Un complex de oportunități. „Amfiteatru”

1. În cei aproape cinci luştri de existenţă, prima serie,
anterevoluţionară, a revistei va rula mai multe echipe redacţionale:
până în 1968, la conducerea Amfitreatrului se vor afla întâi Ion
Băieşu, apoi Gabriel Dimisianu, iar din colegiul de redacţie vor
face parte Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Ioan Alexandru,
Andrei Şerban, Adrian Păunescu, Al. Piru sau Mircea Zaciu; în
noua formulă, inaugurată în ianuarie 1969 sub conducerea lui
Gheorghe Achiţei (ajutat de Petre Mihai Băcanu), colegiul îşi va
schimba şi el structura, cooptându-i pe Eugen Uricaru, Dumitru
Radu Popa, Mihai Tatulici şi Adrian Popescu, pentru ca, după
demisia in corpore a acestora, revistei să i se alăture Adrian
Dohotaru (redactor-şef adjunct) şi Coman Şova (secretar general
de redacţie); următoarea etapă va fi aceea, pomenită deja, cu
Nicolae Dan Fruntelată, Ion Cristoiu şi Mihai Tatulici (cu începere
de la nr. 5/ 1976), remaniată de venirea lui Stelian Moţiu, care
imprimă un aer sensibil diferit Amfiteatrului; ultimul mandat, cel al
lui Dinu Marin (1988), va fi întrerupt de evenimentele din 1989.
2. Cronicar, „Cenaclul literar: ultimele două ediţii”, în Amfiteatru,
nr. 2/ februarie 1976.
3. Ibidem.
4. Cronicar, „Cenaclu”, în Amfiteatru, nr. 3/ martie 1976.
5. Ibidem.
6. Ibidem.
7. Cronicar, „Cenaclu”, în Amfiteatru, nr. 10/ octombrie 1976.
8. Ibidem.
9. Ibidem.
10. M.N. Rusu, „Antologia cenaclului”, în Amfiteatru, nr. 11/
noiembrie 1976.
11. M.N. Rusu, în Amfiteatru, nr. 12/ decembrie 1976.
12. Medalionul exprimă precis virtuţile şi pericolele care înconjoară
poezia Magdalenei Ghica, în ciuda faptului că unele prescripţii
(cum sunt acelea legate de poemele scurte) au fost contrazise de
evoluţia autoarei: „Poeta are certe resurse lirice şi o sensibilitate
neliniştită. Nu poate rămâne nici un moment pasivă la impulsurile
care vin din lumea gândurilor şi trăirilor. Şi pentru că se zbate să
le cuprindă, şi nu se simte încă mulţumită de ele, poezia ei, cu o
structură atât de simplă în realitate, este mai greu de stăpânit.
Neoprindu-şi cu fermitate poemul undeva, acesta lasă la lectură,
alături de părerea bună, senzaţia nesaţului, a neîmplinitului. Tot
ceea ce a scris până acum pare să facă parte dintr-un poem de mai
mare întindere. Cu bună ştiinţă, poeta cedează tentaţiei de a-l
continua, de a se atinge prin el de o stare absolută aglomerând,
înghiţind distanţe, în numele acestui poem total Despre… Pe bună
dreptate s-a spus în cenaclu că reuşitele poetei sunt poemele sale
mai scurte. Magdalena Ghica trebuie să reţină câteva din părerile
colegilor ei. În primul rând, hiatusul care există între eul liric şi
lume. Această lume este atacată şi comentată cu o impetuozitate
admirabilă, dar rece. Avem de-a face cu dorinţa de a simţi adânc
seismele şi cauzele. Numai dorinţa, nu şi nevoia acută, naturală,
de a şi le apropia cu pricepere! Această stare de necesitate va
rezolva, când o să apară, incapacitatea poetei de a substitui
obiectele prin cuvânt. Ea mimează grăbită fierbintele, dar nu spune
încă ceva definit, esenţial, prompt, despre un lucru anume. Scrie
cu plăcere şi cu fervoare. În etapa următoare, platitudinile şi
lungimile vor cădea de la sine. Poeta are mari disponibilităţi.
