Some considerations on Catholic communities occurring in the first half of the 19th century in Moldova
Starting in the second half of the 18th century and continuing to the third decade of the 19th century, it is observed that a large number of people moved from the Carpathian Mountains to Moldova. Among them were many Christians of the Latin rite, they settled mainly in villages on the Siret River Valley. After a generation or two, due to the increase of the population in these settlements, and there being insufficient land owned by the families, to produce enough food, it is observed that a second migration took place, by the descendants of the original settlers, who moved to other places in Moldova, where previously there had been no Catholic Communities. These new communities, of groups of emigrants and immigrants, were linked only by an economic interest and the Catholic rite.
Keywords: Transylvania, Moldavia, Catholics, Csango, immigrants, demographics, onomatology
1.[1] Mircea Ciubotaru, Petroliana Zară, Comuna Horleşti, Iaşi, 1999; Ion H. Ciubotaru, Anton Despinescu, Dănuţ Doboş, Dragoş Moldovanu, Petronel Zahariuc, Gherăieşti. Un sat din ţinutul Romanului, Iaşi, 2003; Sagna. File de monografie istorică, coord. Dănuţ Doboş, Iaşi, 2003; Dănuţ Doboş, Silviu Văcaru (coord.), Hălăuceşti. Sat de veche tradiţie cultural religioasă, Iaşi, 2004; Dănuţ Doboş, Petronel Zahariuc, Lucia Cireş, Daniela Butnaru, Adjudeni. Şase veacuri de prezenţă pe Valea Siretului, Iaşi, 2005. Şi alte câteva sate cu populaţie catolică au stat în atenţia cercetătorilor. Menţionăm aici doar: Alois Moraru, Ioan Dimişcă, Anton Coşa, Pildeşti, monografie istorică, Iaşi, 2002; Săbăoani, file de istorie, coord. Fabian Doboş, Iaşi, 2002; Dănuţ Doboş, Răchiteni – file de monografie istorică, Iaşi, 1999, Anton Coşa, Cleja. Monografie istorică, 2001, Anton Coşa, Catolicii din Faraoani, Oneşti, 2007.
2.[1] Silviu Vacaru, Horgeşti: moşia şi proprietarii (sec. al XV-lea – jumătatea sec. Al XIX-lea), în „Buletin Istoric”, nr. 10 (2009), Iaşi, 2009, p. 133-158.
3.[1] Florin Constantiniu, Relaţiile agrare din Ţara Românească în secolul al XVIII-lea, Bucureşti, 1972, p. 202.
4.[1] Ştefan Ştefănescu consideră că „Celor trei flageluri, foametea, ciuma şi războaiele, mari consumatoare de fiinţe omeneşti, li s-au adăugat – accentuând starea de insecuritate a populaţiei – frecventele cutremure (peste 20 în cursul secolului al XVIII-lea), incendii, inundaţii, invazii de lăcuste. Dintre toate aceste calamităţi abătute asupra locuitorilor ţării, cele care au provocat mare temere – şi care au lăsat urme în poezia populară – au fost ciuma şi oştile străine” (Ştefan Ştefănescu, Aspecte ale revoluţiei domografice în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, p. 221); vezi şi Pompei Gh. Samarian, Ciuma, Bucureşti, 1932, p. 232 şi urm.
5.[1] Printre desele invazii tătare din acest secol amintim doar pe aceea din 1769, când tătarii din Crimeea au prădat două ţinuturi şi au luat 16.000 de robi (Cf. Matei D. Vlad, Colonizarea rurală în Ţara Românească şi Moldova, Bucureşti, 1973, p. 45).
6.[1] Ibidem, p. 37.
7.[1] D. Ciurea, Evoluţia aşezărilor şi a populaţiei rurale din Moldova în secolele XVII-XVIII, în AIIAI, XIX, 1977, p. 144 şi urm.; Ecaterina Negruţi, Satul moldovenesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Contribuţii demografice, Iaşi, 1984, p. 15; Liviu Pilat, Comunităţi tăcute. Satele din parohia Săbăoani (secolele XVII-XVIII), Iaşi, 2002, p. 94 şi urm.
