Figura boemei la Pierre Bourdieu: câmpul literar modern

1. Norbert Elias, Procesul civilizării. Cercetări sociogenetice şi psihogenetice, vol. II, Transformări ale societăţii. Schiţa unei teorii a civilizaţiei, Iaşi, Polirom, 2002, p.277.
2. Cf. Franco Moretti, The Bourgeois – Between History and Literature, London-New York, Verso, 2013, p.8: „The bourgeois came into being somewhere ‘in the middle’, yes – he ‘was not a peasant or serf, but he was not a noble’ as Wallerstein puts it (Bourgeoisie as Concept and Reality, 1979)”.
3. Pierre Bourdieu, Regulile artei. Geneza şi structura câmpului literar (Ediţia a II-a), Bucureşti, Art, 2007, p.79.
4. Ibidem, pp.125-126: „Atât burghezia talentată, cât şi nobilimea de tradiţie au în comun favorizarea unor dispoziţii aristocratice care îi fac pe aceşti scriitori să se simtă la fel de îndepărtaţi de declamaţiile demagogice ale susţinătorilor «artei sociale», pe care îi identifică cu plebea gazetărească a boemei, dar şi de distracţiile facile ale «artiştilor burghezi», care, proveniţi, în marea lor majoritate, din burghezia de afaceri, nu sunt pentru ei altceva decât nişte negustori în templu, recunoscuţi ca maeştri în arta de a recupera, prin caricaturizare, valorile marii tradiţii romantice”.
5. Judith R. Halasz, The Bohemian Ethos. Questi. oning Work and Making a Scene on the Lower East Side, New York and London, Routledge, 2015, p.11.
6. Pierre Bourdieu, op.cit., p.78.
7. Ibidem, p.79.
8. Judith R. Halasz, op.cit., pp.13-14: „A shared attitude and set of values unified the young bohemians selfmarginalized from mainstream society. The bohemians felt a deep distain for the ascendant bourgeosie. Bohemian author Petrus Borel (1833, s.n.) wrote, «I don’t think one could become rich without being ferocious»(…) George Sand (1838, s.n.) articulated the bohemian countermantra in her novel The Last Aldini: «Let us make fun of the pride of the great, laugh at their foolishness, spend our wealth gaily when we have it, accept poverty without worry if it comes; above all let us salvage our liberty, enjoy life regardless, and long live Bohemia»”.
9. Cf. Franco Moretti, The Bourgeois – Between History and Literature, London-New York, Verso, 2013, p.4, apud Peter Gay, The Bourgeois Experience: Victoria to Freud. V. Pleasure Wars, New York, 1999, pp.237-8: „Economic selfinterest, religious agendas, intellectual convictions, social competition, the proper place of women became political issues where bourgeois battled bourgeois”.
10. Judith R. Halasz, op.cit., p.11: „The 18th-century bourgeois revolution challenged the feudal estate system and aristocracy creating the conditions for rapid urbanization, widespread population migration, modernization, and a new political economic structure. People flooded the cities, hungry, poor, and hopeful, seeking work or business, as well as freedom for the traditional strictures of feudalism and the monarchy”.
11. Pierre Bourdieu, op.cit.,p.87.
12. Pierre Bourdieu, op.cit., p.80.
13. Ibidem, p.84: „Chiar şi ziarele «serioase» se văd silite să facă loc foiletonului, cronicii bulevardiere şi faptului divers, care domină cele două celebre creaţii ale epocii: Le Figaro, al cărui fondator, Henri de Villemessant, repartizează porţia de bârfe recoltată prin saloane, cafenele şi culise între mai multe rubrici, «ecouri», «cronici», «curier» şi Le Petit Journal, ziar de un ban, deliberat politic, care consacră supremaţia faptului divers mai mult sau mai puţin romanţat”.
14. Ibidem.
15. Nathalie Heinich, L’élite artiste. Excellence et singularité en régime démocratique, Paris, Gallimard, 2005, p. 157.
16. Ibidem, apud Renato Poggioli, The Theory of the Avantgarde.
17. De văzut felul în care Bourdieu explică apariţia artei sociale şi oscilaţia permanentă între oficial şi autonomie: „Astfel, atunci cânt, în ultimii ani ai Monarhiei din Iulie, centrul de greutate al câmpului se deplasează spre stânga, se observă o alunecare generalizată spre «arta socială» şi spre ideile socialiste (Baudelaire însuşi vorbind atunci despre «puerila utopie a artei pentru artă – Oeuvres complètes, vol. II, Gallimard, 1976 – şi ridicându-se cu violenţă împotriva artei pure). Invers, sub cel de-al Doilea Imperiu, fără a se ralia, în continuare, complet şi afişând uneori, asemenea lui Flaubert, cel mai desăvârşit dispreţ faţă de «Badinguet» (Napoléon III, s.n.), nenumăraţi partizani ai artei pure frecventează cu asifuitate unul sau altul dintre saloanele ţinute de înaltele personaje ale Curţii Imperiale”.
