Mircea Eliade – The Portugal Journal as Soteriological Writing
This study makes a radiography of the 1941-1945 period, which Mircea Eliade spend in Lisbon, as cultural counsellor, after having left Romania (as it proved later, for ever), in April 1940, under extremely tense historical and political circumstances. I examine not only the writings he published during this time span–books and essays circulated both in Portugal and Romania—but also the genesis of his editorial projects, which would configure the author’s later literary works and those on the phenomenology of religion. I closely scrutinise the trajectory of Mircea Eliade, who took great pains to distance himself from Romanian issues (in the 1930s, they had made him align himself with the Iron Guard), in order to construct his career as an internationally acknowledged writer. In the main, the reading grid by means of which I investigate the evolution of the writer is provided by the journal that Eliade kept throughout “the Portuguese period”; it remained quasi-unknown for about half a century, until the Humanitas Publishing House, Bucharest, decided to print it, in 2006, under the title The Portuguese Journal.
Keywords: journal, diaristic writing, Latinity, cultural propaganda, Salazar’s revolution, nationalism, the Second World War, hermeneutics, subliminal message
1. Sorin Alexandrescu formulează „magmă textuală originară”, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006, p. 118.
2. Vezi Eugen Ionescu, Jurnal la şaisprezece ani, în Eu, ediţie îngrijită de Mariana Vartic, cu un prolog la Englezeşte fără profesor de Gelu Ionescu şi un epilog de Ion Vartic, Cluj, Editura Echinox, 1990, pp. 71-81. Unul din prietenii înfăţişaţi de Ionescu sub numele de Mihail (Mircea?) aminteşte frapant portretul tânărului Eliade. Textul începe premonitoriu: „Eu şi prietenii mei, Mihail şi Sergiu, vom cuceri lumea”, pentru ca, în paginile următoare, programul spartan al lui Mihail să evoce caricatural antrenamentele ascetice pe care „adolescentul miop” Eliade şi le autoimpunea: „Mihail nu-şi mai îngăduie nici un moment de libertate, afară de duminica după-masă, rezervată discuţiilor noastre, dar şi pe acestea, le stabileşte, dinainte, cu program. Se scoală la cinci dimineaţa. Se duce într-o odaie de baie neîncălzită, deschide fereastra, îşi scoate cămaşa, deşi, ades, zăpada intră în casă. Învaţă, gol, în frig, cîte două strofe din Luceafărul şi le recită. Apoi, face o gimnastică violentă, cu mişcări inventate de el; are o carte de exerciţii gimnastice, dar nu-l mulţumeşte: braţele el nu le întinde, le azvârle; mişcarea nu o face de zece ori cum scrie la carte, ci de o sută. Exerciţiile durează trei sferturi de ceas şi se încheie cu un duş glacial. Până la plecarea spre şcoală, bându-şi ceaiul, repetă lecţiile. Ajunge la liceu pe jos, la opt fix, când sună, ca să nu piardă, inutil, nici o clipă. Toată lumea e uimită de puterea lui de concentrare, de memoria lui…în recreaţie scoate repede, de sub bancă, dicţionarul italienesc şi caietul de cuvinte, şi învaţă. Învaţă, în afară de şcoală, două limbi singur…Şi-a propus să nu citească nimic distractiv, nimic uşor, să nu se odihnească. Şi nu se odihneşte. Doarme cinci ore pe noapte…Se prepară pentru a cuceri lumea.” (Eugen Ionescu, op.cit., p.75)
3. Vezi postfaţa lui Mircea Handoca la Mircea Eliade, Jurnalul adolescentului miop, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 1990, p. 222.
4. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, p. 112 et passim.
5. Idem, p. 115.
6. Mircea Eliade, Jurnal, vol. II, 1970-1985, ediţie îngrijită şi indice de Mircea Handoca, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, p. 116.
…după care, câteva pagini mai încolo, ne releteză in extenso, cu terminologia specifică, suferinţele sale stomatologice: „De dimineaţă, la dentist pentru extracţia măselei. Una din rădăcini pătrunsese în sinus şi doctorul W. astupă perforaţia cu un fel de alice din materie plastică. Nu-mi ascunde însă că există primejdia de a pierde „alicea”. De aceea, îmi spune, timp de o săptămână nu trebuie să strănut sau să-mi suflu nasul. Când află că vom pleca în câteva zile la Palm Beach, îmi comunică mai multe nume de dentişti cu telefoanele respective.” (20 decembrie, 1973). (Mircea Eliade, Jurnal, vol. II, op. cit., p. 140)
7. Insomniile şi depresiile îl torurează într-un ritm halucinant: „În ultima lună, am avut uneori până la zece atacuri de nervi pe zi.”; „Sunt zile când mă încearcă cinci-şase furtuni neurotice.” (Jurnalul portughez, pp. 245 şi 198).
