On the correspondence between Antioh and Maria Cantemir
In the last days of 1731, Antioh Cantemir is named resident of the Sankt-Petersburg Court to St James Palace.The young lieutenant of the Preobrajenski Regiment is therefore rewarded for his political involvement in the events connected with the acceding to the throne of empress Anna Ioannovna; but unofficial, it was aimedt at the alienating from Russia of a capable man that was among the empress’ favourites. It was proved to be a one-way road as the Moldavian prince had never been able to see again his brothers or adoptive country. The family connection has still been kept by means of letters that were quite frequently exchanged with Maria Cantemir. These are extremly important texts not only because of their role in a better knowledge of the Cantimir family, but also for their role in recreating the background and mentality of a period that is generally poor in written sources. From this epistolary dialogue we offer those who are interested three epistles that were unknown until now in the Romanian cultural space.
Keywords: literary history; the destiny of the Cantemir family; Russia in the first half of the 18th century.
1. Sub îngrijirea lui V.N. Aleksandrenko, s-au publicat doar relaţiile pe primii doi ani, 1732 – 1733, de activitate diplomatică a prinţului Antioh pe lîngă Palatul St James.
2. Cum ar fi „Jurnal Ministerstva narodnogo prosveşceniia”din 1891, unde Ivan Ivanovici Şimko inserează Noi date pentru biografia prinţului Antioh Dmitrievici Cantemir şi a rudelor sale apropiate.
3. Faţă de cele din corpusul de scrisori inserat în volumul Prinţesa Cantemir. Portret de epocă şi corespondenţă inedită, apărut la Iaşi în 2005.
4. În perioada 1730 – 1740, suverană a Rusiei era Anna Ioannovna, fiica mijlocie a ţarului Ivan V (Alekseevici).
5. Este vorba de Anastasia Ivanovna Trubeţkaia (1700 – 1755), cea de-a doua soţie a lui Dimitrie Cantemir (din 1920), vestită în Sankt – Petersburg prin bogăţia, spiritul şi
neasemuita ei frumuseţe; cei doi vor avea o fiică, Ekaterina- Smaragda (1720 – 1761).
6. După cum se ştie, principele Dimitrie Cantemir şi soţia acestuia, Casandra Cantacuzino, au avut şase copii, douăfiice (Maria şi Smaragda) şi patru fii (Matei, Constantin, Şerban şi Antioh). Alţi doi băieţi mor pînă să împlinească vîrsta de un an. Şerban (Serghei) Cantemir a fost cel mai longeviv dintre urmaşii principelui moldav (1706 – 1780); în calitate de ofiţer de gardă, a participat la Războiul rusoturc din anii 1736 – 1739. Relaţiile dintre fraţi n-au fost
întotdeauna cordiale, după cum reiese şi din epistolele de faţă.
7. În 1737, duce de Curlandia este ales Ernst Johann von Bühren (Biron), favoritul împărătesei Anna Ioannovna.
8. După cum s-a specificat, animozitatea Mariei faţă de Constantin Cantemir (1705 – 1747) se datora faptului că fratele ei beneficia de veniturile a trei pătrimi din moşiile părinteşti, intenţiei acestuia de a le înstrăina prin vînzare, precum şi faptului că a devenit instrumentul socrului său, înaltul demnitar Dmitri Mihailovici Goliţîn.
9. Este vorba de Constantin Stepanovici Cantacuzin (m. 1781), general-maior, şi de Constantin Antiohovici Cantemir (1718 – 1776), fiul lui Antioh, fratele mai mic al principelui Dimitrie Cantemir, primit în slujba Rusiei în 1736. Acest al doilea văr s-a căsătorit cu Natalia Ivanovna Golovina, ale cărei surori, Evdokia şi Olga, au fost străbunicele lui Puşkin, respectiv Lev Tolstoi.
10. Maria Cantemir obişnuia să atribuie porecle persoanelor de la Curte sau din cadrul familiei. Era, înainte de toate, o măsură de precauţie faţă de ochii funcţionarilor care le
interceptau scrisorile. Pe de altă parte, porecla constituia o modalitate de răzbunare a prinţesei pe acele persoane carei erau antipatice, fie ele şi rude. De remarcat, ingeniozitatea
corespondentei în a găsi acel supranume, care să i se potrivească purtătorului ca o mănuşă. Tigroaica era porecla dată Varvarei Alekseevna Cerkasskaia, o persoană „greu de
prins”, cu care prinţul Antioh intenţionase, la un moment dat, să se însoare.