Luându-şi rolul în serios, rolul de a aşeza femeia în centrul
universului, această poziţie ar putea să-i smulgă, cu puţin efort de
concentrare, o modernă Cântare a cântărilor” (M.N. Rusu, loc. cit. )
13. Magdalena Ghica, Hipermateria, Bucureşti, Cartea Românească,
p. 19.
14. Magdalena Ghica, Poem despre floarea teiului, în Amfiteatru, nr.
12/ 1976.
15. M.N. Rusu, loc. cit.
16. Adrian Pintea, loc. cit.
17. Adrian Pintea, în Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1977: „Sunt răspândit
ca şi prietenii mei/ munţii coboară în văi să ne vadă/ uşile se
trântesc în cetate ştiind/ că suntem afară în stradă/ în grajduri
fierbinţi e un zvon/ cum n-a mai fost pe pământ/ rup zăbala
aburită de vânt/ caii lui machedon/ războinicii cuminţi şi-aduc
aminte/ şi se ridică de la mesele lor/ ne ies ameţind înainte/ şi
fiindu-le dor/ aşa cum şi prietenii mei unde sunt/ sunt simţiţi când
coboară la râu/ ca şi ei sunt rugat să cânt/ cântece pe care cu toţii
le ştiu/ suntem ascunşi de ploaie şi vânt/ ni se dau mirese de
păpădie/ şi jumătate din împărăţie/ pe unde trecem cântând”
(Ceata de haiduci).
18. În Amfiteatru, nr. 3/ martie 1977.
19. În Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1977.
20. În Amfiteatru, nr. 6/ iunie 1977.
21. În Amfiteatru, nr. 7/ iulie 1977
22. Ibidem.
23. Ibidem.
24. În Amfiteatru, nr. 8/ august 1977.
25. În Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1978.
26. În Amfiteatru, nr. 3/ martie 1978.
27. Ibidem.
28. În Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1978.
29. Dinu Flămând, în Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1978: „La cei 25 de
ani câţi are, el se prezintă aidoma versurilor sale: tumultuos şi cu
proaspete resurse ironice, frondeur şi sentimental deopotrivă,
capabil de adeziuni spontane şi totale pentru Poezie, în numele
căreia îl simţi vehement încordat. Talentul său viguros şi-a asigurat
deja frumoasa libertate a unei sintaxe poetice lipsite de complexe
formale, amplă şi profund modernă. Priza sa asupra realului este
lacomă, respectul lui pentru mari poeţi este de o frumoasă gelozie.
Îmi place să cred că se va impune acum, şi nu prea târziu; după
Adrian Giurgea, revista noastră îi oferă cu generozitate această
pagină: coloanele ei rămân deschise oricărui tânăr ce se încumetă
să ne convingă!”
30. Cu o Rimbaldiană, de pildă, într-o secţiune pe care o împarte
cu câţiva colegi de la Cenaclul „Pavel Dan” (Doru Vladimirescu,
Adrian Derlea), în Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1979.
31. În Amfiteatru, nr. 7/ iulie 1978.
32. În Amfiteatru, nr. 6/ iunie 1988.
33. Datele indicate în subsol se vor referi (cu excepţia cazurilor
indicate între paranteze) cu precădere la prima apariţie în
Amfiteatru, aproape fiecare dintre numele citate „recidivând” după
debutul în revistă.
34. Cu un poem, Rost, în Amfiteatru, nr. 8/ august 1976.
35. În Amfitatru, nr. 9/ septembrie 1976.
36. În Amfiteatru, nr. 12/ decembrie 1976.
37. În Amfiteatru, nr. 12/ decembrie 1976.
