Items of the printing house from Blaj and some of their benefficiaries in 1777
In the first part of the study was attempted theorisation of the manner by which typographical items from Blaj contributed to delineation of specific identity of Transylvanian Greek-Catholic Romanians in the general context of Romanianism. And to point out this aspect we insisted upon the moment 1805, when items of printing from Blaj were forbidden in Moldavia and Wallachia, there being emphasised what particularised books printed in Blaj from the other Romanian printings of the age. It was also pointed out the fact that spreaders of books of Blaj attempted to place massively the typographical items from confluence of the Târnave Rivers beyond the mountains, in Moldavia and Wallachia, respectively to conquer this important market of their spiritual goods. They betook even typographical fakes, respectively replaced original title pages of the Triodion from 1800, with other false ones. But despite official obstacles and scandal broke in 1805, the books of Blaj continued to reach in Romanian territories from south and east of the Carpathians, contributing to uniformity of Romanians’ cultural development. In the second part, the study brings forward an important way of spreading old printings from Blaj, that of buying on trust copies from the prefect of the publishing house, either for personal usage, or for their advantageous redistribution by the spreaders specialised in books. The lists with debtors of the typography, out of which the oldest known in the specialised bibliography is that from 1777, offer interesting information about dimensions of this collective effort of social implementation of the items of the printing house from Blaj. They reveal involvement in this concentrated effort of the servants of the Transylvanian Greek-Catholic church, starting with the active bishop and continuing with protopopes, or priests of different parishes. Beside the remembered clerics, there were involved in this process extremely interesting and beneficial by its cultural consequences, both employees of the publishing house from Blaj (prefect of the publishing house, typographical masters or simple typographers-bookbinders etc.), as well as inhabitants of Blaj, or from closer or more remote areas, of different occupations. By interpretation in a new manner of the debtors’ list of the publishing house from Blaj we could demonstrate supplementarily the cultural advance of Blaj, in 1777, by reporting to the whole Romanian territory, advance that had as consequence also defining individualising characteristics that distinguished Transylvanian Greek-Catholics Romanians from the wide framework of their national affiliation (Translated by Adina Bogdan).
Keywords: history of printing, typography of Blaj, printing products, typographic forgery, book vendors, sale on credit, debtor, Greek-Catholic Church
1. Menţionăm faptul că studiul de faţă a fost publicat, sub o formă sensibil diferită, în limba engleză, în cadrul volumului Transylvania în the Eighteen Century. Aspects of Regional Identity. Edited by Laura Stanciu and Cosmin Popa-Gorjanu, Cluj-Napoca, Mega Publisching House, 2013, p. 185-196, sub titlul: The Typography of Blaj (1747-1830). A cohesive Factor of Transylvanian Romanian Identity. Printing Products and People in 1777. Cu ocazia actuală s-a resintetizat şi perfectat ici-colo materialul anterior.
2. Vezi Lucian Blaga, Pietre pentru templul meu, Sibiu, 1919.
3. Vezi prefaţa intitulată Cărămizi pentru zidirea lumii semnată de Iacob Mârza, la volumul Gabriela Mircea, Tipografia din Blaj în anii 1747-1830, Alba Iulia, 2008, p. 5-8.
4. Vezi în acest sens catalogul unei expoziţii de carte, realizată în cadrul unui grant iniţiat de către doamna Eva Mârza (Eva Mârza, Doina Dreghiciu, Gabriela Mircea, Pietre pentru zidirea românităţii moderne. Vechile tipărituri blăjene de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia (1747-1830). La 260 de ani de la debutul activităţii imprimeriei din Blaj, Alba Iulia, 2007).
5. Trebuie să se recunoască totuşi existenţa istorică a unei astfel de entităţi, chiar dacă mentalitatea, prin care se conştientiza apartenenţa la o anume „etnicitate” (chiar la o anume
„naţionalitate”, în secolul al XVIII-lea) a multora dintre membrii acestei comunităţi, dispersată în formaţiuni statale diferite, nu era prea dezvoltată, din pricini socio-politice şi a
lipsei de educaţie uniformizată etc., cu toate acestea, faptul că aceşti etnici, atât de asemănători ca îndeletniciri predominante (oierit, de pildă), limbă, obiceiuri şi credinţe, aveau trăsături comune, nu putea fi ignorat de părţile întregului. Adevărul acesta a avut de bună seamă putere de circulaţie, chiar dacă membrii acestei comunităţi etnice nu s-ar fi numit neapărat „români”, ci cu termeni regionali, ceea ce istoriografia actuală încearcă să ne demonstreze, cu toate acestea, „românitatea” nu s-ar fi putut constitui decât prin circulaţia valorilor de conştiinţă, până în cea mai perifică dintre componentele sale, deoarece în lipsa unor astfel de stimulenţi psihici, comunităţile s-ar fi dezromânizat, nu şi-ar fi păstrat totuşi identitatea aceasta distinctivă a lor, pe care acum o numim românească. Desigur acest fenomen s-a datorat şi conservatorismului, inclusiv conservatorismului politic, economic etc. al epocilor amintite, care i-a obligat desigur, pe membrii acestei comunităţi etnice, atât de dispersată, să-şi păstreze trăsăturile distinctive (să nu şi le altereze), dar şi unui anume dinamism economic tradiţional, care i-a determinat pe oameni să circule periodic peste graniţele politice instituite, ceea ce a contribuit şi la circulaţia valorilor identitare.
6. Cum să denumim această limbă altfel, chiar dacă beneficiarii acestor texte nu ar fi avut o „conştiinţă românească” şi nu s-ar fi numit pe sine, peste tot „români”?