8.[1] Călători străini despre Ţările Române, vol. VII, coordonat de M. Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, P. Cernovodeanu, Bucureşti, 1980, p. 339.
9.[1] Ibidem, p. 338.
10.[1] Scarlat Callimachi, Din cărţi vechi. Pagini privitoare la istoria românilor, Bucureşti, 1946, p. 156.
11.[1] Toate bunurile bisericii catolice din Bacău fuseseră duse la mănăstirea din Ciuc, iar „în oraş sunt cam zece oameni şi prin păduri cam douăzeci” (Călători străini despre Ţările Române, vol. VII, îngrijit de Maria Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru şi Paul Cernovodeanu, Bucureşti, 1980, p. 107); cu zece ani mai înainte în Bacău şi Trebeş erau aproximativ 250 de catolici (Ibidem, p. 90).
12.[1] Din 16 iunie 1806 (Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, MLXXVIII/462).
13.[1] Ibidem; într-un alt document din 26 iunie 1805, scris la Călugăra, se arată că „baraţii nu era atuncea fiind fugiţi pentru tulburări ce era într-acea vreme” (Ibidem, MLXXVIII /437, f. 2).
14.[1] Călători străini despre Ţările Române, vol. VII, p. 90.
15.[1] Adunând cifrele oferite de raport reiese că în Moldova erau 224 case de catolici, la care se adunau încă 76 de suflete (Ibidem, p. 105-106).
16.[1] Emil Dumea, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Iaşi, 2003, p. 57.
17.[1] Călători străini despre Ţările Române, vol. VII, p. 438.
18.[1] Ibidem, p. 439.
19.[1] Ibidem, p. 375.
20.[1] Cf. Emil Dumea, Catolicinsmul în Moldova în secolul al XVIII-lea, p. 50; Idem, Istoria Bisericii Catolice din Moldova, Iaşi, 2006, p. 135.
21.[1] Ioan Lăcătuşu, Argumente împotriva autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”, Sfântu Gheorghe, 2008, p. 20. Într-un raport din 25 aprilie 1846, comandantul zastavei Dorna arată că prin acel loc au trecut patru bejenari „care doresc a se statornici în megieşitele sate pe lângă graniţă” şi că până la „dezlegarea ce i se va da de urmarea ce va trebui să păzească cu ei, el i-a lăsat supt chezăşie sătenilor” (Arhivele Naţionale Iaşi, fond Vistieria Moldovei, dosar 139/1846, f. 18).
22.[1] Matei D. Vlad, op. cit., p. 33-34.
23.[1] Constantin C. Giurescu, Principate române la începutul secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1957, p. 93-94.
24.[1] Gh. Platon, Geneza revoluţiei române de la 1848, Iaşi, 1980, p. 44.
25.[1] Matei D. Vlad, op. cit., p. 41.
26.[1] Hrisov din 26 octombrie 1745 (Cf. Ibidem).
27.[1] Hrisov din 1 martie 1746 (Cf. Ibidem).
28.[1] Th. Codrescu, Uricariul, vol. I, 1857, p. 193; D. C. Sturdza-Şcheianu, Acte şi legiuri privitoare la chestia ţărănească, Bucureşti, 1907, vol. I, p. 23.
29.[1] Vezi tabelele cu statistica populaţiei Moldovei între anii 1774-1859 (Ecaterina Negruţi, op. cit., p. 18 şi urm.) şi a unor sate tot din aceeaşi perioadă (D. Ciurea, op. cit., p. 150-151).
30.[1] Th. Codrescu, Uricariul, vol. I, Iaşi, 1857, p. 193 şi urm.
31.[1] Ibidem.
32.[1] I. Nistor, Emigrările de peste munţi, extras din Analele Academiei Române, seria II, tom XXXVII, memoriile secţiunii istorice, Bucureşti, 1915, p. 34.