38. Ibdem.
39. În Amfiteatru, nr. 5/ mai 1982.
40. În Amfiteatru, nr. 5/ mai 1978.
41. Ibidem.
42. În Amfiteatru, nr. 6/ iunie 1978.
43. În Amfiteatru, nr. 7/ iulie 1978.
44. Ibidem.
45. În Amfiteatru, nr. 1/ ianuarie 1979.
46. În Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1979.
47. În Amfiteatru, nr. 3/ martie 1979.
48. În Amfiteatru, nr. 10/ octombrie 1979.
49. Ibidem.
50. În Amfiteatru, nr. 12/ decembrie 1979.
51. În Amfiteatru, nr. 1/ ianuarie 1980.
52. În Amfiteatru, nr. 11/ noiembrie 1980.
53. În Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1981.
54. Ibidem.
55. În Amfiteatru, nr. 3/ martie 1981.
56. În Amfiteatru, nr. 7/ iulie 1981.
57. În Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1982.
58. În Amfiteatru, nr. 8/ august 1983.
59. Magda Cârneci, „Istoria unei galerii”, în Amfiteatru, nr. 2/
februarie 1976.
60. Magda Cârneci, Art of the 1980s in Eastern Europe. Texts on
Postmodernism, Piteşti, Editura Paralela 45, 1999.
61. Magda Cârneci, Artele plastice în România: 1945-1989, Bucureşti,
Meridiane, 2000.
62. Ion Stratan, „Chipul de prisos”, în Amfiteatru, nr. 3/ martie
1976.
63. În Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1978.
64. În Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1978.
65. Ion Stratan, „Simbolistica facilă în poezia de debut”, în
Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1978.
66. Ibidem.
67. Ibidem.
68. Ibidem.
69. Eventualele discuţii referitoare la justeţea preeminenţei acestui
grup asupra altora (din provincie) nu fac obiectul acestui capitol.
Nu problema valorii se pune aici, ci aceea a reprezentativităţii (sau,
altfel spus, a coerenţei de principii). Francheţea de care dă dovadă
Ion Stratan este, la momentul dat, exemplară; şi, prin comparaţie
cu alte poziţii, latente, foarte eficace.
70. Ibidem.
71. Ibidem.
72. Că formula s-a instaurat destul de rapid şi la toate nivelurile, o
atestă inclusiv un articol din Săptămâna (nr. 456), datând din 31
august 1979, al de tot nesemnificativului Ion Lotreanu, intitulat
elocvent „Poeţii nu au biblioteci”: „Pare mai rezonabilă ideea că
arta este operă a vieţii decât ideea că viaţa e operă a artei. Revolta,
frumoasa revoltă a oricărui artist, are în vedere şi convingerea că
viaţa este mai «inspirată» decât arta, că nici cea mai prodigioasă
imaginaţie nu întrece în invenţie procesele lumii ce fabrică fără
încetare forme şi tipare. Situaţia aceasta dă şi mai multă strălucire
creaţiei omului, creaţie care din ce în ce mai mult revendică
libertatea individului. Una din curiozităţile artei poetice moderne:
de peste o sută de ani e condamnat poemul epic, socotit drept
rezultat al unui simţ artistic imperfect. Poemul epic e inexplicabil
şi paradoxal, căci înlănţuie sclipirile lirice, impune o logică ce nu e
intrinsecă actului creator. Este opinia celor mai radicali critici. Cu
toate acestea, poemul epic nu a dispărut. Mai mult: el şi-a
dezvoltat, şi-a procurat o modernitate neaşteptată. Lirismul pur
pare un fenomen natural, înlănţuirea epică sugerează ordinea. […]
Să fie mai multă artă în poemul epic decât în poemul liric? E
admisă mediocritatea în roman, în poezie nu. Inegalitatea de
tratament e surprinzătoare. Întrezărim o explicaţie: poezia e
socotită esenţă a literaturi; şi ea, esenţa, trebuie ferită de degradare
[…] Nu inteligenţa incomodează talentul, ci falsa inteligenţă. Ce
este această falsă inteligenţă? E urmarea unei substituţii, ce se
produce mai mult voluntar decât involuntar: impresia,
transformată în convingere, că pe baza unui cod de principii se
pot crea opere de artă. Inteligenţa adevărată ar duce la părăsirea
domeniului (renunţarea la a face versuri, spre exemplu), falsa
inteligenţă îndeamnă la abordarea oricărui gen artistic. Cum în
acest domeniu nu există o justiţie cu putere executivă, confuziile
vor continua. O delimitare strictă a creatorilor de artizani ar
micşora parcă miza artei. A elimina absurdul din artă nu e raţional.
