Conținut indisponibil.
1. Ideea pseudonimului este sugerată de un editor – aşanumita „traducere din latină” a numelui (campus – pole în rusă).
2. Una dintre notiţele sale este menţionată şi de Ozerov: „Ce trăsături cu adevărat de bogatâr, incomparabile cu altceva trezeşte la viaţă războiul în oamenii cei mai obişnuiţi” (Ozerov 1983: 196, tr.n.).
3. Vezi în aces sens nu doar ecranizarea operei lui B. Polevoi, în regia lui A. Stolper (1948), ci şi filmele Piloty/ Piloții (1935), în regia lui Iulii Raizman, Istrebiteli/ Piloții de vânătoare (1939), regizat de Eduard Pențlin, Nebesnyi tikhokhod/Barja cerească (1945), regizat de Semion Timoşenko, U samogo sinego moria/La cea mai albastră mare (1936) în regia lui Boris Barnet şi alte filme sovietice cu problematica panicii heterosexuale, a limitelor masculinității staliniste şi a crizei de identitate.
4. Realitatea era însă alta, căci anul 1947 marchează înlăturarea veteranilor de război invalizi din Moscova pentru a nu stârni amintiri dureroase despre ororile războiului – Zubkova 1998.
5. Imaginea unui soldat infantilizat o avem şi în scena primei încălţări cu protezele, în reacţia meşterului care i le-a adus: „Să uiţi că eşti oştean, acum dumneata eşti un copil mic şi învaţă-te să umbli câte un pas, tot câte un pas mai întâi în cârje, apoi sprijinindu-te de perete, pe urmă cu bastonaşul” – Polevoi 1988: 178.
6. Îl numim pe comisarul Vorobiov „personaj adjuvant”, folosindu-ne de schema de interpretare, propusă de V. Propp în interpretarea basmelor populare ruseşti, schemă, conform căreia fiecărui personaj îi corespunde o anumită funcţie, iar funcţiile personajelor reprezintă elementele fundamentale ale basmului – Propp 2001.
7.„Ideea lui de a participa la zboruri, neavând picioare, li se păru absurdă, neverosimilă, ba chiar într-un fel profanatoare” (Polevoi 1988: 227).