8. India apare în 1934, deşi, după cum spune chiar autorul, „multe din însemnările acestea au fost scrise între 1928-1931” (Mircea Eliade, Prefaţă la ediţia a doua, în India, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Handoca, Bucureşti, Editura pentru turism, 1991, p. 25), iar Şantier (roman indirect), în 1935. Sorin Alexandrescu dispune memorialistica indiană pe nivelul 4. (op. cit. p. 112).
9. Mircea Eliade, Jurnalul portughez şi alte scrieri, prefaţă şi îngrijire de ediţie de Sorin Alexandrescu, studii introductive, note şi traduceri de Sorin Alexandrescu, Florin Ţurcanu, Mihai Zamfir, traduceri din portugheză şi glosar de nume de Mihai Zamfir, 2 vol., Bucureşti, Editura Humanitas, 2006, vol. 1, p. 313.
10. „Sentimentul că mă aflu, de multe luni, într-un labirint. Înaintez anevoie, neştiind încotro mă îndrept, dacă mă apropii de ieşire sau mă afund tot mai adânc.” (Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 347.)
11. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, p. 120.
12. Au mai rămas câteva care probează o stingere lentă a vechii simpatii: „Războiul nostru nu e prezent la Bucureşti. Aproape nimeni – în afară de legionari – nu-şi dă seama ce ne-aşteaptă dacă înving anglo-ruşii.” (Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 131.)
13. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, pp. 249 şi 162.
14. Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990, p. 42.
15. Idem, pp. 49 şi 51.
16. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 102.
17. Idem, p. 156.
18. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, p. 170-171.
19. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, pp. 162 şi 160.
20. La 21 de ani publică articolul sfidător intitulat Împotriva Moldovei, pentru ca în Jurnalul portughez să-şi comenteze „moldofobia” drept o tentativă de exorcizare a demonului melancoliei: „…Moldova mă melancolizează până la nefiinţă…tot ce am scris la Cuvântul împotriva «medelenismului» şi «moldovenismelor» de orice formă avea înainte de toate un scop terapeutic: să mă tămăduiesc pe mine însumi de teribila melancolie în care-mi trecusem adolescenţa.” (Mircea Eliade, Jurnalul portughez, pp. 122-123.)
21. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, pp. 225-226.
22. Idem, p. 160.
23. Idem, p. 199.
24. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 162.
25. Idem, p. 227.
26. Idem, p. 269.
27. Idem, p. 209.
28. Idem, p. 216.
29. În continuare, din acelaşi articol: „E aproape uimitoare spaima noastră de «provincie», teama noastră că n-am putea «rezista» într-un mediu provincial, că n-am putea «crea» decât la Bucureşti, la Paris, sau la New York.” (Mircea Eliade, Provincia „ratează”?…, în Profetism românesc, Bucureşti, Editura „Roza Vânturilor”, 1990, vol. 2, pp. 212-213.
30. Altă temă, declinată de Ionescu şi Cioran până la saţietate, handicapul de a te exprima într-o limbă periferică, o regăsim şi la Eliade care, după un dejun cu Ortega y Gasset, resimte melancolia de a fi fost silit să se exprime într-o limbă fără circulaţie. (Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 217.)
31. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 215.
32. Idem, p. 216.
33. Idem
34. Idem, p. 377.
35. Idem, p. 271.
36. Idem, p. 382.
37. Idem
38. Idem, p. 380.
39. Idem
40. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 380.
41. Idem, p. 369.
42. „Soarele se iveşte din nou. Soarele se întunecă…Am revăzut atâtea lucruri…Am venit acasă. De acum va trebui să muncesc mult, să muncesc fără odihnă, să-mi istovesc crunt anii tinereţii…Mansarda mea a rămas aceeaşi: blândă, singură, tristă…Plouă, plouă…Sunt fericit că în grădină plouă”. (Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, op. cit. pp. 219-220.)
43. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 383.
Calcul (aproape) scrupulos matematic: 451 (de luni, cât trăise până atunci) : 55 (de luni, în Portugalia) = 8,20!
44. Spre exemplu, consemnarea morţii Ninei: „Luni, 20 noiembrie, ora 12.30. Unsprezece ani şi unsprezece luni (fără cinci zile) de la logodna noastră.” (Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 269)
45. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, p. 216.
