The dialectical fox
While in the case of other animals, with a weaker reputation, Dimitrie Cantemir dares to turn their traditional image into the negative reflection of his own interest, with the Fox he is obligged to obbey the typical representation and only to emphasize it. So, the Fox remains a very shy animal, enemy of the wolf and ready to do any compromise in order to get his own advantage. Yet, Cantemir’s character is one of the most interesting of the gallery, altogether with the well known Renard form the medieval French texts.
Keywords: Bestiary, Dimitrie Cantemir, Fox
1.[1] Despre care un cercetător precum Scarlat Struţeanu – care, după onomastică, era destinat să se ocupe de romanul cantemirian – susţine că îi era cunoscut principelui moldav, care l-a şi folosit ca model. Vezi Scarlat Struţeanu, Câteva elemente occidentale în opera lui D. Cantemir, în „Preocupări literare”, 1942, p. 452, cf. Stela Toma, nota 27, în Dimitrie Cantemir, Opere complete, vol IV, ed. cit., p. 297. Mircea Anghelescu susţine, dimpotrivă, că este mult mai pertinentă ipoteza unor influenţe orientale decât a celor occidentale. Vezi Mircea Anghelescu, Literatura română şi Orientul, Editura Minerva, Bucureşti, 1975, p. 27-28.
2.[1] D. Cantemir, Istori ieroglifică, în Dimitrie Cantemir, Opere, Vol.I, Divanul, Istoria ieroglifică, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, ediţie de Virgil Cândea, Editura Academiei Române şi Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003, p. 428.
3.[1] Ibidem.
4.[1] D. Cantemir, op. cit., p. 428-429.
5.[1] Cf. Mihai Coman, Bestiarul mitologic românesc, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996, p. 179.
6.[1] Mihai Coman, op. cit., p. 179.
7.[1] D. Cantemir, op. cit., p. 430-431.
8.[1] Manuela Tănăsescu, Despre „Istoria ieroglifică”, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1970, p. 51.
9.[1] Celebra fabulă cu vulpea şi strugurii acri, de pildă, îşi are originea la Esop, fiind apoi preluată de Babrios, Fedru şi La Fontaine, printre alţii.
10.[1] Vezi, pentru acest aspect, fabula Vulpea şi pantera, la Esop, Fabule, traducere de Traian Lăzărescu, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, p. 25 şi la Avianus, în Fedru, Avianus, Fabule, traducere şi note de Aurel Tita şi Gheorghe Moraru, Editura Minerva, Bucureşti, 1981, p. 152-153.
11.[1] Vulpea şi masca de teatru, în Fedru, Avianus, op. cit., p. 8.
12.[1] Andrea Alciati, Emblematica, ediţie facsimilată
13.[1] Plinius, Naturalis Historia, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ioana Costa, volumul al II-lea,Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 173.
14.[1] Physiologus, translated by Michael J. Curley, University of Texas Press, Austin& London, 1979, p. 27.
15.[1] Ibidem.
16.[1] Această popularitate a fost atât de mare, încât ea a schimbat şi numele animalului n franceza vece, din goupil, în renard. Vezi, printre altele, G.D. Suchaux, M. Pastoureau, Le bestiaire médiéval. Dictionnaire historique et bibliographique, Le Léopard d’Or, Paris, 2002, p. 123-124: „Numele renart este problematic. Cunoscut până în secolul al XIV-lea sub numele de goupil, care vine dintr-o formă a latinei populare vulpiculus, diminutiv derivat din vulpes, acest animal a devenit renard – nume împrumutat de la eroul cărţii Roman de Renart, vulpoiul Renart. În urma unui proces îndelungat vulpoiul Renart a devenit vulpea (renard) în franceza comună, chiar dacă celălalt termen a mai apărut ici colo”.
17.[1] Guillaume le Clerc, în Bestiaires de Moyen Age (Pierre de Beauvais, Guillaume le Clerc, Richard de Fournival, Brunetto Latini, Corbechon), mis en français moderne et présentés par Gabriel Baiciotto, Editions Stock, 1992, p. 90.
18.[1] Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, traducere de Emilian Galaicu-Păun, Editura Cartier, Chişinău, 2004, capitolul Omul roşcat, pp. 225-240.
19.[1] Isidor din Sevilla, Etymologiae (Book XII), în Robert M. Grant, Early Christians and Animals, Routledge, London& New York, 1999, p. 134.
20.[1] Mihai Moraru, Alegoria animalieră şi fantasticul animalier în Istoria ieroglifică (Contribuţia Fiziologului), în „Revista de istorie şi teorie literară”, tomul 21, nr. 3/ 1972, 482.
21.[1] A lui Damaschin arhiereu Studitului adunare de la filosofii cei vechi pentru firea osebirilor a oarecărora vietăţi, în Fiziolog. Bestiar, ediţie de Cătălina Velculescu şi V. Guruianu, Ediura Cavallioti, Bucureşti, 2001, p. 83.
22.[1] D. Cantemir, op. cit., p. 439-440.
23.[1] Ibidem, p. 440.
24.[1] Gabriel Mihăilescu, Universul baroc al „Istoriei ieroglifice” între retorică şi imaginar, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Bucureşti, 2002, p. 221.
25.[1] Ibidem.
26.[1] Vezi Renart vulpoiul, în româneşte de Theodosia Ioachimescu, editura Dacia Cluj-Napoca, 1977.
27.[1] D. Cantemir, op. cit., p. 450.
28.[1] D. Cantemir, op. cit., p. 450.
29.[1] Ibidem, p. 451-452.
30.[1] Manuela Tănăsescu, op. cit., p. 55.
31.[1] D. Cantemir, op. cit., p. 507.
32.[1] Debra Hassig, Medieval Bestiaries. Text, Image, Ideology, Cambridge University Press, 1995, p. 70.