33.[1] Despre mijloacele de secuizare a românilor în decursul istoriei, vezi G. Popa – Lisseanu, Secuii şi secuizarea românilor, Bucureşti, 1932; idem, Sicules et roumains. Un procés de dénationalisation, Bucarest, 1939; idem, Originea secuilor şi secuizarea românilor, Bucureşti, 1941; N. Iorga, Consideraţii noi asupra rostului secuilor, Conferinţă radio (1938), Bucureşti, 1939; Matei D. Vlad, op. cit., p. 88, şi aproape toate lucrările care abordează problema naţională din ţinuturile secuieşti sau a catolicilor din Moldova.
34.[1] D. Prodan, Teoria imigraţiei românilor din Principatele Române în Transilvania în veacul al XVII-lea. Studiu critic, cu o prefaţă de I. Lupaş, Cluj, 1944, p. 113.
35.[1] Unii dintre ei erau vizitaţi de rudele lor din Transilvania, aşa cum se preciza într-un raport al Stărostiei Putna din 24 august 1844: Hotnoghi Frenţi venise la satul Vizantea Mănăstirească „să-şi vadă neamurile” ce le avea aici (Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, dosar 40/1842, f. 35-35 v.).
36.[1] Despre apariţia termenului şi bibliografia aferentă, vezi Silviu Văcaru, Catolicii din Moldova la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea (I), în „Buletin Istoric”, nr. 10 (2009), Iaşi, 2009, 14 şi urm.
37.[1] Ibidem, p. 17.
38.[1] I. Marţian, Bejenari din Ardeal, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională”, Cluj, IV, 1926-1927, p. 162.
39.[1] Despre plecarea unei părţi a populaţiei din Moldova în Transilvania, vezi Silviu Văcaru, Catolicii din Moldova la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea (I), p. 11 şi urm.
40.[1] Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, MLXXVII/462. vezi şi ibidem, MLXXVII/406.
41.[1] Dumitru Mărtinaş, Originea ceangăilor din Moldova, Bacău, f. a, p. 43.
42.[1] Ecaterina Negruţi, Satul moldovenesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Contribuţii demografice, p. 16.
43.[1] Emil Dumea, Catolicinsmul în Moldova în secolul al XVIII-lea, p. 167.
44.[1] N. Suţu, Notiţi statistice asupra Moldoviei, Iaşi, 1852, p. 64.
45.[1] Dintre aceştia doar 7.594 locuiau în oraşe, adică mai puţin de 17% (Ecaterina Negruţi, op. cit., p. 66)
46.[1] Ştefan Ştefănescu, Demografia, dimensiunea istorică a istoriei, Timişoara, 1974, p. 26.
47.[1] Ion I. Nistor, Bejenari ardeleni în Bucovina, în „Codrul Cosminului”, II-III, 1925-1926, p. 456-457.
48.[1] În anul 1845 din cei 44.317 catolici doar 7.594 locuiau la oraş, adică mai puţin de 17% (Ecaterina Negruţi, op. cit., p. 66).
49.[1] Emigraţia la nivelui ţării cunoaşte o scădere datorită convenţiei încheiate între Moldova şi Ţara Românească cu privie la emigrări. Într-un raport al Stărostiei Putna se face precizarea că după actul Convenţiei alcătuite între Principatele Moldova şi Valahia „lăcuitorii ce ar pribegi de la o parte la alta să cuvine a să întoarce la urma lor” (Arhivele Statului Iaşi, Vistieria Moldovei, dosar 21/1836, f. 73).
50.[1] În relaţia lui Ausilia, din 1745, sunt menţionate 21 de comunităţi catolice (Emil Dumea, op. cit., p. 183).
51.[1] Mihai-Răzvan Ungureanu, O hartă a comunităţilor catolice din Moldova, în AIIAI, XXXIII/1996, p. 347. Harta originală se află la Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, 1078/554 (cotă provizorie).
52.[1] Silviu Văcaru, Catolicii din Moldova la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea (I), p. 17-18.
53.[1] Ibidem, p. 18
55.[1] Idem, dosar 131/1836, f. 1.
