Petre Andrei: antifascism as individual value
One of the most important Romanian sociologist and social thinker, Petre Andrei, wrote in 1927, an outstanding study about fascism. Few years before the expansion period of Fascism, Nazism or Legionarism, Petre Andrei understood the great negative impact that a doctrine like fascism can have on people’s belief if the social context (e.g. post-war crisis period) allows to a dictatorial regime to gain the political power. The great virtue of this study is the systematic approach of origins, developing factors and possible consequences of a social movement that became a party only because the context was favourable. Nationalism, mesianism, imperialism, clericalism, anti-democratic and anti-parliamentarist ideas were reason for Petre Andrei to infer that fascism, like any other dictatorship, will generate bad consequences for its partisans. The history proves he was right. This article tries to demonstrate that “Fascism”, beyond demonstrating that Professor Petre Andrei was a great intellectual and sociologist, proves he had a profound democratic and progressist mentality that made him to have an anti-totalitarist and antifascist attitude in his life and activity. That’s why we consider antifascism was for Petre Andrei an individual life value not just an intellectual position.
Keywords: antifascism, totalitarian political doctrines, interbelic sociologist, Petre Andrei.
1.[1] Kevin Passmore, Fascism: A Very Short Introduction, Oxford University Press 2002, p. 11.
2.[1] “Sobre del Fascismo (Despre Fascism)” (1927) apud Passmore, op. cit.
3.[1] John F. Murphy, Fascism (articol), în Carlisle, R. P. (editor), Encyclopedia of Politics: the left and the right, Sage Publication: pp. 635-639, 2005.
4.[1] Francois Furet, Ernst Nolte, Fascism şi Comunism, Editura Univers, 2000.
5.[1] Robert Paxton, The Five Stages of Fascism, în The Journal of Modern History, The University of Chicago Press, vol. 70 (1), pp. 1-23, 1998.
6.[1] Richard J. Evans, German Woman and the Triuph of Hitler, The Journal of Modern History, The University of Chicago Press, vol. 48, pp. 123-175, 1976: Paradoxal este faptul că acest partid nu a militat nici o clipă pentru drepturile sau emanciparea femeii, dimpotrivă considerând că singurul rol al femeilor este de a creşte copii şi a îngriji familia. Şi, cu toate acestea, femeile au votat partidul naţional – socialist. Explicaţia oferită a fost charisma lui Hitler care a exploatat anumite trăsături de personalitate specific feminine, cum ar fi nevoia de autoritate, în avantajul său. Din perspectiva psihanalizei succesul lui Hitler ar consta în capacitatea de a-şi transforma discursurile în surogat sexual consideră.
7.[1] Cătălin Bordeianu, Postfaţă” la ediţia din 1995 a studiului “Fascismul”, 1995, p. 60.
8.[1] Martin Gardner, A Skeptical Look at Karl Popper, în Skeptical Inquirer. The Magazine for Science and Reason, Vol 25 (4), pp. 13-14, 2001: Prin istoricism, Popper înţelege concepţiile care consideră că evoluţia istorică a umanităţii ar fi predeterminată pe baza unor reguli intrinsece. Se recunoaşte aici dialectica marxistă, inspirată de fenomenologia hegeliană; doctrina lui Marx asupra socialismului ştiinţific părăseşte terenul unei analize formulate de el însuşi, pentru a se face profetul unei societăţi viitoare, legitimând astfel regimurile autoritare.
9.[1] Petre Andrei, Fascismul, Editura Neuron, 1995, pp. 41 – 42.
10.[1] Petre Andrei, op.cit; Petre Andrei, Sociologia Revoluţiei. Studii de sociologie politică, Editura Polirom, 1998.
11.[1] Francois Furet, Trecutul unei iluzii – Eseu despre ideea comunistă în secolul XX, Editura Humanitas, 1995.
12.[1] Ian Adams, R.W. Dyson, Fifty Major Political Thinkers, Routledge, 2003.
13.[1] Petre Andrei, op.cit., p. 6.
14.[1] ibidem, p. 9.
15.[1] ibidem, p. 15.
16.[1] ibidem, p. 16.
17.[1] ibidem, p. 17.
18.[1] ibidem, p. 17.
19.[1] Julius Evola sublinia că Fascismul accentuează elementul statal, naţional socialismul pune accent pe rasă şi instinct de rasă, iar legionarismul pe aspectele spirituale şi religioase. Rugăciunea, postul negru, chiar practicarea celibatului la nivelul liderilor legionari. Rugăciunea este un element decisiv al victoriei. “Războiul se câştigă de către cei care şi-au atras de partea lor forţele misterioase – sufletele strămoşilor şi Dumnezeu” este una dintre ideile fundamentale ale legionarismului. Acest lucru se întâmplă, deoarece arată Ernst Weber, îndoctrinarea unui neofit întru Frăţie era înconjurată de o atmosferă de mister, intensificată prin simboluri, ritualuri, întâlniri secrete în păduri sau printre ruine şi lecturi cu un caracter special.
20.[1] Corneliu Zelea Codreanu consideră că democraţia destramă unitatea neamului, preschimbând pe evrei în cetăţeni români. El propune un nou tip de conducător, care nu e ales de naţiune, ci naţiunea îi consimte lui şi recunoaşte în ideile lui propriile idei. Această formă are la bază acea stare de spirit, de înaltă conştiinţă morală care se va întinde până la periferiile organismului naţional. Conducătorul este expresia acestei stări de spirit nevăzute, el face “ceea ce trebuie”, e condus de interesele naţiunii eterne subliniază Julius Evola.
21.[1] Petre Andrei, op.cit, p. 18.
22.[1] ibidem, p. 20.
23.[1] Francois Furet, op.cit. p. 171.
24.[1] Petre Andrei, op.cit, p. 27.
25.[1] Ian Adams, R.W. Dyson, op.cit.
26.[1] Aristotle Kallis, Fascist ideology: territory and expansionism in Italy and Germany, 1922– 1945, Routledge, 2000.
27.[1] Petre Andrei, op.cit, p. 36.
28.[1] Atitudinea sa deschisă împotriva concepţiilor de dreapta a făcut din el o victimă a terorii legionare. Pe 14 Septembrie 1940 se instaurează Statul Naţional Legionar. Pe 4 Octombrie, cu ocazia unei percheziţii legionare la domiciliul din Strada Lascăr Catargi, din Iaşi, Petre Andrei se sinucide opunându-se astfel arestării de către legionari.
29.[1] apud Mircea Mâciu, Sociologia lui Petre Andrei, Editura Politică, 1969, p. 29.
30.[1] Petre Andrei, Sociologie generală. Ediţia a-IV-a, Polirom, 1997, p. 11.
31.[1] ibidem, p. 13.
32.[1] ibidem, p. 14.
33.[1] Mircea Mâciu, Sociologia lui Petre Andrei, Editura Politică, 1969, pp. 29 – 30.
34.[1] apud Mircea Mâciu, Sociologia lui Petre Andrei, Editura Politică, 1969, pp. 12 – 13.
35.[1] Petre Andrei, Jurnal. Memorialistică. Corespondenţă, Editura Graphix, 1993, p. 39.
36.[1] Petre Andrei, op.cit, p. 42.