7. Şi ne referim desigur în mod special la circulaţia vechilor tipărituri bălgrădene!
8. Care include în mod cert osmoza permanentă particular-general, contribuţia părţii la configurarea ansamblului şi a ansamblului la configurarea părţii, partea şi întregul păstrând aceleaşi caracteristici definitorii.
9. BRV, IV, 300, p. 122. Interesant de semnalat este faptul că nu numai foaia volantă a Episcopului de Huşi a fost imprimată în anul amintit (pentru prima sa semnalare vezi Revista istorică, IV, 1918, nr. 11, noiembrie-decembrie, p. 147-149, unde figurează sub titlul: O scrisoare a episcopului de Huşi, Meletie, contra prozelitismului romano-catolic, documentul fiind publicat de Iustin Frăţiman), pe tema tipăriturilor blăjene interzise în Moldova, ci, în mod deosebit Cartea pastorală a Mitropolitului Moldovei Veniamin Costache, care nu figurează în BRV, dar este cunoscută din bibliografia mai veche, fiind publicată în revista Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal Iaşi, Fascicola 4, 1924, p. 244-245. Vezi şi Constantin A. Stoide, Comerţul cu cărţi dintre Tansilvania, Moldova şi Ţara Românească între 1730 şi 1830, Ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de I. Caproşu, Iaşi, Casa editorială Demiurg, 2005, p. 454-456.
10. BRV, IV, 300, p. 122.
11. Ibidem.
12. Ibidem.
13. Ibidem.
14. Ibidem.
15. Corneliu Dima-Drăgan, Un ansamble bibliologique roumain de Transylvanie daté de l’année 1777 (D’ après un manuscrit latin inédit), în Studia bibliologica. Quaterly of Bibliology, IV, 1/ 1980.
16. Cornel Tatai Baltă, Teodor Smericinschi, Din activitatea tipografiei de la Blaj (1787-1821), reflectată de un material arhivistic, în Apulum, XIX, 1981, p. 239-258.
17. Ioan Mircea, Rationes Typographiae a 1-a Decembris 1807 usque 1-um Maji 1818. Un deceniu de activitate a tipografiei din Blaj, în Apulum, XVIII, 1980, p. 297-306.
18. Vezi şi Gabriela Mircea, Tipografia din Blaj, passim.
19. Vezi Liliana Popa, Simion Pantea editor şi răspânditor de carte românească, în Apulum, XXIII, 1986, p. 239-244 etc.
20. Gabriela Mircea, Ioan Mircea, Din „raţiunile” tipografiei blăjene: o listă de „percepţiuni” băneşti întocmită în anul 1782, în Revista română de istorie a cărţii, Bucureşti, Anul I, Numărul 1, 2004, p. 21.
21. Vezi în acest sens şi Gabriela Mircea, Tipografia din Blaj, p. 240-251.
22. Biblioteca Academiei Române Cluj, ms. lat 257., filele 19 r – 19 v, 20 r.
23. Şi putem considera că nici aceşti beneficiari de tipărituri ai Blajului nu vor fi fost chiar puţini, dar din păcate nu putem estima numărul lor, prin raportare la lista din 1777. Ar putea fi făcut acest lucru însă în privinţa listelor de debitori din 1787 sau anii următori, cunoscute şi ele bibliografiei subiectului.
24. Ibidem, f. 19 r.
25. Ibidem.
26. Ibidem.
27. Ibidem.
28. Ibidem.
29. Ibidem.
30. Ibidem.
31. Ibidem.
32. Ibidem.
33. Ibidem.
34. Ibidem, f. 19. V.
35. Ibidem, f. 20 r.
36. Ibidem, f. 19 v.
37. Ibidem, f. 20 r.
38. Ibidem, f. 19 v.
39. Ibidem.
40. Ibidem.
41. Ibidem, f. 20 r.
42. Ibidem.
43. Ibidem, f. 19 r – 20 r.
44. Ibidem. Preotul Ioan din Sărvad nu putea fi asprul tată al Episcopului Grigorie Maior, care nu mai putea profesa, dacă mai trăia la vremea respectivă, din cauza bătrâneţii, sau murise mai demult, dar un membru al familiei sale, cu siguranţă putea fi, deoarece adeseori meseria de preot de transmitea din tată în fiu, sau oricum se practica în familie.
45. Ibidem.
46. Ibidem.
47. Ibidem.
48. Ibidem. Să fi fost originar acest posibil preot Ioan Ghierghina, din Belişte (Serbia)?
49. Ibidem.
50. Ibidem.
51. Ibidem.
52. Ibidem
53. Ibidem.
54. Ibidem.
55. Ibidem.
56. Ibidem, f. 19 v. Vicarul Maramureşului aflat în funcţiune era Mihai Parazsovics (1772-1778) şi este evident faptul că Episcopul Grigorie Maior avea legături personale cu acest personaj, din ierarhia Episcopiei de Munkacs (Vezi Alexandru Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Baia Mare, 1997, p. 145).
57. Ibidem, f. 20 r.
58. Ibidem.
59. Deşi era foarte tânăr la vremea respectivă, dacă acceptăm, după aproximarea făcută de Gheorghe Pavelescu, că s-ar fi născut prin 1758, ceea ce însemna că în 1777 avea aproximativ 19 ani, sau în jur de 20-21 de ani, dacă s-ar fi născut în 1756, de exemplu! (Vezi Liliana Popa, op. cit., p. 241).
60. Ibidem, f. 20 r.
61. Ibidem.
62. Ibidem, f. 19 v.
63. Ibidem, f. 20 r.
64. Ibidem.
65. Ibidem.
66. Ibidem.
67. Ibidem, f. 19 v.
68. Ibidem.
