De la polemică acerbă la pact de colaborare: C. Stere şi A.A. Bădărău

1. Viaţa lui C. Stere, vol I-II, Bucureşti, Bucureşti,
Editura Cartea românească, 1989-1991; [ediţia a II-a],
Bucureşti, Editura Compania, 2006.
2. Vezi Victor Durnea, C. Stere şi „afacerea de onoare”
de la 1894, în „Transilvania”, nr. 2, februarie 2009, p.
30-46.
3. Vezi Victor Durnea, C. Stere, colaborator al junimistei
„Era nouă”, I-II, în „Cultura”, anul III, nr. 47 (201), din
27 noiembrie 2008, p. 12-13, şi nr. 48 (202), din 4
decembrie 2008, p. 14-15.
4. Transcriu din Ion Mamina şi Ion Bulei, Guverne şi
guvernanţi, 1866-1916 (Bucureşti, Silex, 1994, p. 164-
165) schiţa biografică a acestui om politic: “Bădărău,
Alexandru A. (9 apr. 1859, Bădărei, j. Iaşi – 27 mart.
1927, Iaşi). Descendent al unei vechi familii de răzeşi,
urmează şcoala primară la Bivolari, unde părintele său a
fost primar timp de 40 de ani. Studiile superioare le
începe la Univ. din Iaşi, dar este exclus pentru
participarea la mişcarea socialistă (1881). Le continuă la
Paris, unde îşi ia licenţa în drept şi diploma de absolvire
a Înaltei Şcoli de Ştiinţe Politice, precum şi la Bruxelles,
unde devine doctor în litere şi filosofie. La Bruxelles se
află printre iniţiatorii unui cerc socialist şi ai tipăririi
revistei «Dacia viitoare» (1883). În ţară, din anul 1885
este profesor de franceză la Gimnaziul «Alexandru cel
Bun» şi la Liceul Naţional din Iaşi şi profesor de
psihologie la Fac. de Litere din acelaşi oraş;
concomitent profesează avocatura. Alături de G. Panu,
B. este creator al Partidului Democrat-Radical (1888),
care, în cele din urmă, se integrează în Partidul
Conservator (1897). Devine un membru marcant al
acestui partid; deputat; primar al oraşului Iaşi (iun. 1899
– febr. 1901). Min. Just., 22 dec. 1904 – 15 iun. 1906/ Se
alătură lui Take Ionescu în acţiunea de organizare a
Partidului Conservator-Democrat (1908), fiind
supranumit, pentru energia sa, «Vulturul Moldovei»./
Min. Lucr. Publ., 14 oct. 1912 -31 dec. 1913/ După
războiul de întregire, B. se consacră cu totul
publicisticii şi ziarului «Opinia» (Iaşi), marea sa
pasiune.”
5. Anul I, nr. 256, din 12 martie 1898, p. 2.
6. În „Opinia”, anul II, nr. 29, din 6 iunie 1898, p. 2.
7. Pentru biografia lui C. Stere, procesul Morisseau e
important şi din alte motive. În cadrul lui, a rostit o
pledoarie interesantă şi el i-a prilejuit articolul Opinia
publică şi justiţia, pe care i-l găzduieşte săptămânalul
junimist „Era nouă” (anul X, nr. 420, din 21 iunie 1898,
p. 1-2). Vezi şi studiul citat în nota 3.
8. Apărut cu doar câteva luni înainte, “Propaganda” era
„sub direcţiunea unui comitet”, în care, desigur,
cuvântul cel mai greu îl avea şeful „clubului”, G.
Mârzescu. Prim-redactorul nu era menţionat, dar se ştia
că e G. C. Stamatopol, „vechi profesionist”.
9. Candidaţii Partidului Naţional-Liberal, în
„Propaganda”, anul I, nr. 90, din 21 oct. 1898, p. 1.
10. Mai întâi, „Partidul Naţional Liberal voieşte să
dovedească prin aceasta că nu este exclusivist […], nu
îndepărtează pe nimeni de la dânsul şi primeşte bucuros
pe oricine voieşte a munci pentru binele obştesc…” şi,
apoi, „cei doi socialişti puşi pe lista naţional-liberală vor
putea servi şi ca un excelent element de control”.
11. Creditând relatările târzii ale lui C. Stere, inclusiv
versiunea epică (din romanul În preajma revoluţiei),
despre o primă consfătuire „de taină” a lui fostului
siberian şi a lui I.I.C. Brătianu, în casa lui N. Gane,
consfătuire decisivă pentru alianţa socialiştilor şi
liberalilor, Z. Ornea o plasează acum, în toamna anului
1898. Însă, atunci, o asemenea consfătuire e de
neconceput în absenţa lui G. Mârzescu, acesta, mai
mult, nefiind omul care să accepte „o sugestie” venind
de la tânărul Brătianu. Dacă a existat într-adevăr
„consfătuirea”, ea a avut loc mai târziu. Cele declarate
de şeful liberalilor ieşeni atât la votarea listelor (nota 9),
cât şi mai târziu (vezi mai jos) sunt confirmate şi de
amintirile fostului socialist C. Ghilimoglu (v. C.
Săteanu, Cine a propus trecerea socialiştilor la liberali.
Interviu cu d. C. Ghilimoglu, în „Adevărul”, anul XLIX,
nr. 15814, din 8 august 1935). De aici reiese limpede că
includerea socialiştilor ieşeni pe listele liberale a fost o
„chestiune” locală, iniţiativa având-o G. Mârzescu.
Acesta i s-a adresat lui Ghilimoglu pentru a-i intermedia
o întâlnire cu reprezentanţii ieşeni ai socialiştilor,
întâlnire ce a avut loc la restaurantul „Traian” şi la care
C. Stere a amânat răspunsul la propunerea liberalului
până la primirea avizului din partea comitetului
executiv al PSDMR.
12. În “Opinia”, anul II, nr. 137, din 21 octombrie
1898, p. 1.
13. Vezi notele 2 şi 3.
14. În „Propaganda” nr. 90, din 21 octombrie 1898, se
publică nota O dezminţire, al cărei obiect îl constituie
doar afirmaţia că Stere „a cerut să fie avocat la Sf.
Spiridon”. „Inserţia” ziarului „Opinia”, se spune aici, „e
o pură calomnie ce se aduce d-lui Sterea, omul incapabil
de a transige pe bază de interese de căpătuială”.
15. Nici pe frontispiciu, nici altundeva nu era
menţionat directorul. Dar toată lumea ştia că el este
fostul radical ieşean trecut la conservatori. La fel, se ştia
că prim-redactor este gazetarul bucureştean Gh.
Rădulescu, „împrumutat” de „Lupta” lui G. Panu.
Redactori sau colaboratori asidui mai erau, printre alţii,
Jak Lewin, A. Steuerman-Rodion, E. Herovanu, foşti
colaboratori, alături de C. Stere, ai „Evenimentului
literar”.
16. O “ştire” (în „Opinia”, anul II, nr. 138, din 22
octombrie 1898, p. 1), de pildă, relatează, probabil
inventând, că şeful partidului liberal şi-ar fi exprimat
nemulţumirea pentru nominalizarea lui C. Stere.
„Închipuiţi-vă – ar fi exclamat D. A. Sturdza – ce-o să
zică despre mine guvernul rosian văzând că agreez
nihilişti tocmai acum când m-am pus bine cu
Petersburgul…”. Nu este exclus ca această „ştire” să fi
fost inspirată de un articol publicat de Titu Maiorescu
în „La Roumanie” la 18/30 octombrie, articol asupra
căruia mă voi opri mai târziu.
17. În „Opinia”, anul II, nr. 142, din 28 octombrie
1898, p. 1.