56.[1] Satul Răducăneni a fost înfiinţat prin 1806, pe pârâul Pietrosul (Radu Rosetti, Cronica Bohotinului, extras, Bucureşti, 1905, p. 41) cu locuitori aduşi de stăpânul moşiei din satele catolice de pe Siret, după toate probabilităţile Tămăşeni şi Adjudeni. Până în1820 satul avea deja 39 de birnici, lemnari gospod, care îşi făcuseră loc de hrană din curături, adică prin defrişarea pădurii (Mircea Ciubotaru, Introducere, în Catagrafiile Vistieriei Moldovei, 1820-1845. II. Ţinutul Iaşi. Partea 1 (1820), volum editat de Marius Adumitroaei, Mircea Ciubotaru şi Silviu Văcaru, Iaşi, 2010, p. 232). Acestora li se adaugă alţi fugiţi din satul Şcheia, ţinutul Romanului (Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, dosar 1/1819, f. 17 v.).
57.[1] Ibidem, p. 252.
58.[1] Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, dosar 35/1839, f. 1.
59.[1] Probabil Galaţii Bistriţei, judeţul Bistriţa Năsăud.
60.[1] Zăbala, judeţul Covasna. În anul 2000 în Zăbala se declarau ca fiind români 906 persoane (18,82%), (Buletinul Ligii cultural-creştine „Andrei Şaguna” (2006-2008), Sfântu Gheorghe, 2009, p. 149).
61.[1] Turia, judeţul Covasna. În anul 2000 în Turia se declarau ca fiind români 44 de persoane (1,12%), (Ibidem, p. 149).
62.[1] Cernat, judeţul Covasna. În anul 2000 în Cernat se declarau ca fiind români 42 de persoane (1,29%), (Ibidem, p. 149).
63.[1] Ghelinţa, judeţul Covasna. În anul 2000 în Ghelinţa se declarau ca fiind români 64 de persoane (1,34%), (Ibidem, p. 149).
64.[1] Ţufalău, judeţul Covasna.
65.[1] Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, dosar 35/1839, f. 4-4 v.
66.[1] Despre numele catolicilor din Moldova, vezi studiul extrem de documentat al regretatului cercetător Ion A. Florea, Elemente româneşti în structura numelor de familie ale catolicilor din Moldova, http://convorbiri literare.dntis.ro/IFLOREAnov3.html
67.[1] Arhivele Naţionale, Vistieria Moldovei, dosar 35/1839, f. 40.
68.[1] Ibidem, f. 36.
69.[1] Ibidem, f. 10.
70.[1] Fedi Anton, Sima Pişta, Pogon Mihaiu, Captis Gheorghie, Timar Gheorghie, Martin Pişta, Daţăr Pişta, Tarciu Micluş, Iosăp Fabiian, Voş Mişca, Pococi Alec, Ştefan Albul, Bucur Stan, Anton Frenţi, Sas Iojăi, Vasîli Bolon, Diiac Ioşca, Cherariu Gheorghii, Andon Radu, Farcaş Mihaiu, Sas Ianuş, Seci Ianuş, Codru Mihaiu (Idem, dosar 33/1839, f. 16).
71.[1] Ibidem, f. 68-69.
72.[1] Idem, dosar 271/1745, f. 10.
73.[1] Marile dicţionar geografic al României, alcătuit şi prelucrat de George Ioan Lahovari, C. I Brătianu, Grigore G. Tocilescu, vol. II, Bucureşti, 1899, p. 495.
74.[1] Vezi raportul privighetorului ocolului Bistriţa de Sus cu privire la lipsa locurilor de hrană de pe moşia Prăjeşti şi cererea celor 14 locuitori de a pleca la Voineşti (Arhivele Naţionale Iaşi, Isprăvnicia ţinutului Bacău, Tr. 928, op. 1069, dosar 13, f. 253); La 30 noiembrie 1835 trei locuitori din satul Prăjeşti se strămutau la Galbeni, ţinutul Roman (Idem, Vistieria Moldovei, dosar 213/1835, f. 14 şi urm.).
