The Ontology of the Miracle. On How the World is Beautiful
The present paper discusses the premises of ontology of the miracle, by taking into account three different cultural frameworks: theological (A. Scrima), artistic (A. Tarkovski) and urban/secular (W. Benjamin). Each time, the miracle proves itself to be not an extraordinary and spectacular event beyond understanding, but a possibility of the world itself, to be found within its fluid material texture. The material caracter of the miracle, along with its ontological fringe are its main distinctive marks which are being analysed from the perspective of the three authors mentioned above. From a subjective perspective, the answers given to such a particular reality of the world, the miraculous (seen as transcendence within the world), are taken into account in each of the three cases.
Keywords: miracle, spiritual experience, matter, image, concept, interpretation
1. D. Hume, Cercetare asupra intelectului omenesc, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987, p. 181.
2. Ibidem, p. 182.
3. L. M. Arcade, Poveste cu ţigani, Bucureşti, Cartea românească, 1996, p. 9.
4. Walter Benjamin, Copilărie berlineză la 1900, Bucureşti, Humanitas, 2010, p. 104.
5. André Scrima, Fenomenologia miracolului, în Cultura, 9/2004, pp. 21-23. Conferinţă transcrisă de Vlad Alexandrescu.
6. Ibidem, p. 22.
7. „Hristos va fi în suferinţă până la sfârşitul timpurilor. În acest răstimp trebuie să veghem” (trad. mea). Fr. în original, Ibidem, nr. urm., p. 22.
8. Într-un alt context (Întrupare. O filosofie a trupului, Sibiu, Deisis, 2003 şi Eu sunt Adevărul. Pentru o filosofie a creştinismului, Sibiu, Deisis, 2000), Michel Henry aminteşte, de asemenea, „noua” sarcină a fenomenologiei care, la întâlnirea cu fenomenul religios, trebuie să asume, mai degrabă decât descrierea obiectelor, redefinirea vizibilităţii lumii ca atare (neinteligibilă în sine), în raport cu Arhi-inteligibilitatea invizibilă a Vieţii.
9. Vezi Scrima, Monahismul ortodox: istorie, tradiţie, spiritualitate, în Despre isihasm, Bucureşti, Humanitas, 2003, p. 40.
10. „Odată, un mirean a mers cu fiul său la avva Sisoe, pe muntele avvei Antonie, dar pe drum s-a întâmplat că fiul a murit. Tatăl nu s-a tulburat, ci l-a luat în braţe şi l-a dus, cu credinţă, la bătrân, căzând amândoi la pământ, ca şi cum ar fi făcut închinăciune, ca să fie binecuvântaţi. După aceea tatăl s-a sculat, l-a lăsat pe fiu la picioarele bătrânului şi a ieşit afară. Bătrânul, crezând că i se închină, îi zice: Ridică-te şi du-te afară, căci nu ştia că-i mort. Copilul s-a ridicat îndată şi a ieşit. Văzându-l, tatăl său a înlemnit, apoi a intrat şi s-a prosternat înaintea bătrânului, spunându-i toată povestea. Dar bătrânul s-a întristat, căci nu voise să facă minunea. Atunci ucenicul i-a cerut [mireanului] să nu mai povestească nimănui până la săvârşirea din viaţă a bătrânului”. Este vorba de apoftegma 18 despre avva Sisoe, în Patericul, Iaşi, Polirom, 2003, p. 328.
11. Scrima, op. cit., p. 39.
12. Scrima, O expunere sintetică a isihasmului în Ibidem, p. 85.
13. Scrima, Experienţa spirituală şi limbajele ei, Bucureşti, Humanitas, 2008.
14. Ibidem, p. 37.
15. Timotei Alexandrinul, Istoria monahilor din Egipt, Bucureşti, Lumea credinţei, 2010, p. 105.
16. Scrima, op. cit., pp. 95-98.
17. Benjamin, Copilărie berlineză la 1900, ed. cit., p. 126.
18. Ibidem, p. 88.
19. Vezi interpretarea lui Jacques Derrida la Khôra platoniciană: „Khôra marchează un loc aparte, spaţierea care păstrează un raport disimetric cu tot ceea ce, în ea, alături sau în plus de ea, pare a face cuplu cu ea” (J. Derrida, Khôra, Craiova, Scrisul românesc, 1998, p. 84). Despre locul din Timaios, ca şi despre materia lui Benjamin, nu poate fi vorba decât pieziş, ca în visul despre potenţialităţile care se actualizează continuu, dar sunt ireductibile la orice actualizare.
20. Benjamin, Strada cu sens unic, Cluj-Napoca, Tact, 2014, pp. 100-101.
21 Ibidem, p. 80.
22. Benjamin, Afinităţile elective de Goethe în Iluminări, Cluj-Napoca, Idea, 2002, p. 106.
23. Vezi, pentru aceasta, Ioan Alexandru Tofan, Cuvinte, imagini, lucruri. Teorie critică la Walter Benjamin şi Theodor W. Adorno, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2014 (în curs de apariţie), cap. Cărţi ilustrate şi fotografii vechi. Despre imagine.
24. Andrei Tarkovski despre Apocalipsă, în Elena Dulgheru, Tarkovski. Filmul ca rugăciune, Bucureşti,Arca Învierii, 2004, p. 227.
25. vezi şi Tarkovsky, Sculpting in Time, Austin, University of Texas Press, 1987, p. 104: „Pot doar să spun că imaginea se prelungeşte în infinit şi conduce spre absolut. Chiar ceea ce este cunoscut ca idee a imaginii, pluridimensională şi cu înţelesuri multiple nu poate, prin natura lucrurilor, să fie pusă în cuvinte. Dar ea îşi găseşte expresie în artă” (trad. mea).
26. Ibidem, p. 112.
27. Ibidem, p. 63 (trad. mea).
28. Tarkovski, Time within Time. The Diaries 1970-1986, London, Faber&Faber, 1994, p. 224 (trad. mea).
29. La Benjamin, acţiunea este înscrisă în mecanismul privirii, pentru a evita obiectualizarea proprie a contemplaţiei. Dar sensul restaurativ, revelatoriu al acţiunii se păstrează, în opoziţie cu orientarea sa teleologicpragmatică.
30. Anca Manolescu, „Livada de nuci”, în Jurnal de inactualităţi, Bucureşti, Paideia, 2005, p. 134.
