Constantin Noica′s text – a hermeneutic perspective. terrestrial, corinthian and ceremony of the language of noica′s text
The Romanian literary critique stubborns in seeing in C. Noica’s creation a product of pure philosophical essence, as Noica himself describes it in specific texts.
In reality, the mechanisms of creating a philosophical discourse fail in Noica’s text, in which philosophy can only function as „language” (to limit, as „theme”), incapable of creating logical, connotative, derivative structures, polyphonies, semantic intersections.
Instead of the philosophical creation, a literary discourse builds itself, with deliberate ambiguities, with polysemantic cross roads, relying maximally on metaphor, ambiguity, polysemantism and denotation.
The result is, consequently, an eminently literary text, on the border between philosophical essay, story/tale and fable, a „proteinic” (maximal) text.
Keywords: Constantin Noica, maximal space/text, border, philosophical discourse, author, language
1.[1] Semnalăm, selectiv, titlurile exegezei care conturează nu numai o perspectivă analitică de referinţă, cât şi ipoteze de lucru care confirmă demersul nostru critic ulterior: G. Călinescu, Istoria literaturii române … ; Eugen Simion, Scriitori români de azi, Întoarcerea autorului, Eseuri despre relaţia scriitor-operă, Sfidarea retoricii; Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească; Mircea A. Diaconu, Poezia de la Gândirea şi Cui i-e frică de Emil Cioran; Ion Bogdan-Lefter, Recapitularea modernităţii. Pentru o nouă istorie a literaturii române; Alexandra Laignel-Lavastine, Filosofie şi naţionalism. Paradoxul Noica; Ion Dur, Noica. Portretul gazetarului la tinereţe etc.
2.[1] Conform conceptului lui Umberto Eco (v. Limitele interpretării).
3.[1] Acceptăm, cu rezerve, acest termen, deşi ţine de perspectiva uşor desuetă a interpretării; este vorba, evident, de Autorul Empiric (Umberto Eco).
4.[1] Conform conceptului lui Umberto Eco, dezvoltat în Opera aperta.
5.[1] Teoretizată în texte critice, publicate mai ales în presa vremii.
6.[1] Am analizat ingredientele structurale ale “textului proteic”, într-un studiu critic anterior, prezentat la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava în mai 2011, cu titlul Ipostaze ale discursului filosofic şi discursului literar la Constantin Noica. Propunem, în acest studiu, ca mărci textuale obligatorii ale „textului proteic”: reluarea ideilor-obsesii în forme şi formule diferite în text, coparticipaţia stilistică la construcţia unui text dat, polidiscursivitatea specifică, interferenţa genurilor, lectura multiplă a interpretării, capacitatea textului de a fi organizat şi explicat prin reducţii, cu ajutorul unor structuri semnificante , operatori textuali, module tematice etc.
7.[1] Există o orientare critică relativ solidă care încearcă să împace cele două instanţe „pure” ale discursului la Constantin Noica, cea „filosofică” şi cea „literară”. Deschiderea critică respectivă a fost provocată de Eugen Simion, care îl vede pe Noica în termenii unui „scriitor-filosof” şi este continuată, în alt plan argumentativ, de Gabriel Liiceanu, Alexadru Paleologu, Ştefan Aflofoaei, Cristian Bădiliţă, Ion Dur etc.
8.[1] Precum, bunăoară, Tratatul de ontologie.
9.[1] D.e. Povestiri despre om.
10.[1] Specifice perioadei de juneţe, prioritar în perioada interbelică (1933-1945).
11.[1] Ultima abordare critică în această direcţie o consemnăm chiar la Suceava; în cadrul lucrărilor ediţiei a 4-a a Conferinţei Internaţionale „Omul şi mitul” (7-8 mai 2011), Ştefan Borbely apreciază că discursul literar devine manifest mai ales în textele postbelice, iar discursul filosofic rămâne unul autonom în primele texte ale lui Noica, odată cu Mathesis….
12.[1] În accepţia consacrată propusă de Umberto Eco, în Opera aperta (ediţia în limba română din 1969) şi în Limitele interpretării (ediţia în limba română din 1996).
13.[1] A se vedea conceptul de „discurs îndrăgostit”, în Plăcerea textului, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1994.
14.[1] Ordine echilibrantă care aminteşte de raţiunea naturii deificate a lumii.
15.[1] În general, deşi se consimte tezei noastre privind capacitatea interpretativă ilimitată a textului (proteic) nicasian, o serie de critici sugerează că această capacitate ar fi specifică exclusiv „textelor eseistice” ale lui Constantin Noica sau unei perioade a scriiturii (interbelică). Opinia noastră, pe care o argumentăm inclusiv în acest studiu, este că întreg corpusul de texte probează această vocaţie constitutivă, „ontologică”, de „text proteic”. În particular, textul nicasian (în întregul corpus) este un text „uitat de zei”.
16.[1] Descinse din patternul Tatălui, pe filiaţia părintelui de familie în mediul rural, tatăl de familie, pater familias, capul.
17.[1] Schema este prezentată detaliat în Devenirea întru fiinţă (vol. 1 Încercare despre filosofia tradiţională; vol. 2 Tratat de ontologie), Editura Humanitas, ediţia a 2-a, Bucureşti, 1998.
18.[1] Studiul respectiv a fost publicat cu titlul Degradarea filosofiei la Noica. Maladivităţi postmoderne, în antologia „Doct-Us”, Editura Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, 2009, anul I, nr. 1.
19.[1] Care este, deopotrivă, şi întrebarea criticii.
