On the Basis of the Principle of Basic Human Equality
One of the most important ideas of our times is the conviction that, despite their diversity, all humans have an equal basic moral status (or an equal fundamental worth and dignity), that they are, as Thomas Jefferson famously stated, “created equals” and they should (because they are entitled to) be treated as equals. In this article I defend the suggestion – stated by philosophers like Brian Barry, Ronald Dworkin or Joel Feinberg – that the principle of equal human worth is indemonstrable and has no other basis than itself. I argue, essentially, that all other theories about the basis of equality are false or at least problematic. In the last section I also try to show that, most probably, the truth of the principle of basic human equality cannot be established through any of the usual methods of argumentation and/or justification.
Keywords: basic equality, diversity, equal treatment, human dignity, individual rights, moral worth
1. Vezi Ronald Dworkin, Sovereign Virtue: The Theory and Practice of Equality, Cambridge, Harvard University Press, 2000, p. 1-7 sau Will Kymlicka, Contemporary Political Philosophy: An Introduction. Second Edition, Oxford, Oxford University Press, 2002, p. 4.
2. Joel Feinberg, Social Philosophy, Englewood Cliffs, Prentice-Hall, 1973, p. 88-94, Brian Barry, „Equality”, în Encyclopedia of Ethics, ed. Lawrence C. Becker şi Charlotte B. Becker, New York, Garland, 1992, p. 324, Ronald Dworkin, „Comment on Narveson: In Defense of Equality”, Social Philosophy & Policy, 1, 1, 1983, p. 31-35.
3. Dworkin, „Comment”, p. 31-35.
4. John Kekes, „A Reasonable Alternative to Egalitarianism”, în Contemporary Debates in Political Philosophy, ed. Thomas Christiano şi John Christman, Oxford, Wiley-Blackwell, 2009, p. 180.
5. Kekes, „A Reasonable Alternative”, p. 181-185.
6. Aceasta este şi teoria dominantă despre baza principiului egalităţii umane fundamentale. Cele mai recente apărări ale acestei teze au fost oferite de Thomas Christiano (în The Constitution of Equality: Democratic Authority and Its Limits, Oxford, Oxford University Press, 2008) şi George Kateb (în Human Dignity, Cambridge, Harvard University Press, 2011).
7. Alasdair MacIntyre, Tratat de morală. După virtute, Bucureşti, Humanitas, 1998, p. 93-94, Jonathan Friday, „Moral Equality and the Foundations of Liberal Moral Theory”, The Journal of Value Inquiry, 38, 2004, p. 71, Kekes, „A Reasonable Alternative”, p. 181, Louis Pojman, „On Equal Human Worth: A Critique of Contemporary Egalitarianism”, în Equality: Selected Readings, ed. Louis P. Pojman şi Robert Westmoreland, New York, Oxford University Press, 1997, p. 295-296.
8. Friday, „Moral Equality”, p. 71.
9. Sunt obligat să fac aici o precizare. Deşi avem temeiuri importante să facem distincţie între demonstraţie, argumentare şi întemeiere (vezi, spre exemplu, Andrei Marga, Raţionalitate, comunicare, argumentare, Cluj, Dacia, 1991, p. 291-302), în acest articol voi urma practica dominantă şi voi utiliza cei trei termeni ca desemnând unul şi acelaşi lucru.
10. Aristotel, Analitica secundă, I, 10, 76a, în Organon, volumul II, Bucureşti, IRI, 1998, p. 105.
11. Aristotel, Analitica secundă, p. 94-102.
12. Eugen Huzum, „Fundaţionismul astăzi: mort sau în viaţă? (I)”, Symposion, IV, 1, 2006, p. 19-49.
13. Vezi în special Eugen Huzum, „Is the Pursuit of Truth the Primary Task of a Political Philosopher?”, European Journal of Science and Theology, 8, 3, 2012, p. 233-240.
14. John Kekes, „Human Worth and Moral Merit”, Public Affairs Quarterly, 2, 1988, p. 67.
15. Kekes, „A Reasonable Alternative”, p. 181.
16. Kekes, „A Reasonable Alternative”, p. 184.
17. Pentru o excelentă pledoarie în favoarea cosmopolitismului, vezi Kwame Anthony Appiah, Cosmopolitism. Etica într-o lume a străinilor, Bucureşti, Andreco, 2007.
18. Dworkin: „Dacă am doi copii, şi unul moare de o boală care celuilalt îi cauzează neplăcere, nu arăt grijă egală dacă dau cu banul pentru a decide cui să-i dau ultima doză de medicament. Acest exemplu arată că dreptul la tratament ca un egal este fundamental, iar dreptul la tratament egal este
derivat. În unele circumstanţe dreptul la tratament ca un egal va atrage după sine dreptul la tratament egal, dar nu neapărat în toate circumstanţele” (Ronald Dworkin, Drepturile la modul serios, Chişinău, ARC, 1998, p. 205-206). Pentru implicaţiile distincţiei între tratamentul ca egal şi tatamentul egal în cazul cosmopolitismului, vezi, spre exemplu, Alexander
Brown, Ronald Dworkin’s Theory of Equality: Domestic and Global Perspectives, New York, Palgrave Macmillan, 2009, p. 105-209.
