Nicolae Steinhardt – an Evolution Marked by High Spiritual Landmarks: Emil Cioran
Nicolae Steinhardt (1912-1989) is a notorious name of Romanian culture, having a remarkable posthumous recognition. The source of this recognition is an exceptional biographical and literary evolution which, immediately after the fall of communism, was recovered and was understood by his posterity as an ethic landmark. N. Steinhardt’s biographic and spiritual evolution is definitely marked by the paradox of a dynamic position regarding the intellectuals of his generation. The young conservatory Jewish N. Steinhardt writes against the enthusiastic group of “Criterion”, and also against the socialists from “Şantier”. The political evolution in Romania after the World War II conducts to N. Steinhardt’s incarceration in a “mystic and legionary” group, and to his baptism in exceptional conditions. The young conservatory, who wrote biting parodies against the intellectuals from “Criterion”, is determined by postwar history to become their close and honest friend, as a response to their similar admittance of the errors manifested in their youth.
Keywords: Nicolae Steinhardt, Emil Cioran, antimodernist, generation, anti-Semitism, parody, freedom of consciousness, baptism, Diaspora
1. Dan C. Mihăilescu, op.cit., p. 16.
2. În 1990, în mansarda sa de la Paris, Emil Cioran îi
spune lui Gabriel Liiceanu: „Am avut toată viaţa mea o
pretenţie extraordinară: de a fi omul cel mai lucid pe
care vreodată l-am cunoscut. Toată viaţa mea am avut
sentimentul că toţi n-au priceput nimic, cu excepţia
mea … Nu e o formă de dispreţ … Eu am avut şansa (sau
neşansa, cum vreţi) de a nu mă înşela.” (Gabriel
Liiceanu, Apocalipsa după Cioran. Documentar, Paris,
1990)
3. Emil Cioran, Pe culmile disperării, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 17.
4. Ibidem, p. 22.
5. Dan C. Mihăilescu, op.cit., p. 19.
6. Apud Dan C. Mihăilescu, op.cit., p. 20.
7. Nicolae Steinhardt, „Liberalism”, în RFR, anul IV,
nr. 9, 1 septembrie 1937, pp. 584-604; reluat în vol. Eu
însumi şi alţi câţiva, ed.cit., pp. 250-272 şi în Articole
burgheze, ed.cit., pp. 154-178.
8. Ibidem
9. Gustave le Bon, Psychologie des foules (1895), Édition
Félix Alcan, 1905.
10. Nicolae Steinhardt, „Liberalism”, ed. cit.
11. Antoine Compagnon, op.cit., p. 28.
12. Zaharia Sângeorzan, op.cit., p. 50.
13. Ibidem, p. 10.
14. Nicolae Steinhardt, Primejdia mărturisirii, ed. cit.,
p.46.
15. Ibidem, p. 137.
16. Zaharia Sângeorzan, op.cit., p. 145.
17. „Cioran către Steinhardt. Trei scrisori inedite
adresate de Cioran Monahului de la Rohia”, în Foaia
românească, 15 octombrie 2004, p. 12.
18. Zaharia Sângeorzan, op.cit., p. 61.
19. Emil Cioran însuşi afirmă, în convorbirile cu
Gabriel Liiceanu, că a început a studia budismul în
1936, în Germania, pentru a rezista magnetismului
ideologic şi atitudinal al fascismului.
20. Zaharia Sângeorzan, op.cit., p. 143.
21. Paul Evdokimov, Vârstele vieţii spirituale. De la
părinţii pustiei până în zilele noastre, Humanitas,
Bucureşti, 2006, p. 58.
22. Gabriel Liiceanu, op.cit.
23. Ibidem
24. Ibidem
25. Deşi publicat postum, volumul poartă titlul ales de
autor.
26. „Itinerariile lui Cioran”, în Emil Cioran, Ţara mea.
Mon pays, Editura Humanitas, 1996, pp. 37-77.
27. În Schimbarea la faţă a României (1936), volum pe
care autorul însuşi îl va numi, în 1950, „elucubraţia
unui smintit” (v. Ţara mea, ed. cit., p. 21) şi pe care îl va
cenzura odată cu republicarea, în 1991, la Editura
Humanitas, apar pasaje interesante mai ales în
contextul comparării cu un intelectual evreu: „Teoria
raselor pare a se fi născut numai pentru a da expresie
sentimentului de separaţie prăpăstioasă ce deosebeşte pe
orice ne-evreu de un evreu. Un abis născut nu din
antisemitism şi din nici un fel de concepţie, ci din
antagonismul manifest sau secret ce caracterizează două
fiinţe esenţial diferite. Evreul nu este semenul,
deaproapele nostru, şi oricâtă intimitate ne-am lăsa cu
el, o prăpastie ne separă, vrem sau nu vrem. Este ca şi
cum ei ar descinde dintr-o altă specie de maimuţe decât
noi, şi ar fi fost condamnaţi iniţial la o tragedie sterilă,
la speranţe veşnic înşelate. Omeneşte nu ne putem
apropia de ei, fiindcă evreul este întâi evreu şi apoi om.
Fenomenul se petrece atât în conştiinţa lor, cât şi a
noastră.” ()
28. „Itinerariile lui Cioran”, în ed. cit., pp. 62-63.
29. Emil Cioran, Ţara mea, ed. cit., p. 20.
30. Idem, Schimbarea la faţă a României, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 5.
31. „Itinerariile lui Cioran”, în ed. cit., p. 66.
32. „Cioran către Steinhardt. Trei scrisori inedite
adresate de Cioran Monahului de la Rohia”, în Foaia
românească, 15 octombrie 2004, p. 12.
33. Mircea A. Diaconu, Cui i-e frică de Emil Cioran?
Cioran străinul, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
2008, p. 12.
34. Ibidem, p. 23.
35. Adrian Mureşan, op.cit., p. 67.
36. Apud Adrian Mureşan, op.cit., p. 68.
