Conținut indisponibil.
1. În această categorie se încadrează filme care promovau politica partidului, precum anticitadinismul în Buletin de București (Virgil Calotescu, 1983) sau Ilustrate cu flori de câmp (Andrei Blaier, 1975) care a apărut în contextul intrării în vigoare a decretului 770 din 1966 care interzicea avortul.
2. Critica adusă de Mănoiu filmului de actualitate este că el se rezumă doar la a capta prezentul, a-l localiza în timp și spațiu, fără ca acest demers să reziste la „proba timpului viitor”, invocând ca motiv faptul că filmul de actualitate nu poate fi „sclavul prezentului, ci stăpânul lui.” Astfel, nu este îndeajuns o simplă consemnare cotidiană, ci inclusiv o reflecție asupra realității.
3. Argumentele aduse de Mazilu sunt că „în artă nu pot exista felii de viață, ci numai viața în întregime[…] Întrun fapt oricât de divers, spectatorul așteaptă să descopere explicația existenței.” (21). De altfel, pentru Mazilu, simpla realitate nu oferea prea multe, afirmând că „trebuie să ne inspirăm din viață, dar nu fotografiind-o exact, ci iubind-o și înțelegând-o” (21). Preocuparea pentru redarea totalității sociale este, astfel, marcată.
4. Registrul minor permite o gamă mai largă de subiecte, fiind majoritar în filmul de actualitate. Sunt filmele despre tineri, conflictul lor interior și cu cei din jur, în Gaudeamus Igitur (Gheorghe Vitanidis, 1965), cu absolvenți care trebuie să se înscrie la facultate, sau Diminețile unui băiat cuminte (Andrei Blaier, 1966) care abordează conflictul între generații. Mai există categoria filmelor cu și pentru intelectuali, cum ar fi Gioconda fără surâs (Malvina Urșianu, 1969), Meandre (Mircea Săucan, 1967) și 100 de lei (Mircea Săucan, 1973). Un alt segment este reprezentat de filmele sentimentale cărora le este acordată o atenție deosebită în revista Cinema. Acestea abordează teme precum iubirea, prietenia și înțelegerea în familie – Răutăciosul adolescent (Gheorghe Vitanidis, 1969), Septembrie (Timotei Ursu, 1978), sau filmele din Seria Liceenii (Nicolae Corjos, 1986).
5. Un film cu o fată fermecătoare și Probă de microfon au un caracter subversiv fiindcă flexibilizează provocator realismul socialist. Pentru Un film cu o fată fermecătoare, Lucian Bratu adoptă spiritual ludic al Noului Val Francez, preluând acea imagine „romantică” a vieții personajelor care lasă totul la voia întâmplării. O data cu Probă de microfon, Mircea Daneliuc a mers în direcția unui cinema-verite despre realitatea socialistă. Tocmai fiindcă nu sunt aliniate schematic propagandei, aceste filme au dobândit o valență politică cu o valoare estetică adăugată.
Filmografie:
