E. Lovinescu. The art of (not) writing a novel
In the present paper we endeavored to prove that Lovinescu’s artistic creation is generally looked down on as a sort of ‘specimen’ failure; in spite of its quantitative importance, his literature did not meet with the public’s general enthusiasm; on the contrary, putting aside the author’s fame, the scholars kept themselves at bay, being reserved in giving any verdicts. The Genesis of Form… seeks to undo the laboratory experiments of an enigmatic writer who, but for writing it, used to know everything about literature. Thus, the book does not represent, in a restrictive way, an instance of genetic criticism, prone to locate and restore only the pre-publication variants. On the contrary, it aims to inquest – in a complex and subtle manner, at the same time – the issue of subjective taste, which should have determined the evolution and aesthetics of literary forms along the prose writer’s biographic course.
Keywords: biography, melodrama, cyclic novel, erotic psychology, creativity
1. Lovinescu mărturisea (pe 10 sept. 1932) că a rescris ulterior romanul care, involuntar, într-o primă variantă, luase forma „ficţiunii romanţate”: „După 2 luni de activitate intensă, împinsă în unele zile până la 14 ore de lucru pe zi. Am isprăvit romanul autobiografic Bizu – scris, scris a doua oară, refăcut a treia oară pe jumătate” (E. Lovinescu, „Sburătorul”. Agende literare, vol. III, Ediţie de Monica Lovinescu şi Gabriela Omăt, Note de Alexandru George, Margareta Feraru şi Gabriela Omăt, Editura Academiei, Bucureşti, 2000, p. 205). Deşi credea iniţial în valoarea romanului, criticul se lasă în cele din urmă influenţat de opiniile defavorabile exprimate în presă, care-l determină să vorbească despre o anume „nesiguranţă în valoarea cărţii”, şi apoi despre „convingere de ratare a cărţii” (2 nov. 1932). Sensibil în grad extrem la reacţia publicului, e foarte posibil ca Lovinescu să-şi fi modificat proiectul din mers, încercând să scrie altfel, într-o manieră tot mai melodramatică şi mai puţin eseistică, teoretizată post factum.
2. După Ioan Holban, în Firu’n patru „autorul însuşi pare a se supune acelei fatalităţi literare care guvernează destinul personajelor sale”, pentru că „scrisoarea lui Anton Klentze inversează rolurile, autorul devenind personajul propriului său personaj”. Drept urmare, „ideea personajului naşte problematica şi intriga romanului, iar senzaţia naratorului dezvăluie principiul său de construcţie, unindu-i pe eu şi el într-o făptură unică, stabilind adică valoarea implicării autorului în propria-i naraţiune” (Ioan Holban, Proza criticilor. Lovinescu. Ibrăileanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1983, p. 104).
3. Iată însemnarea din 3 oct. 1933. „reiau revizuirea romanului – impresie dezastruoasă” (Firu’ n patru). Mai târziu, criticul devine optimist şi pare să aibă o excelentă impresie despre sine: „25 dec. 1935. Ziua 1 Crăciun. Nimeni (afară de Monica în treacăt). De la 8 dim. – 12 noaptea, singur. Nu ies deloc. Citesc Firu’n patru – excelent stil. Reiau cu pasiune Diana”.
4. După Peter Brooks, structura melodramei are câţiva topoi recognoscibili: spaţiul închis, în care pătrunde un personaj negativ sub masca prieteniei sau a curteniei; sărbătoarea întreruptă de intervenţia personajului negativ; triumful temporar al răului; salvarea/ fuga pe muchie de cuţit; căutarea; legământul tăcerii; termenele-limită inexorabile (moira din tragedie); recunoaşterea erorii de către cei ce joacă rolul judecătorilor; apărarea publică a virtuţii; figura copilului/ generosului ca purtători ai puterilor providenţiale; fascinaţia răului, ce derivă din faptul că ameninţarea e personalizată, palpabilă etc. (vezi Peter Brooks, The Melodramatic imagination: Balzac, Henry James, Melodrama & the Mode of Excess, New Haven & London, Yale University Press, 1976, p. 15 ş.u.).
5. Justin Neuman, Consideraţii psihanalitice. „Firu’n patru”, în „Adevărul”, an 48, nr. 15372, 14 febr. 1934.
6. Şerban Cioculescu în articolul Romanul românesc 1933, în „Revista Fundaţiilor Regale”, an 1, nr. 2, febr. 1934. Potrivit criticului, Lovinescu „nu îşi cunoaşte incapacitatea sa de intuiţie a concretului”. Din acest motiv, ca romancier el ar fi un scriitor mediocru sau, oricum, inferior lui Ibrăileanu, Sebastian, Călinescu sau Camil Petrescu.
7. Octav Şuluţiu, E. Lovinescu, „Firu’n patru, în „Axa”, an II, nr. 23, 7 dec. 1933. În opinia recenzentului, romancierul Lovinescu „uzează de o dialectică proprie aparatului critic”
I.E. Lovinescu, Opere / Works, edited by Maria Simionescu
and Alexandru George, Bucharest: “Minerva” Publishing
House, 1982-1992
E. Lovinescu, Scrieri / Writings, edited by Eugen Simion,
Bucharest: “Minerva” Publishing House, 1969-1982
E. Lovinescu, Bizu, edited by Marian Papahagi, Cluj-Napoca:
“Dacia” Publishing House, 1974.
E. Lovinescu, Firu’n patru / Hairsplitting, Bucharest:
“Naţionala Ciornei” Publishing House, 1933.
E. Lovinescu, Diana, Bucharest: “Socec&Co” Publishing
House S.A., 1934.
E. Lovinescu, „Sburătorul”. Agende literare / “Sburătorul”.
Literary agendae, edited by Monica Lovinescu & Gabriela
Omăt, vol. I-VI, Bucharest: “Minerva” Publishing House,
1993-2002.
II
Peter Brooks, The Melodramatic imagination: Balzac, Henry James,
Melodrama & the Mode of Excess, New Haven & London:
Yale University Press, 1976
Ioan Holban, Proza criticilor. Lovinescu. Ibrăileanu / The prose
of the literary critic. Lovinescu. Ibrăileanu, Bucharest:
“Minerva” Publishing House, 1983
Ligia Tudurachi, Cuvintele care ucid. Memorie literară în romanele
lui E. Lovinescu / The words that kill. Literary memory in E.
Lovinescu’s novels, Cluj-Napoca: “Limes” Publishing House,
2010.
