Academic sociology in Iaşi from its origins to Petre Andrei
This article argues that Romanian sociology (and particularly that developed in Iaşi) reached an apogee during the first half of the 20th century through Petre Andrei’s works. The principle of antecedents is also true in the case of this sociologist because he was formed and stimulated, at least in the first part of his career, by Professor D. Gusti. Therefore, scientific knowledge does not come at once and entirely but the precursors of a field may be considered pioneers and innovators or providers of cultural capital who prepare and push forward the emergence of great creative personalities. To understand superficially or to neglect and disdain the activity and the contributions of predecessors in the field of sociology means to lose important guidelines and sources which would enrich our knowledge of the personalities who marked the groundwork of this field. In other words, in order to understand as well as possible the scientific and professional outputs of the most famous professor of sociology from Iaşi – Petre Andrei – we should know not only the superlatives of his work but also the things accomplished, in the same fields of analysis, by the most famous of his predecessors.
Keywords: Petre Andrei, academic sociology, Romanian sociology, history of sociology, calitative sociology
1.[1] Cel mai adesea este invocat anul 1838 ca dată a apariţiei sociologiei. În realitate, acest an este doar cel al folosirii pentru prima oară a cuvântului „sociologie”, în volumul IV din cartea „Curs de filosofie pozitivă”, având ca autor pe A. Comte. Abia lucrările ulterioare ale acestui gânditor pot fi considerate ca oferind bazele ştiinţifice ale sociologiei. Prin urmare, nu ne asumăm o dată şi o scriere ca dovezi ale începutului ştiinţei despre societate, dar apreciem ca exactă informaţia potrivit căreia francezul Auguste Comte este fondatorul ei.
2.[1] Vezi Les sciences dans Ľ enseignement supérior: sociologie, psychologie sociale et anthropologie culturelle, UNESCO, Paris, 1954 şi John Madge, The Origins of Scientific Sociology, The Free Press, New York, 1966.
3.[1] În acea perioadă, în Germania erau cei mai renumiţi profesori de sociologie. Chiar dacă preocupările lor erau evident legate de acest domeniu, ei se autodefineau ca „filosofi”, „savanţi”, „oameni de ştiinţă” – nu însă şi sociologi. Profesorii germani vor recunoaşte destul de greu apartenenţa la sociologie şi numai după ce cursanţii lor nu vor ezita să accepte denumirea profesională de „sociolog”.Unii dintre aceşti cursanţi au contribuit la consolidarea sociologiei, la amplificarea imaginii ei de „ştiinţă nouă” sau „la modă” prin ocuparea unor catedre de sociologie. Aşa s-a întâmplat cu A. Small (SUA), E. Durkheim (Franţa), D. Gusti (România) – toţi beneficiind de stagii de formare pe lângă diverşi profesori germani.
4.[1] Charles Henry-Cuin, Francois Gresle, Istoria sociologiei, Editura Institutul European, Iaşi, 2002, pp. 181-182.
5.[1] T. Herseni, Istoria sociologiei româneşti. Sociologia academică, Editura Renaissance, Bucureşti, 2007, pp. 5-6.
6.[1] A urmat cursuri superioare la universităţile din Iaşi, Berlin şi Leipzig, iar din anul 1878 devine profesor de pedagogie, psihologie şi estetică la Universitatea Iaşi. Din anul 1885 se transferă la Universitatea Bucureşti, unde devine şi întâiul profesor român de sociologie.
7.[1] D. Otovescu, Istoria sociologiei. Antologie, Editura Beladi, Craiova, 2007, p.11.
8.[1] Cf. C. Dimitrescu-Iaşi. Omul şi opera. Volum omagial, Editura Socec, Bucureşti, 1933, p.47.
9.[1] H. H. Stahl, Amintiri şi gânduri, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, p. 37.
10.[1] Îşi va relua activitatea didactică abia în anul 1884, însă la Universitatea din Bucureşti.
11.[1] T. Herseni, Op. cit., p. 68.
12.[1] Anuarul Universităţii din Iaşi, anul şcolar 1898 – 1899, p. 60.
13.[1] I. Petrovici a predat sociologia la Iaşi de la decesul lui C. Leonardescu (1907) şi până la venirea noului titular, D. Gusti (1910).
14.[1] I. Petrovici, Activitatea filosofică a lui C. Leonardescu, în vol. „Aspecte din filosofia contemporană”, Editura Minerva, Bucureşti, 1984, p. 59.
