Towards a new reading of Adventures in the Immediate Unreality
M. Blecher’s 1936 novel, Adventures in the Immediate Unreality, has consituted a literary puzzle for its interwar readers, as well as for much of the criticism of nowadays. It has always been regarded as a mix between a novel of childhood memories and a symbolic narrative bordering the unreal. This situation triggered a reaction of perplexity from the readers, as some parts of the book were written in a novel-like style, while others were more descriptive and lyrical. This paper tries to account for this diversity of styles and multitude of possible readings by identifying the literary models of M. Blecher: Marcel Proust and André Breton, whose mixed influence of metaphysical recollections of time past and extatic experience of a surreal present are both identifyiable in Adventures in the Immediate Unreality. These two models combine with Blecher’s uncommon talent to form a complex book, or what Matei Calinescu calls „a book for rereading”, its significance being activated differently with every new reading experience.
Keywords: Marcel Proust, surrealism, re-reading, metaphysical narrative, anti-novel
1. M. Blecher, mai puţin cunoscut, Bucureşti, Hasefer,
2000, p. 97.
2. Mihail Sebastian, „M. Blecher, Întâmplări în
irealitatea imediată”, în M. Blecher, mai puţin cunoscut,
ed. cit., p. 224.
3. În februarie 1936, Blecher îi relatează, amuzat, lui
Geo Bogza, o discuţie ce ar fi avut loc în faţa vitrinei
unei librării din Roman între doi ofiţeri din garnizoana
locală: „Ce ţi-e şi cu filozofii ăştia! Pentru ce ar pune el
«irealitatea imediată» şi n-ar scrie curat «realitatea
imediată»”. M. Blecher, mai puţin cunoscut, ed. cit., p.
106.
4. O interpretare a tiparului narativ al personajului ca
mod de configurare a identităţii personale este oferită
de către Paul Ricoeur în Soi-même comme un autre,
Paris, Seuil, 1996.
5. Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, I, trad.
Radu Cioculescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură,
1968, p. 6.
6. Georges Poulet, Études sur le temps humain, I, Paris,
Plon, 1966, p. 372.
7. Idem, p. 396.
8. M. Blecher, mai puţin cunoscut, ed. cit., p. 151.
9. Lucian Boz, „Rânduri despre o carte ciudată”,
„Adevărul”, nr. 16135, an 50, 30 august 1936.
10. „Povestitorul răspunde, evident, de peripeţiile
«persoanei reale». Printr-un fenomen de efracţie analog
celuia care duce la apariţia personajului abstract, din
coasta povestitorului se va înfiripa analistul”. Al.
Protopopescu, Romanul psihologic românesc, Piteşti,
Paralela 45, 2002, p. 222.
11. Al. Protopopescu, Volumul şi esenţa, Bucureşti,
Eminescu, 1972, p. 65.
12. Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Bucureşti,
Gramar, 2001, p. 569.
13. Irealitatea şi suprarealitatea bretoniană apar drept
foarte apropiate în interpretarea lui Ion Pop:
„«Irealitatea imediată» este corespondentul, de fapt, al
«suprarealităţii» definite de André Breton, în latura ei
stranie de «dépaysement», de angoasă asociată cu o
anume euforie paradoxală, provocată de «miraculosul»
ascuns în însăşi stranietatea obiectelor şi evenimentelor
înconjurătoare”. Avangarda în literatura română,
Bucureşti, Minerva, 1990, p. 394.
14. Vezi Ferdinand Alquié, Philosophie du surréalisme,
Paris, Flammarion, 1977, p. 134-140.
15. Vezi Ion Pop, loc cit.
16. M. Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată,
Craiova, Bucureşti; Aius, Vinea, 1999, p. 47.
17. Cf. conceptul de „formă spaţială” în literatura
modernă creat de Joseph Frank, apud Matei Călinescu,
A citi, a reciti, Iaşi, Polirom, 2003, p. 35.
18. Nicolae Manolescu, op. cit., p. 569.
19. Matei Călinescu, op. cit., p. 32.
20. Idem, p. 34.
21. „În astfel de lucrări defuncte renăşteau deodată
existenţe întregi, pierdute în ceaţa timpului ca imaginile
din două oglinzi paralele, înfundate în adâncimi verzui
de vis”. Întâmplări în irealitatea imediată, Craiova-
Bucureşti, Aius-Vinea, 1999, p. 76.
