From „rex Gyla maior” to „Stefanus dux Ultrasilvaniae” (?953-1270)
Why did Transylvania have a parallel evolution compared to Pannonia until the mid-11th century?
The latest scientific works of Romanian historiography answer this question taking into account the possibility that the North-West intra-Carpathian Transylvanian area could have been conquered as a consequence of a dissident direction manifested within the Hungarian / Hunogur confederation. This made Tuhutum to take possession of a territory which was not as well organized as those of Menumorut or Glad. Analysing the fragment of the Chronicle mentioning Arpad’s election as ruler, T. Sălăgean considers that Tuhutum’s departure occurred immediately after this moment, practically on the first opportunity he was offered to earn freedom. The conclusion to be drawn suggests that “the Ultrasylvanian land” was conquered on his own and for himself by a Hungarian tribal leader in conflict with Arpad.
The integration and organization of the Transylvanian territory as an entity of the Arpadian kingdom determined two operations:
– The imposing of the comitatens system, which made it easier to control the territory and the collection of vassal obligations ;
– The implementation of a church organisation system, with a double role: economical and political.
Keywords: Transylvania, Middle Ages, Gylas, Stefanus, dux, rex
1.[1] By this we refer only to the North-West area of the intra-Carpathian Transylvanian territory.
2.[1] T. Sălăgean, Contribuţii la istorie Transilvaniei de nord-vest. Ducatul lui Gelou (Contributions to the History of the North-Western Transylvania. The Duchy of Gelou ), p. 67.
3.[1] Al. Madgearu, Românii în opera Notarului Anonim, Cluj-Napoca, 2001; Idem, The Romanians in the Anonymous Gesta Hungarorum. Truth and Fiction, Cluj-Napoca, 2005.
4.[1] T. Sălăgean face argumentaţia datării documentului în perioada de sfârşit a sec. XI şi până la mijlocul sec. XII, deci fie după domnia lui Bela I (1060-1063), fie în timpul domniei lui Bela II (1131-1141) – Ţara lui Gelou, p. 11-57. Majoritatea opiniilor consideră că perioada în care a fost scrisă cronica este domnia lui Bela III
5.[1] Datare acceptată de istoriografia maghiară. Vezi Pal Engel, Regatul Sfântului Ştefan, p. 39.
6.[1] T. Sălăgean, Ţara lui Gelou. Contribuţii la istoria Transilvaniei de nord în secolele IX-XI, Cluj-Napoca, 2006, p. 66-67.
7.[1] Ibidem, p. 67.
8.[1] A. Dragotă, I. M. Ţiplic, Scurt istoric al cercetărilor privind necropolele din Transilvania (sec. IX-XI), în: Corviniana, 6, 2000, p. 126-137.
9.[1] MGH.SS, III, p. 92, p. 862. Asupra ultimului nume vezi P. Iambor, Aşezări fortificate din Transilvania (sec. IX-XIII), Cluj-Napoca, 2005, p. 264. Aceeaşi opinie asupra identificări ultimului Gyula, zis cel Tânăr, cu Prokuj, personajul menţionat într-o cronică a lui Thietmar de Meserburg (m. 1018), la Gyula Kristo, Ardealul timpuriu, p. 104.
10.[1] Gyula Kristo, Ardealul timpuriu, p. 103. În opinia noastră titulatura de rex atribuită lui Gyula are doar semnificaţia importanţei teritoriului pe care aceste îl controla. Asupra problematicii ne-am exprimat anterior, vezi Contribuţii la istoria spaţiului românesc, p. 149-150. O opinie diferită la St. Brezeanu, care sub influenţa Scolii Analelor, încearcă acreditarea ideii existenţei noţiunii de rex gentes (rex Francorum, rex Hungarorum, imperator Bulgarorum et Blachorum) în intervalul cronologic anterior secolului al XI-lea, pentru ca începând cu secolul al XII-lea (pentru bazinul carpatic) să asistăm la transformarea acestor reges gentium în regi ai unor state teritoriale (rex Bulgariae, rex Hungariae etc.). St Brezeanu, Identităţi şi solidarităţi medievale, p. 169.
11.[1] MGH.SS, III, p. 92.
12.[1] Anonymus, Gesta Hungarorum/Faptele ungurilor, traducere, prefaţă, introducere şi note de G. Popa Lisseanu, Mentor, 2000, p. 74, 78.
13.[1] Gyula Kristo, Ardealul timpuriu, p. 105.
14.[1] Ne referim aici la descoperirile atribuite orizontului Ciumbrud-Orăştie (vezi A. Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală, p. 27-29.
15.[1] T. Sălăgean, Ţara lui Gelou, p. 73.
16.[1] Al. Madgearu, Românii în opera Notarului Anonim, p. 143.
17.[1] Gyula Kristo, op.cit., p. 99-108. Indiferent care ar fi realitatea este evident că în perioada 934-1003 Transilvania a fost condusă de o familie înrudită cu cea a lui Arpad, familie ce conducea un teritoriu aproape la fel de întins ca cel al lui Geza, tatăl lui Ş tefan.
18.[1] Şt Pascu, Voievodatul Transilvaniei, I, Cluj, 1972, p. 24 sqq; N. Edroiu, Procesul de constituire a formaţiuni statale pe teritoriul României (secolele VIII-XI), Cluj-Napoca, 1999, p. 82-89; St. Brezeanu, Identităţi şi solidarităţi medievale. Controverse istorice, Bucureşti, 2002, p. 173-175; I. A. Pop, Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, ed. a II-a, Cluj-Napoca, 2003, p. 169-182.
19.[1] SRH, I, p. 166.
20.[1] Discuţia pe amrginea acestui subiect la Al. Madgearu, Românii în opera notarului Anonim, p. 127-134 şi la T. Sălăgean, Ţara lui Gelou, p. 73-90.
21.[1] După cum o sugerează şi cele mai timpurii descoperiri de tip honfoglalas de la Biharea şi Cluj-Napoca-str. Gral Moşoiu, str. Plugarilor (A. Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală, p. 33).
22.[1] Anonymus, Gesta Hungarorum/Faptele ungurilor, traducere, prefaţă, introducere şi note de G. Popa Lisseanu, Mentor, 2000, cap. XXVII, p. 48.
23.[1] A. Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală, p. 142-143.
24.[1] I. M. Ţiplic, Necropolele medievale timpurii din Transilvania (sfârşitul sec. IX – prima jumătate a sec. XII), în: Z. K. Pinter, I. M. Ţiplic, Maria E. Ţiplic, Relații interetnice în Transilvania. Secolele VI-XIII, Bucureşti, 2005, p. 133-156.
25.[1] A. Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală, p. 140.
26.[1] Ibidem, p. 137-141.
27.[1] Gh. Anghel, Necropola birituală prefeudală de la Ghirbom (Gruiul fierului) județul Alba, în: Apulum, XXXIV, 1997, p. 255-271.
28.[1] Dankanitz, I. Ferencz, Săpăturile arheologice de la Ciumbrud, în: MCA, VI, 1959, p. 605-615; K. Horedt, Siebenbürgen in Frühmittelalter, p. 78 sqq.
29.[1] K. Horedt, Siebenbürgen in Frühmittelalter, p. 66-71.
30.[1] A. Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală, p. 141-142.
31.[1] C. Cosma, Vestul şi nord-vestul României, p. 48, 210-212; Sanda Băcueţ-Crişan, D. Băcueţ-Crişan, Cercetări arheologice pe teritoriul oraşului Zalău, p. 66 sqq.
32.[1] K. Horedt, Siebenbürgen in Frühmittelalter, p. 60 sqq; I. M. Ţiplic, Necropolele de tip Mediaş, în: ActaMN, 39-40 II, 2002-2003 (2005), p. 9-24.
33.[1] În ultimii ani au fost descoperite o serie de morminte ce aveau ca inventar cruci relicvar databile în secolul al X-lea. Inf. M. Blăjan.
34.[1] Before Cyril and Methodius: Christianity and barbarians beyond the Sixth- and Seventh-Century Danube Frontier, în: Fl. Curta ed., East Central of Eastern Europe in The Early Middle Ages, p.181-219.
35.[1] Pe această linie a exagerărilor naţionaliste vezi Şt. Pascu, Ce este Transilvania/Was ist Siebenbürgen, Cluj-Napoca, 1983; A. Plămădeală, Romanitate, Continuitate, Unitate, Sibiu, 1987; M. Păcurariu, Istoria Bisericii româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş până în 1918, Cluj-Napoca, 1992.
36.[1] Fl. Curta, Before Cyril and Methodius, p. 187-189.
37.[1] Vezi pentru această problematică I. M. ŢIPLIC, Necropolele medievale timpurii din Transilvania, p. 133-156; Idem, Necropole de tip Mediaş din Transilvania, p. 9-24. O analiză mai aprofundată cu privire la creştinism în Transilvania perioadei migraţiilor vezi la C. Oprean, Creştinismul şi neamurile germanice în secolele IV-V în Transilvania, în: EphemNap, V, 1995, p. 227; Idem, Transilvania la sfârşitul antichităţii şi în perioada migraţiilor, Cluj-Napoca, 2003.
38.[1] Asupra problematicii vezi Gy. Moravcik, Byzantium and the Magyars, Budapest, 1970; D. Obolensky, Un Commonwealth medieval: Bizanţul. Europa de răsărit. 500-1453, Bucureşti, 2002.
39.[1] Pal Engel, Regatul Sf. Ş tefan, p. 55 sqq.
40.[1] N. Djuvara, Thocomerius – Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti. Cum a purces întemeierea primului stat medieval românesc dinainte de ”descălecătoare” şi până la aşezarea Mitropoliei Ungrovlahiei la Argeş. Noi interpretări, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 10.
41.[1] În Florin Curta ed., East Central of Eastern Europe in The Early Middle Ages, p. 103-120.
42.[1] Al. Madgearu, Salt Trade and Warfare: The Rise of the Romanian-Slavic Military Organization in Early Medieval Transylvania, p. 109.
43.[1] Asupra acestei problematice vezi lucrările lui K. Horedt, Siebenbürgen in Frühmittlelalter, Bonn, 1986; Al. Madgearu, Românii în cronica Notarului Anonim, Cluj-Napoca, 2001; Idem, The Romanians in Anonymous Gesta Hungarorum. Truth and Fiction, Cluj-Napoca, 2005; I. M. Ţiplic, Necropolele medievale timpurii din Transilvania, p. 133-156.
44.[1] Vezi C. Cosma, Vestul şi nord-vestul Românieiîn secolele VIII-X d. H., Cluj-Napoca, 2002; D. Băcueţ Crişan, Archaeological research in Northwest Romania. The Early Medieval settlement from Nuşfalău/Szilagynagyfalu-„Ţigoiul lui Benedek” (judeţul Sălaj), în JAME, XLVI, 2004, p. 117-135; D. Băcueţ Crişan, Aşezările medievale timpurii de la Popeni-„Pe Pogor” şi Cuceu-„Valea Bochii” (judeţul Sălaj), Zalău, 2006; Idem, Contributions regarding the Nord-West part of Romania in the 7th-11th centuries. Considerations based on the archaeological researches made in Silvania Depression, în: Fontes Historiae. Studia in Honorem Demetrii Protase, Bistriţa – Cluj-Napoca, 2006.
45.[1] Al. Madgearu, Salt Trade and Warfare, p. 105.