15.[1] N. Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, pp. 157, 166.
16.[1] C. Leonardescu, Conştiinţa socială. Studiu sociologic, în vol „Omagiu lui Titu Maiorescu”, Editura SOCEC, Bucureşti, 1900, p. 70.
17.[1] Ibidem, p.71.
18.[1] Ibidem.
19.[1] C. Leonardescu, Morala inductivă. Ştiinţa conduitei omeneşti, f. e. , Iaşi, 1885.
20.[1] Apud I. Ionescu, Primul profesor de sociologie la Universitatea din Iaşi: C. Leonardescu, în vol. „Un secol de sociologie românească (1897 – 1997)”, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 1997, pp.32-33.
21.[1] Pentru mai multe detalii vezi şi Z. Rostas, Dimitrie Gusti – schiţă pentru un portret de fondator, în vol. “Dimitrie Gusti şi colaboratorii. Cornova, 1931”, Editura Quant, Chişinău, 2011, pp. 593-619.
22.[1] P. Caraioan, Profesorul Dimitrie Gusti şi şcoala sociologică de la Bucureşti, în vol., „Sociologia militans. Şcoala sociologică de la Bucureşti”, vol IV, Editura ştiinţifică, Bucureşti, MCMLXXI, p. 43.
23.[1] Premisele au fost anunţate încă din lucrarea publicată în anul 1910, pe când era profesor la Iaşi.
24.[1] D. Gusti, Opere, vol. 1, Editura Academiei Române, Bucureşti, p. 312.
25.[1] Apud H. H. Stahl, Teoria şi practica investigaţiilor sociale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1975, pp. 23,24.
[1] D. Gusti, Op. cit., p. 238.
27.[1] Teorii sociologice contemporane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985, p. 162.
28.[1] D. Gusti, Pagini alese, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 118.
29.[1] Idem, Opere, vol. 1, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968, p. 376.
30.[1] Idem, Introducere în cursul de Istoria filosofiei greceşti, Etică şi Sociologie, Tipografia Goebl, Bucureşti, 1910.
31.[1] O. Bădina, Cercetarea sociologică concretă. Tradişii româneşti, Editura Politică, Bucureşti, 1966, pp. 18-75.
32.[1] D. Gusti, Opere, vol 1, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968, p. 438.
33.[1] Ibidem, p. 283.
34.[1] I. Bădescu, Cuvânt introductiv la vol. „Sociologia naţiunii şi a războiului”, Editura Floare albastră, Bucureşti, 1995, pp. VI-VII.
35.[1] Ion Petrovici, De-a lungul unei vieţi. Amintiri, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966.
36.[1] Denumirea de atunci a cursului intitulat actualmente Introducere în filosofie.
37.[1] Petru P. Andrei, Personalitatea lui Petre Andrei, în vol. „Petre Andrei şi modelul intelectual în cultura română”, Editura Cantes, Iaşi, 2001, pp. 5-7.
38.[1] Vezi Petre Andrei, Discursuri parlamentare (1929-1933), Editura Ankarom, Iaşi, 1996.
39.[1] Ştefan Costea (coord.),Sociologi români. Mică enciclopedie, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 22.
40.[1] Petre Andrei, Jurnal, Memorialistică, Corespondenţă, ediţie îngrijită de Petru P. Andrei, Doru Tompea, Florin Valeriu Dobrinescu, Editura Grafix, Iaşi, 1993, p. 36.
41.[1] Vezi şi Doru Tompea, Valorificarea operei lui Petre Andrei, în vol. „Petre Andrei şi modelul intelectual în cultura română”, Editura Cantes, Iaşi, 2001.
42.[1] Traian Herseni, Istoria sociologiei româneşti. Sociologia academică, Editura Renaissance, Bucureşti, 2007, p. 168.
43.[1] Traian Herseni, Op. cit., p. 168.
44.[1] Dimitrie Gusti, Sociologia militans. Introducere în sociologia politică, Bucureşti, 1935.
45.[1] Idem, La science de la realite sociale, Alcan, Paris, 1941.
46.[1] Petre Andrei, Sociologie generală, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1936, p. 7 şi urm.
47.[1] Mircea Mâciu, Op. cit., p.228.
48.[1] P. Andrei, Sociologie generală, ediţia 1978, p. 284.