18. „Cât despre d-nii Stere şi Crupenschi, conform
principiilor socialiste pe care le profesează, vor fi
nevoiţi să se revolte de a doua zi în contra unei
administraţii burgheze, care nici nu vrea să ştie de
nevoile nenorociţilor de prin mahalale…”
19. În „Propaganda”, anul I, nr. 92, din 23 octombrie
1898, p. 1. Articolul se încheie cu exclamaţia: „Mărşave
şi urâte moravuri au introdus la noi radicalii!”
20. Întrunirea liberală din Iaşi, în „Propaganda”, anul I,
nr. 95, din 28 octombrie 1898, p. 1-3. Discursul lui C.
Stere a fost reprodus şi în „Lumea nouă”, anul IV, nr.
1283, din 30 octombrie 1898, p. 1-2.
21. Cel în cauză a susţinut ulterior că interpretarea e
abuzivă, că n-a avut în vedere partidul socialist ca atare.
22. Ironie a sorţii: intrat în partidul liberal şi ales
deputat în primăvara anului 1901, C. Stere respinge
numele de „foşti socialişti” sau „socialişti-liberali” ce li
se dă „tinerilor generoşi”. El îşi începe al său „myden
speech” răspunzând lui C. Mille, care ceruse foştilor
socialişti să militeze pentru legiferarea votului
universal, astfel: „Cred că d. Mille, atunci când s-a
adresat la socialiştii-liberali, sincer nu şi-a dat seama că
într-un partid liberal nu mai poate [sic] fi socialiştii.
Cred asemenea că d-sa a fost sincer şi convins, făcând
apel la acei foşti socialişti şi n-a voit să recurgă la un
triuc [sic] de politician, crezând că va pune într-o
situaţiune dificilă pe unii dintre noi!” [subl. m.]
(„Monitorul Oficial. Dezbaterile Adunării Deputaţilor.
1901-1902”, şedinţa din 28 noiembrie 1901, p. 35.)
23. În „Propaganda”, anul I, nr. 96, din 29 octombrie
1898, p. 2.
24. „Înţelegând – spune aici – că socialiştii în România
nu pot forma un partid revoluţionar cu scop de a
schimba imediat formele sociale, ei au găsit aliaţi fireşti
în singurul partid progresist şi democratic care a mai
rămas în ţară – partidul liberal, care se reazemă pe acele
forţe sociale cărora şi în Europa, şi la noi se datoreşte
organizaţia modernă a vieţei de stat.” [subl. n.]
25. Faptul li se va fi părut, în această fază, minor, în
comparaţie cu altele, pe marginea cărora liberalii
puteau fi combătuţi în chip spectaculos. El nu e abordat
nici în mitingul ieşean al liberalilor dizidenţi, la care
participă N. Fleva şi B. Delavrancea.
26. În “Opinia”, anul II, nr. 146, din 1 noiembrie
1898, p. 3.
27. „De altfel, este şi natural ca d. Sterea să fi fost atât de
străin de istoria dezvoltării noastre, căci bibliotecile
siberiene nu au putut să-i procure decât teorii nihilistoanarhiste,
pe care, sub indulgenţa unei ţări ospitaliere,
le îndoctrinează în minţile tinere ale generaţiilor
noastre”.
28. În „Opinia”, nr. 145, din 31 octombrie 1898, p. 3.
Mai semnalăm: Socialiştii şi teatrul (nr. 145), Bojogarii dlui
Stere (nr. 148).
29. Ghica Kogălniceanu era cel dintâi pe lista
conservatorilor; candida, deci, la funcţia de primar al
Iaşului.
30. În „Propaganda”, anul I, nr. 98, din 31 octombrie
1898, p. 2.
31. C. Stere tratase subiectul în mai multe articole şi
note publicate în „Evenimentul literar” (1894-1895).