75.[1] Idem, Isprăvnicia ţinutului Bacău, tr. 928, op. 1069, dosar 13, f. 254.
76.[1] Idem, Vistieria Moldovei, dosar 131/1835, f. 21.
77.[1] Vezi adresele Vistieriei Moldovei către Isprăvnicia Bacău din 4 iulie 1836 (Idem, Isprăvnicia ţinutului Bacău, tr. 928, op. II 1069, dosar 122, f. 463) şi 5 iulie 1836 (Ibidem, f. 480).
78.[1] Ibidem, f. 485.
79.[1] Raportul este din 2 martie 1837 (Ibidem, f. 687).
80.[1] Ibidem.
81.[1] Ibidem, f. 686.
82[1] Ibidem, f. 689.
83[1] Iosif Gabor, op. cit., p. 251.
84.[1] Mircea Ciubotaru într-o lucrare bine documentată a eliminat definitiv confuzia creată de Iosif Gabor, care printr-o interpretare eronată şi forţată, a considerat că cele două denumiri se referă la aceeaşi localitate (Mircea Ciubotaru, Petroliana Zară, Comuna Horleşti, Iaşi, 1999, p. 68-69). Aceeaşi gravă eroare făcută de Iosif Gabor este preluată fără nici un comentariu de Anton Coşa, Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (Secolele XVII-XVIII), Iaşi, 2007, p. 146.
85.[1] Cf. Ibidem, p. 68.
86.[1] Ibidem, p. 69.
87.[1] Fără nici o trimitere documentară, probabil încurcând satele cu acelaşi nume, Anton Coşa consideră că în satul Slobozia „prima capelă din lemn s-a ridicat în anul 1776” (Anton Coşa, Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului Scaun (Secolele XVII-XVIII), p. 147).
88.[1] Iosif Gabor, op. cit., p. 251.
89.[1] Arhivele Naţionale Iaşi, Isprăvnicia ţinutului Bacău, tr. 990, op. 1136, dosar 4, f. 155.
90.[1] Cererea înaintată de stolnic Vistieriei este din 6 martie 1839 (Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, dosar 20/1839, f. 4).
91.[1] Idem, Isprăvnicia ţinutului Bacău, tr. 990, op. 1136, dosar 4,, f. 100-101; la 23 octombrie 1841 Isprăvnicia ţinutului Bacău informa Vistieria că la Coman nu s-au adus bejenari ci „birnici ai satului Luizi Călugări de unde s-au strămutat” (Idem, Vistieria Moldovei, dosar 20/1839, f. 21).
92.[1] Ortensia Racoviţă, Dicţionar geografic al judeţului Bacău, Bucureşti, 1895, p. 236.
93.[1] Era aşezat la baza dealului Căcăreaza şi lângă pârâul Sărata. Înglobat în satul Coman. La sfârşitul secolului al XIX-lea la Găidari se aflau 31 familii cu 155 de suflete (Marele dicţionar geografic la României, vol. III, Bucureşti, 1900, f. 479).
94.[1] Ion Bârzu, birnic al satului Letea (Arhivele Naţionale Iaşi, Isprăvnicia ţinutului Bacău, tr. 990, op. 1136, dosar 4, f. 100 v.).
95.[1] Petre Boca, Ianoş Vezăteu (Ibidem).
96.[1] Ibidem, f. 100.
97.[1] Însurat de 3 ani (Ibidem, f. 100).
98.[1] Însurat în decembrie 1839 (Ibidem, f. 155).
99.[1] Insurat de trei ani (Ibidem, f. 100).
100.[1] Însurat în decembrie 1839 (Ibidem, f. 155).
101.[1] Însurăţel (Ibidem, f. 100).
102.[1] Însurat în februarie 1841 (Ibidem, f. 155).
103[1] Toţi cei de până acum sunt veniţi de la Călugăra între 1839-1841.
104.[1] Birnic al satului Letea (Ibidem, f. 100 v.).
105.[1] Cei doi pădurari veniţi de la Liuzi Călugăra (Ibidem, f. 100 v.).