46.[1] O opinie contrară întâlnim la A. Dragotă, Aspecte funerare la Alba Iulia în secolele X-XI, în: Z. K. Pinter, I. M. Ţiplic, M.E.Ţiplic (coord.), Relaţii interetnice în Transilvania (sec. VI-XIII), Bucureşti, 2005, p. 157-169; Idem, Aspecte de multiculturalitate spirituală. Rit şi ritual funerar în Transilvania şi Europa Centrală şi de Sud-Est (sec. IX-XI), Alba Iulia, 2006, p. 39-46.
47.[1] Al. Madgearu, Salt Trade and Warfare, p. 105. Această nouă datare naşte impresia că rotonda ar fi putut fi construită între sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului X, o perioadă când Transilvania era dominată de ritul funerar al incineraţiei şi când ţaratul bulgar încă nu era creştinat. Într-o lucrare mai veche Al. Madgearu propune o datare cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al IX-lea (Românii în opera Notarului Anonim, p. 133).
48.[1] Recent – 2005-2006 – a fost dezvelită o necropolă de inhumaţie la Alba Iulia – Izvorul Împăratului şi printre piesele de inventar funerar se află şi 4 cruci relicvar datate la sfârşitul secolului al IX-lea şi în prima jumătate a secolului al X-lea (inf. M. Blăjan – Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia). Bibliografia mai veche referitoare la momentul construcţiei rotondei de la Alba Iulia poate fi consultată după A. Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală, p. 39-46.
49.[1] Ladoga, Rurik’s Stronghold, and Novgorod: Fortifications and Power in Early Medieval Russia, în: Fl. Curta ed., East Central of Eastern Europe in The Early Middle Ages, p. 121-135.
50.[1] Nu folosim sintagma vievozi ai Transilvaniei decât după integrarea acestui teritoriu în cadrul regatului arpadian. Nu putem vorbi de un conducător al Transilvaniei pentru perioada anterioară secolului al XI-lea, ci mai degrabă un conducător al populaţiei – gentes – ce locuia în jumătatea nord-vestică şi sud-vestică a acestui teritoriu. Istoriografia maghiară consideră că prima menţionare a unui voievod al Transilvaniei datează din 1199, iar în secolul al X-lea cei ce conduceau erau denumiţi gylas. În opinia noastră nu se justifică apariţia extrem de târziei a funcţiei voievodale, într-o perioadă în care carieră începe să facă funcţiile de ban şi duce.
51.[1] B. Kopeczi, Histoire de la Transylvanie, p. 651.
52.[1] Zsigmond Jako publică în 1997 un număr de 603 documente datate între 1023-1300, iar dintre acestea doar 7 sunt din secolul al XI-lea şi 21 din secolul al XII-lea (majoritatea din a doua jumătate a acestui secol). Zsigmond Jakó, Erdély Okmányatár, I, Kolozsvar, 1997.
53.[1] T. Sălăgean, Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, p. 166.
54.[1] O abordare mai nouă asupra subiectului vezi la I. M. Ţiplic, Hotar graniţă şi/sau frontieră în evul mediu timpuriu, în: ActaTS, II, 2003, p. 153-163.
55.[1] A. A. Rusu, Castelarea carpatică, p. 295; Kristo, G., Az Árpad-kor háborúi, Budapest, 1986, p. 192-193.
56.[1] A. A. Rusu, Castelarea carpatică, p. 295.
57.[1] Gesta Hunnorum et Hungarorum, cap. III. 5, în: Izvoarele istoriei românilor, ed. G. Popa-Lisseanu, IV, Bucureşti, 1935, p. 51.
58.[1] Asupra acestei problematici vezi pe larg la I. M. Ţiplic, Organizarea defensivă a Transilvaniei în evul mediu (secolele X-XIV), Editura Militară, Bucureşti, 2006, p. 181-193.
59.[1] DIR, C, I, p. 334-335, 426-427.
60.[1] Al. T. Sălăgean, Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, p. 88.
61.[1] Ibidem, p. 103.
62.[1] Asupra acestui subiect vezi pe larg la A. A. Rusu, Castelarea carpatică, p. 94-103.