32. Anul I, nr. 12, din 30 octombrie 1898, p. 1. (Ziarul
indica data numai în stil nou! Reamintesc, de asemenea,
că îndeobşte cotidienele de seară purtau data zilei
următoare.)
33. În acei ani, avuseseră loc numeroase atentate în mai
multe ţări. Chiar atunci se derula la Geneva procesul lui
Luccheni, asasinul Împărătesei Elisabeta a Austro-
Ungariei. Conferinţa se va deschide la 12 noiembrie
1898 la Roma.
34. Anul I, nr. 22, din 10 noiembrie (29 octombrie,
stil vechi) 1898, p. 1.
35. Dintre replicile liberale: George C. Dragu, D-nul
Maiorescu, liberalii şi socialiştii, în “Liberalul”
(Bucureşti), anul II, nr. 549 şi 550, din 6 şi 7 noiembrie
1898.
36. În „Propaganda”, anul I, nr. 99, din 1 noiembrie
1898, p. 1.
37. În nr. 6643, din 6/18 decembrie, p. 1-2.
38. Data este, desigur, în stil nou, căreia, în stil vechi, îi
corespunde 6 noiembrie. Aşa se explică faptul că în în
scrisoare se pomeneşte de articolul lui Take Ionescu,
apărut (reamintesc) în 10 noiembrie (29 octombrie, stil
vechi).
39. Se cuvine reamintit că ziarul „Lumea nouă” susţine
totalmente „cartelul” cu liberali şi îşi îndeamnă
partizanii să voteze în consecinţă.
40. “Monitorul Oficial. Dezbaterile Adunării
Deputaţilor”, 1898-1899, p. 109.
41. Cu acest prilej îşi face intrarea sintagma „tinerimea
generoasă”.
42. În nr. 120, din 24 noiembrie 1898, p. 1.
43. În nr. 129, din 8 decembrie 1898, p.2. Erau
comparate politicile partidelor radical şi socialist.
44. În nr. 131, din 10 decembrie 1898, p. 2. În partea
finală, erau pomenite numeroasele măsuri punitive
luate de conservatori împotriva intelectualilor
socialişti.
45. În „Opinia”, anul II, nr. 177, din 9 dec. 1898, p. 1.
46. Insignifiant membru al noului consiliu comunal
ieşean.
47. Gh. Tacu fusese ajutor de primar până la alegeri.
Conservatorii îi reproşau numeroase afaceri făcute în
interes personal. La moartea sa, în ianuarie 1899,
ajutorul de primar C. Stere rosteşte un discurs în
numele administraţiei comunale.
48. În nr. 133, din 12 decembrie 1898, p. 1.
49. În nr. 182, din 15 decembrie 1898, p. 1. E semnată
Ywann.
50. În nr. 193, din 30 decembrie 1898, p. 1.
51. Acum şi mai târziu, se aminteşte salariul ajutorului
de primar (700-800 de lei), precum şi folosirea (cu rost
şi fără) a „landoului” sau „faetonului” Primăriei.
52. În „Opinia”, nr. 194, din 31 decembrie 1898, p. 1.
53. Const. Titel Petrescu adevereşte, în amintirile lui
(Socialismul în România, [Bucureşti], 1944, p. 132-133),
această ştire. După el, însă, nu s-a luat, în cele trei zile,
nici o decizie. Propunerea lui V.G. Morţun, constând
în „dizolvarea partidului şi trecerea elementelor
valoroase la Partidul Liberal”, n-ar fi fost acceptată de
ceilalţi şefi socialişti, inclusiv de C. Stere („Însuşi
Stere… se declară împotriva trecerii la liberali.”). S-ar
zice că ultima afirmaţie nu e în spiritul declaraţiilor
ajutorului de primar ieşean (din „Propaganda” şi
„L’Indépendance roumaine”). Nu şi în cazul, însă, în
care el ar fi crezut că încă nu venise momentul potrivit.
54. Sterie – Ureche, în nr. 202, din 17 ian. 1899, p. 1.