A elimina iraţionalul din artă e absurd. O eradicare în ordine
artistică ar presupune o eradicare anterioară în ordinea vieţii.
Cine-şi asumă misia scoaterii absurdului (iraţionalului) din viaţă?
Nici cele mai radicale reforme nu atacă acest subiect.” Destul de
confuz până aici, dar nu îndeajuns cât să nu lase la vedere ideea
globală, Ion Lotreanu continuă: „Impresia comună este că
biblioteci au savanţii, iar poeţii nu. Astfel, poezia pare mai legată
de viaţă decât studiul erudit. De aici prejudecata în legătură cu
incultura poeţilor.”
73. Ion Stratan, „Paradoxul şi parabola”, în Amfiteatru, nr.2
/februarie 1979
74. Ion Stratan, „Prozaic şi prozaistic”, în Amfiteatru, nr. 5/mai
1979.
75. Ibidem.
76. Numărul fiind dedicat în întregime tinerei generaţii (ancheta
poartă efigia „Partidul şi tânăra generaţie”), în el mai semnează
Octavian Ştireanu, Nicolae Dan Fruntelată, Grete Tartler, Adrian
Popescu, dar nici un autor sub 30 de ani.
77. Dan Verona, Câteva probleme, în Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1980.
Articlierul continuă: „În lipsa unei autorităţi critice, oricine se
poate proclama atotcunoscător, oricine poate da verdicte. Pentru
nimeni poezia nu mai are nici un secret, iar cei care o comit sunt
nişte bieţi neisprăviţi. […] De altfel, în ultima vreme, a şi pornit la
o «contraofensivă» o aşa numită «generaţie în blugi». Componenţii
sus-numitei generaţii cred că au descoperit oul lui Columb şi că ei
sunt cei care vor trebui să pună lucrurile la punct. Este uimitor că
astfel de opinii emise cu mare candoare, în ritmul maxilarelor
mestecând chewing gum, găsesc adepţi şi chiar pagini de reviste.
Băieţii (tot după opinia lor şi a suporterilor) au credinţa că sunt în
posesia unui nou limbaj poetic, fără să sufle o vorbă despre (de
exemplu) antologiile de poezie americană apărute la noi în ultimii
ani. […] Ce vor de fapt aceşti băieţi furioşi care forţează uşi
deschise? Vor să ştie unde este amplasat Fondul literar? Nimic mai
uşor. Pentru asta nu trebuie să apelezi la argumente de disperat.
În cultura românească nu a venit nimeni demolând, ci adăugând.
Sau poate la facultate nu se mai studiază Ienăchiţă Văcărescu? […]
Cred însă că aici nu este vorba despre vreun «conflict între
generaţii», aşa cum am citit prin reviste. Unii comentatori au căzut
în capcana pusă uneori de poeţi, au apucat nada, au luat plasă sau
cum vreţi să numiţi toată această şmecherie. Generaţia nu este
decât un paravan în spatele căruia clocoteşte orgoliul
individualităţilor, secondat uneori de dorinţa (omenească până la
un punct) de parvenire. A prins rădăcini ideea că în grup se
reuşeşte mai uşor. Trebuie mers prea departe pentru a găsi un
exemplu? Se poate da unul care a devenit clasic. După ce fiecare
component al aşa-zisei generaţii îşi atinge scopul (literar sau
extraliterar), adio generaţie. Se vor ivi chiar neînţelegeri între
aceştia. […] Cum să închei acest articol despre poezie şi realitate?