18. Pierre Bourdieu, op.cit., p.82.
19. Ibidem, p.91: „Astfel, este limpede că întregul câmp literar şi artistic s-a constituit ca atare în şi prin opoziţia faţă de o lume «burgheză» care nu-şi mai afirmase niciodată ca până atunci, într-un mod atât de brutal, valorile şi pretenţia de a controla instrumentele de legitimare, atât în domeniul artei, cât şi în acela al literaturii, şi care, prin intermediul presei şi al scribilor mărunţi, urmărea să impună o definiţie degradantă a producţiei culturale”.
20. Ibidem, p. 109.
21. Peter Bürger, Theory of the Avant-Guarde, University of Minessota Press, 1984, p.18: „In bourgeois society, it is only with aestheticism that the full unfolding of the phenomenon of art became a fact, and it is to aestheticism that the historical avantgarde movements respond”.
22. Giorgio Agamben, Stanzas. Word and Phantasm in Western Culture, Minneapolis and London, University of Minnesota Press, 1993.
23. Pierre Bourdieu, op.cit., p.101.
24. Giorgio Agamben, op.cit., p.43.
25. Pierre Bourdieu, Regulile artei. Geneza şi structura câmpului literar (Ediţia a II-a), Bucureşti, Art, 2007, p.24.
26. De văzut aici cum plasează Bourdieu şi Halasz această transformare în sfera de consecinţe a evenimentelor politice de la jumătatea secolului al XIX-lea, în Pierre Bourdieu, op.cit., pp.109-110: „În anii 1850, poziţia aceasta este ocupată de reprezentanţii celei de-a doua boeme sau, cel puţin, de tendinţa «realistă» ce se schiţează în interiorul acesteia şi al cărei teoretician va fi Champfleury. Această boemă «cheflie şi băutoare» prelungeşte cercul de la Corsaine-Satan. Ea îşi ţine întrunirile pe «malul stâng», la braseria Andler şi, câţiva ani mai târziu, la braseria Des Martyrs, grupând, în jurul lui Courbet şi Champfleury, poeţi populari, pictori precum Bonvin şi A. Gautier, criticul Castagnary, poetul fantezist Fernand Desnoyers, romancierul Hippolyte Babou, editorul Poulet-Malassis şi, uneori, în ciuda dezacordurilor teoretice, Baudelaire. Prin stilul de viaţă cumsecade şi spiritul de camaraderie, prin entuziasmul şi pasiunea pentru discuţiile teoretice despre politică, artă şi literatură, această adunare de tineri – scriitori, jurnalişti, aspiranţi şi studenţi –, bazată pe întâlniri zilnice într-o cafenea, favorizează o ambianţă de exaltare intelectuală cu totul opusă atmosferei rezervate şi exclusiviste a saloanelor”.
27. Ibidem, p.90.
28. Pierre Bourdieu, op.cit., p.90.
29. Ibidem, p.119.
30. Ibidem, p.78
31. Pierre Bourdieu, op.cit., p.85.
32. Ibidem, p.89.
33. Judith R. Halasz, op.cit., p.19: „The most infamous pranks were played on the opening night of Victor Hugo’s play Hernani in 1830. In keeping with the tropes of the bourgeoning Romantic literary movement led in part by Hugo, Hernani portrays the duel between an older aristocrat and a young bohemian bandit for the love of a young woman, culminating in the suicide of the three central characters (…) In lieu of the paid apllauders typically included in the audience, Hugo invited hundreds of his young Latin Quarter friends to venure into the venerable Théatre Français, a venue usually accessible only to the middle and upper classes. That night, each bohemian in attendance attempted to outdo the next. From cropped bright red jackets to tattered peacoats, they dressed in attire so inappropriate for the setting that newspapers wrote about their fashion statements for days”.
34. Giorgio Agamben, op.cit., p.43.