11. În 1735, Matei Cantemir se căsătoreşte cu Agrafena Iakovlevna (n. Lobanova – Rostovskaia).
12. Soţia ministrului Afacerilor Externe şi secretarului destat francez Jean-Jacques Amelot de Chaillou (1689-1749), care a intervenit pentru numirea lui Antioh pe lîngă Curtea de la Versailles.
13. Este vorba de Agrafena, soţia lui .
14. Ivan Pavlovici Suda, apropiat al familiei Cantemir, grec sau italian prin naştere.
15. Aleksandr Gavrilovici Golovkin (1688-1760), conte, diplomat, rezident al Rusiei la Berlin (1711 – 1727), ambasador în Olanda (1731 – 1759), unde va şi muri.
16. Dorinţa prinţului Antioh Cantemir de a reveni în Rusia nu l-a părăsit pe parcursul ultimilor patru ani de viaţă. În acest sens, a însărcinat-o pe sora sa cu achiziţionarea unei
locuinţe în apropiere de Moscova, unde să-şi petreacă restul zilelor.
17. Antioh se referă la războiul ruso-turc din anii 1735-1739, în urma căruia Rusia a pus stăpînire pe Azov, dar a pierdut o parte din sudul Ucrainei, Moldova şi Valahia, aceste teritorii rămînînd sub stăpînire otomană.
18. Pentru veniturile obţinute de fraţii Cantemir între anii 1725 şi 1730.
19. Pentru a plăti datoriile, prinţul Matvei şi-a amanetat cîteva din satele proprii.
20. De la Consiliu.
21. Antioh se referă la moartea împărătesei Anna Ioannovna, survenită în seara zilei de 17/28 octombrie 1740. Suverana suferea de podagră şi de calculi renali.
22. Cu puţin timp înaintea morţii, Anna Ioannovna a semnat două hîrtii, prin care îl desemna drept succesor pe fiul ei de cîteva luni, Ioan Antonovici, iar ca regent pe Biron.
23. La scurt timp după numirea lui Biron ca regent, are loc un complot pus la cale de Minich, în înţelegere cu ţarina Anna Leopoldovna, nepoata împărătesei dispărute. Aceasta
a condus imperiul între 9 noiembrie 1740 şi 25 noiembrie 1741.
24. „Ţestoasa” sau „prinţul-ţestoasă” erau poreclele date de către Maria Cantemir lui Aleksei Mihailovici Cerkasski (1680 – 1742), unul din cei mai bogaţi oameni din imperiu,
tatăl preconizatei logodnice a lui Antioh şi viitor mare cancelar al Rusiei (1741 – 1742). Prin supranume, prinţesa Maria amenda încetineala în reacţii, incertitudinea respectivului om de curte.
25. Christoph Burkhart von Minich (Münnich) – conte, general-feldmareşal. În timpul Războiului ruso-austro-turc din anii 1736 – 1739, încheiat prin Pacea de la Belgrad,
feldmareşalul a coordonat luptele de la Stăuceni, încheiate prin înfrîngerea trupelor turco-tătare şi ocuparea Hotinului de către ruşi. Tot atunci, la ameninţarea lui Minich că va
incendia Iaşii, boierii moldoveni semnează „alipirea” Moldovei la Imperiul rus. În 1731, Biron înfiinţează un nou organ consultativ pe lîngă împărăteasă, Cabinetul miniştrilor, din care făcea parte şi contele von Münnich.
26. Ţesătură groasă, cu două feţe, asemenea catifelei.
27. Este singura menţiune în corespondenta celor doi fraţi cu privire la cunoaşterea limbii române. „Biblia moldavă” trebuie să fie sau versiunea în limba română a Noului Testament, realizată de Nicolae Milescu Spătarul la Istambul, între 1661 şi 1664, sau, şi mai probabil, Biblia de la Bucureşti (1688), tipărită sub domnia lui Şerban Cantacuzino, în care,
de altminteri, a intrat şi partea tradusă de autorul Jurnalului de călătorie în China.