19. După ştiinţa mea, cel mai pasionat avocat al centralismului politic global este Richard Falk iar cel mai sistematic critic al lui este Danilo Zolo. Vezi, spre exemplu, Richard Falk, Achieving Human Rights, New York and
London, Routledge, 2009, respectiv Danilo Zolo, Cosmopolis: Prospects for World Government, Cambridge, Polity Press, 1997.
20. Principiul egalităţii umane fundamentale este compatibil, desigur, şi cu o poziţie naţionalistă extremă, potrivit căreia un stat are datorii morale doar faţă de proprii cetăţeni şi – prin urmare – responsabilitatea de a proteja drepturile indivizilor ar trebui să revină exclusiv statelor ai căror cetăţeni sunt. Presupun, însă, că cei mai mulţi dintre noi ar respinge o astfel de poziţie.
21. Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Bucureşti, IRI, 1995.
22. Robert Nozick, Anarhie, stat şi utopie, Bucureşti, Humanitas, 1997.
23. Tibor Machan, Individuals and Their Rights, La Salle, Open Court, 1989.
24. John Rawls, O teorie a dreptăţii, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2012.
25. John E. Coons, Patrick M. Brennan, By Nature Equal: The Anatomy of a Western Insight, Princeton, Princeton University Press, 1999.
26. Kateb, Human Dignity.
27. Christiano, The Constitution of Equality.
28. Pentru a ilustra ce înţelege prin acest concept, Rawls a invocat un exemplu foarte lămuritor. Exemplul în cauză este cel al proprietăţii de a fi în interiorul cercului, care „constituie o proprietate categorială a punctelor din plan. Toate punctele din acest cerc au această proprietate deşi coordonatele lor variază între anumite valori. În plus, toate au această proprietate în mod egal, de vreme ce nici un punct din interiorul cercului nu este mai interior cercului decât oricare alt punct interior” (Rawls, O teorie a dreptăţii, p. 444).
29. Rawls, O teorie a dreptăţii, p. 443.
30. Jeremy Waldron, „Basic Equality”, New York University Public Law and Legal Theory Working Papers. Paper 107, 2008, http://lsr.nellco.org/nyu_plltwp/107.
31. Richard Arneson, „What, If Anything, Renders All Humans Equal?”, în Singer and His Critics, ed. Dale Jamieson, Oxford, Blackwell, 1999, p. 108–109.
32. Pentru acest tip de argument vezi mai ales lucrările Hannei Arendt, Condiţia umană, Cluj-Napoca, Idea Design & Print, Casa Cărţii de ştiinţă, 2007, On Revolution, Harmondsworth, Penguin Books, 1965 sau Between Past and Future: Eight Exercises in Political Thought, Harmondsworth,
Penguin Books, 1977, p. 227-264.
33. Precum strategia adoptată de Kai Nielsen în „On Not Needing to Justify Equality”, International Studies in Philosophy, 20, 3, 1988, p. 55-71.
34. Vezi, spre exemplu, R.M. Hare, „Rawls’ Theory of Justice”, Philosophical Quarterly 23, 1973, p. 144-155, 241-251, Richard Brandt, „The Science of Man and Wide Reflective Equilibrium”, Ethics, 100, 2, 1990, p. 259-278, Huzum, „Is the Pursuit of Truth”, 236-238.
35. Rawls, O teorie a dreptăţii, p. 501-508.
36. Spre exemplu, de Alan Gewirth, în Reason and Morality, University Of Chicago Press, Chicago, 1980.
37. Utilizez aici termenul de „întemeiere epistemică” în sensul său uzual, de argumentare menită (şi capabilă) să demonstreze adevărul unei opinii, nu doar fecunditatea, utilitatea, funcţionalitatea, caracterul ei benefic etc. Vezi, spre exemplu, Richard Swinburne, Epistemic Justification, Oxford, Clarendon Press, 2001, p. 1-8.
38. Barry Stroud, Understanding Human Knowledge. Philosophical Essays, Oxford, Oxford University Press, 2002, p. 218.
39. Jürgen Habermas, Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă, Bucureşti, All, 2000, p. 86. Am discutat pe larg aceste probleme ale argumentării transcendentale în „Fundaţionismul astăzi: mort sau în viaţă? (II)”, Symposion, IV, 2, 2006, p. 416-421 sau „Proiectul justificării unei ‘etici a discursului’: controversa dintre Karl-Otto Apel şi Jürgen Habermas”, în Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane. Studii şi cercetări, coord. Ana Gugiuman, Cluj-Napoca, Argonaut, 2006, p. 1-11.
