan, op. cit., p. 40.
17. Apud Ideologie şi structuri comuniste în România, vol. III, p.
184-185.
* Conţinutul punctelor respective era următorul: „3. În
toate ţările în care, ca urmare a stării de asediu sau a legilor
excepţionale, comuniştii nu au posibilitatea să-şi desfăşoare
întreaga activitate în mod legal, este absolut necesar ca
munca legală să fie îmbinată cu munca ilegală. Aproape în
toate ţările Europei şi Americii, lupta de clasă intră în faza
războiului civil. În aceste condiţii comuniştii nu se pot
încrede în legalitatea burgheză. Ei sunt obligaţi să creeze
pretutindeni un aparat ilegal paralel, care în momentul
hotărâtor să poată ajuta partidul să-şi îndeplinească datoria
faţă de revoluţie”; „7. Partidele care doresc să facă parte din
Internaţionala Comunistă sunt obligate să recunoască
necesitatea unei rupturi totale şi absolute cu reformismul şi
cu politica «de centru» şi să propage ideea acestei rupturi în
cercurile cele mai largi ale membrilor de partid. Fără acest
lucru nu este cu putinţă o politică comunistă consecventă.
Internaţionala Comunistă cere în mod absolut şi ultimativ
ca această ruptură să fie efectuată în timpul cel mai scurt
[…]”; „16. Partidele care până în prezent continuă să
rămână la vechile programe social-democrate sunt obligate
să revizuiască în cel mai scurt termen cu putinţă aceste
programe şi să elaboreze potrivit condiţiilor speciale ale
ţării lor un program nou comunist în spiritul hotărârilor
Internaţionalei Comuniste. De regulă, programul fiecărui
partid care face parte din Internaţionala Comunistă trebuie
să fie aprobat de congresul ordinar al Internaţionalei
Comuniste sau de Comitetul ei Executiv …” (Apud Ideologie
şi structuri comuniste în România, vol. III, p. 178-179).
18. Florian Tănăsescu, Internaţionala Comunistă şi socialiştii
români. Negocieri şi presiuni, 1920, în „Arhivele
Totalitarismului”, anul II, nr. 3, 1994, p. 74-76; Ideologie şi
structuri comuniste în România, vol. III, p. 250-251; Florian
Tănăsescu, Marian Ştefan, op. cit., p. 40.
19. Ioan Scurtu, Partidul Socialist Român şi Internaţionala a IIIa
Comunistă, în “Dosarele Istoriei”, anul III, nr. 10 (26),
1998, p. 19.
20. Marin C. Stănescu, Ion Flueraş – un arădean la Moscova în
1920, p. 384-385.
21. Apud Ideologie şi structuri comuniste în România, vol. III, p.
185.
22. Ibidem, p. 232-233.
23. Ibidem, p. 233-234.
24. Ibidem, p. 234.
25. Ibidem.
26. Apud Florian Tănăsescu, Marian Ştefan, 1920: în culisele
afilierii la Comintern. „I. Flueraş nu voieşte a se conforma”, în
„Magazin Istoric”, anul XXIV, serie nouă, nr. 8 (281), iulieaugust,
1990, p. 43.
27. Stelian Tănase, op. cit., p. 39-40.
28. Apud Florian Tănăsescu, Marian Ştefan, op.cit., nr. 8, p.
43.
29. Ibidem, p. 43-44; Marian C. Stănescu, op. cit., p. 386;
Ideologii şi structuri comuniste în România, vol. III, p. 249-250.
30. Apud Florian Tănăsescu, Marian Ştefan, op.cit., nr. 8, p.
44.
31. Ibidem; Marin C. Stănescu, op. cit., p. 386-387.
32. Florian Tănăsescu, Ioan Flueraş (1882-1953), în “Arhivele
Totalitarismului”, anul II, nr. 1-2, 1994, p. 330.
33. Chestia Basarabiei, în Desrobirea, Cluj, anul I, nr. 4, 6
februarie 1921.
34. De vorbă cu tovarăşul Flueraş. Impresii din Rusia sovietică, în
Vremea Nouă, Bucureşti, anul III, nr. 88, 13 februarie 1921.
35. Apud Ideologie şi structuri comuniste în România, vol. III, p.
235.
36. Ibidem, p. 236-237.
37. Ibidem, p. 237.
38. Ioan Scurtu, Partidul Socialist Român şi Internaţionala a IIIa
Comunistă, p. 20.
39. Ibidem, p. 21; Florian Tănăsescu, Marian Ştefan, op.cit.,
nr. 8, p. 44; Florian Tănăsescu, Internaţionala Comunistă şi
socialiştii români. Negocieri şi presiuni, 1920, p. 87.
40. Florian Tănăsescu, Marian Ştefan, op. cit., nr. 8, p. 44.
41. Apud Ideologii şi structuri comuniste în România, vol. III, p.
252.
42. Ibidem, p. 253.
43. Apud Ideologii şi structuri comuniste în România, vol. III, p.
253. În unele lucrări este indicată data de 5 decembrie;
Copilăria Comunismului românesc în Arhiva Cominternului, p. 42-
44.
44.Copilăria Comunismului românesc în Arhiva Cominternului, p.
45 >>>
44-45.
45. Nicolae Jurca, op.cit., p. 40.
46. Stelian Tănase, op. cit, p. 40.
47. Vasile Niculae, op.cit., p.105.
48. Apud Ideologii şi structuri comuniste în România, vol. III, p.
264-265.
49. Ibidem, p. 268.
50. Informaţiuni, în Socialismul, Bucureşti, anul XV, nr. 7, 27
februarie 1921; Sosirea tovarăşilor Cristescu şi Popovici în Ibidem,
nr. 8, 28 februarie 1921. Stelian Tănase greşeşte atunci când
afirmă că Cristescu a revenit în ţară pe ruta Odessa – Varna
– Sofia (Stelian Tănase, op.cit., p. 41). David Fabian a sosit
în ţară, separat, pe 19 ianuarie, aşa cum anunţa Socialismul
din 22 ianuarie 1921 (Întoarcerea delegaţiei din Rusia. De vorbă
cu tovarăşul Fabian, în Socialismul, anul XV, nr. 4, 22 ianuarie
1921).
51. Constantin Argetoianu nota în memoriile sale
următoarele cuvinte: „Au fost însă printre fruntaşii socialdemocraţilor
şi adversari sinceri şi hotărâţi ai
comunismului, şi au rămas ca atare. Astfel au fost Flueraş,
Jumanca, Gherman etc. în Ardeal şi Grigorovici în
Bucovina.” Constantin Argetoianu, Memorii. Pentru cei de
mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VI, partea a VI-a
(1919-1922), Bucureşti, Editura Machiavelli, 1996, p. 147.