Deunăzi am văzut un venerabil poet «în blugi», dar am uitat să-l
întreb: dumneavoastră, maestre, din ce generaţie faceţi parte?”
78. Magda Cârneci, „O carte despre manierism”, în Amfiteatru,
nr.6/ iunie 1978.
79. Idem, „O carte despre expresionism”, în Amfiteatru, nr. 2/
februarie 1979.
80. În Amfiteatru, nr. 9/ septembrie 1979.
81. În Amfiteatru, nr. 11/ noiembrie 1979.
82. În Amfiteatru, nr. 9/ septembrie 1980.
83. În Amfiteatru, nr. 9/ martie 1980.
84. În Amfiteatru, nr. 6/ iunie 1981.
85. Un articol despre Poemele siameze ale lui Traian T. Coşovei, în
Amfiteatru, nr. 10/ octombrie 1984.
86. În Amfiteatru, nr. 5/ mai 1981.
87. Un articol despre Un război de o sută de ani, de Mariana Marin,
în Amfiteatru, nr. 5/ mai 1983.
88. În Amfiteatru, nr. 5/ mai 1987.
89. În Amfiteatru, nr. 6/ iunie 1987.
90. O cronică la Cântece de trecut strada de Florin Iaru, în Amfiteatru,
nr. 3/ martie 1982.
91. Un articol, din nou panoramic, despre poezia lui Emil
Hurezeanu, în Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1982.
92. Un articol despre volumul lui George Stanca, Tandreţe maximă,
în Amfiteatru, nr. 7/ iulie 1982.
93. Un articol care panoramează volumele de versuri publicate de
Matei Vişniec până la acea dată, în Amfiteatru, nr. 12/ decembrie
1982.
94. Un articol bilanţier despre poezia lui Ion Stratan, în Amfiteatru,
nr. 2/ februarie 1983.
95. Un articol bilanţier despre poezia lui Petru Romoşan, în
Amfiteatru, nr. 3/ martie 1983.
96. Un articol despre volumul Magdalenei Ghica, Hipermateria, în
Amfiteatru, nr. 10/ octombrie 1983.
97. Un articol despre volumul lui Eugen Suciu, Bucuria anonimatului,
în Amfiteatru, nr. 11/ noiembrie 1983.
98. Un articol despre volumul colectiv Cinci, în Amfiteatru, nr. 11/
noiembrie 1982.
99. În Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1987.
100. În Amfiteatru, nr. 3/ martie 1987.
101. În Amfiteatru, nr. 6/ iunie 1987.
102. În Amfiteatru, nr. 9/ septembrie 1987.
103. Un articol despre Greutatea cernelii pe hârtie, de Romulus Bucur,
în Amfiteatru, nr. 5/ mai 1985.
104. Un articol despre Totul lui Mircea Cărtărescu, în Amfiteatru,
nr. 2/ februarie 1986.
105. În Amfiteatru, nr. 5/ mai 1987.
106. Un articol despre volumul Magdalenei Ghica, O tăcere
asurzitoare, în Amfiteatru, nr. 9/ septembrie 1985.
107. În Amfiteatru, nr. 6/ iunie 1987.
108. În Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1988.
109. În Amfiteatru, nr. 4/ iunie 1988.
110. În Amfiteatru, nr. 4/ aprilie 1988.
111. Radu Călin Cristea, art. cit.
112. Ibidem.
113. Ibidem.
114. Călin Vlasie, „Indivizii scriu cărţi, generaţiile creează
literatură”, dialog cu Nicolae Manolescu, în Amfiteatru, nr. 5/ mai
1978.
