Ion D. Sîrbu and the dissident dystopian imaginary
The article analyzes Ion D. Sîrbu’s short stories published during his lifetime, under the strict and diffuse censorship of Ceauşescu’s regime. These stories are emblematic for the unity of the author’s political imaginary, visible in his posthumous novels, but also in Sîrbu’s diary and essays. The article seeks to demonstrate that Sîrbu’s short stories belong to the dissident style and themes, and that there is no disparity between his public figure and his innner self.
Keywords: modern Romanian literature, Ion D. Sîrbu, dissidence, typologies of representation, figure of the survivor.
1. Cercul literar de la Sibiu, Școala de la Târgoviște și întreaga „generaţie pierdută” au fost percepuţi tot mai clar de critica postrevoluţionară drept reprezentanţii unei istorii literare alternative care transpare din când în când la lumină în timpul comunismului. Fascinaţia criticii din postcomunism pentru ei se leagă de această fascinaţie pentru o istorie contrafactuală, alternativă la cea impusă de comunism, istorie cu care imaginarul post-totalitar se identifică fantasmatic.
2. Deși opera lui Sîrbu ar fi ilustrat foarte bine literatura disidenţei, Ion Simuţ îl încadrează, alături de ceilalţi colegi cerchiști, la literatura evazionistă, ghidându-se după volumul de piese Bieţii comedianţi și după programul estetist al Cercului (Simuţ, 1994).
3. În viziunea Sorinei Sorescu, Sîrbu ar fi autor de piese realist-socialiste, unicul argument invocat fiind percepţia publicului craiovean, neţinând astfel cont de faptul că spectacolele sunt versiuni supuse unui amplu șir de cenzori, chestiune relevată de autor în scrisori sau de critici precum Ion Vartic, Cornel Ungureanu și Antonio Patraș. Prin documentele adunate de Ion Vartic în volumul Scrisori către bunul Dumnezeu, nu mai trebuia să existe nicio îndoială: tocmai acuzaţia de denigrare a metodei realismului socialist, acuzaţie lansată de Andrei Băleanu, îi aduce lui Sîrbu condamnarea cea grea.
4. Și să menţionăm faptul că de teatru se leagă, ca o ironie crudă a destinului, și arestarea din 1957, în urma cronicii teatrale critice la adresa spectacolului lui Al. Mirodan, „Ziariștii” și trimiterea la Craiova ca secretar literar la Teatrul Naţional, cu domiciliu obligatoriu, în „exilul dureros”.
5. Antonio Patraș o compară cu Ferma animalelor (Patraș, 2001, 137).