115. Ibidem.
116. Ibidem.
117. I se adaugă o foarte plastică imagine a literaturii sub aparenţa
unor conglomerate cosmice, a căror normare nu e, nici ea, până
urmă, decât o convenţie. Ideea va fi reiterată de Nicolae
Manolescu în mai multe rânduri, dar niciodată în aceşti termeni
iniţiali.
118. În Amfiteatru, nr. 1/ ianuarie 1980.
119. Ibidem.
120. Unde M.N. Rusu apare în paragraful dedicat criticilor
„confuzi”, împreună cu Leonard Gavriliu, Vlad Sorianu, I.A.
Brumaru şi Voicu Bugariu: „şi-a adunat nişte articole în Utopica
(1969), parcă pentru a-şi evidenţia limitele unei gândiri pauper
filosofice, dar dinamice şi încurcate, impulsivitatea reuşind uneori
să treacă drept atitudine” (Marian Popa, în Istoria literaturii române
de azi pe mâine, ediţia a doua, augmentată, volumul II, Bucureşti,
Semne, 2009, p. 1048).
121. Este vorba de o cronică a unei cronici. În Săptămâna nr. 43
(986)/ 10 noiembrie 1989, M.N, Rusu publică un articol în care
laudă proiectul Istoriei critice manolesciene, bucuros de buna primire
pe care criticul României literare o face unui autor afirmat, întâi, la
Amfiteatru: Vasile Paraschiv.
122. M.N. Rusu, „Tonegariada (I)”, în Amfiteatru, nr. 2/ februarie
1981: „Am spus-o şi o mai repet. Apariţia noului val de poezie nu
trebuie confundat cu o nouă generaţie. E vorba de un fenomen
de răzvrătire a spiritului liric ajuns într-o acută fază de manierism
şi supraproducţie. Fireşte, reacţia noilor poeţi este şi ea o formă
de manierism – de grup, cum îl numeam altădată – dar unul care
priveşte nu biografia fiecărui debutant în parte şi nici măcar a
grupării lor ad hoc”.
123. Ibidem.
124. Ibidem.
125. M.N. Rusu, „Tonegariada (II)”, în Amfiteatru, nr. 3/ martie
1981.
126. M.N. Rusu, „Poezie şi regie”, în Amfiteatru, nr. 1/
ianuarie1982.
127. M.N. Rusu, „Poezia gotică”, în Amfiteatru, nr. 2/ februarie
1982.
128. Constanţa Buzea, „Întru totul”, în Amfiteatru, nr. 2/ februarie
1979.
129. Constanţa Buzea, „Matei Vişniec sau despre curajul de a nu
fi cuminte”, în Amfiteatru, nr. 6/ iunie1979.
130. Constanţa Buzea, „Cât de posibile sunt debuturile posibile”,
în Amfiteatru, nr. 6/ iunie 1979.
131. Constanţa Buzea, „Izgonirea din paradis”, în Amfiteatru, nr.
11/ noiembrie 1979.
132. Ibidem, nr. 12/ decembrie 1979.
133. Ibidem, nr. 8/ august 1980.
134. Ibidem, nr. 11/ noiembrie 1980.
135. Ibidem, nr. 12/ decembrie 1980.
136. Ibidem, nr. 1/ ianuarie 1981.
137. Ibidem, nr. 2/ februarie 1981.
138. Ibidem, nr. 3/ martie 1981.
139. Ibidem, nr. 4/ aprilie 1981.
140. Ibidem, nr. 5/ mai 1981.
141. Ibidem, nr. 10/ octombrie 1981.
142. Ibidem, nr. 11/ noiembrie 1981
143. În Amfiteatru, nr. 2/ februarie 1982
144. M.N. Rusu, „Dimensiunile unui fenomen literar – poezia
tânără”, loc.cit.
145. Ibidem.