106.[1] Ibidem, f. 100 v.
107.[1] Venit la 28 septembrie 1840 (Ibidem, f. 155).
108.[1] Venit tot de la Osebiţi Călugăra (Ibidem, f. 100 v.).
109.[1] Pe partea de moşie a comisului Păvălache, la 20 noiembrie 1839, se stabileau Mărtin Chişu şi Iojă sân Mărtin Ciughiş (Ibidem, f. 155).
110.[1] Ibidem, f. 155.
111.[1] Ibidem.
112.[1] La sfârşitul secolului al XIX-lea satul avea 389 de locuitori, şi două biserici construite de enoriaşii lor, una ortodoxă din în anul 1879 şi una catolică ridicată în 1875 (Ortensia Racoviţă, op. cit., p.420; Marele dicţionar geografic al României, vol. IV, Bucureşti, 1901, p. 709). Avem mari rezerve asupra faptului că prima biserică catolică ar fi fost constuită încă din 1842 (Anton Coşa, Comunităţile catolice din judeţul Bacău, p.65). Este greu de crezut că în trei ani de la venirea lor catolicii din sat ar fi putut ridica o biserică, ţinând cont, în primul rând, de numărul redus al credincioşilor de rit latin aşezaţi în Pietricica.
113.[1] Iosif Gabor, op. cit., p. 75; aceleaşi date eronate şi la Anton Coşa, Comunităţile catolice din judeţul Bacău, p. 64-65.
114.[1] Între cei care sesizează aceste lucruri încă de la începutul secolului al XX-lea se află şi N. I Ciocan care se întreba, pe bună dreptate, cum se justifică faptul că unii catolicii din „sate ungureşti nu ştiu nici un cuvânt ungureşte, ci numai româneşte stricat, sau aproape corect”. Fără a găsi un răspuns se mulţumea să dea la „iveală starea de fapt actuală” (N. I. Ciocan, Monografia creştinilor catolici din jud. Roman, Roman, 1924, p. 21).
115.[1] Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, dosar 82/1844, f. 14.
116.[1] Ibidem.
117.[1] Ibidem, f. 10 v.
118.[1] Ibidem, f. 5 v.
119.[1] Dumitru Nica la Bârgăoani, ţinutul Neamţ, Frenţi Tampoş şi Ianoş Cesăr la Mărgineni Unguri, ţinutul Bacău şi Ioan Bostan la Strâmba (Ibidem, f. 11).
120.[1] La Călugăra pleacă: Mihai Gabor, Petre Cojocar, Ianuş cel Mare şi Petre Cojocar, la Bacău Ştefan Dascalu, iar la Fântânele Grigori (Ibidem, f. 10 v.).
121.[1] Mihai Ciobanu şi Anton Gabor la Liuzi Călugăra, Andrei Boca la Osăbiţi Călugăra, Andrei Benedic în satul Fundul, Anton Benedic şi Ioan Belcium la Valea Seacă, Ioan One la Letea, Ioan Lungul şi Grigori Ciobanu la Bârlad (Ibidem, f. 10 v.).
122.[1] Cei mai mulţi pleacă în satul Luizi Călugăra: Petre Gabor, Mihai Butac, Andrii Iancul, Andrii Ţâmpul, Mihai Fota, Petre Ghiungheorş, Mihai Funar, Mihai Bogdan; doi în satul Letea (Ioan Burlacul, Ioan Cojocar) şi câte unul la Mărgineni Munteni (Iacob Podar) şi Dealul Nou (Ianoş Iancul) (Ibidem, f. 11).
123.[1] Martin Petru Ghiur, Mihaiu sân Petru Ghiur, Mihaiu Salahor, Petru Duma, Petre sân Ianuş Corjanu, Andriiş sân Ianoş Corjanu, Andrieş Duma, Petre sân Mihaiu Corjanu, Antăl sân Mihai Cojanu, Antal Bejanu Micu, Martin Forcoş, Mihaiu Binidic, Ianoş Jâtar, Petre Salahor, Ianoş Binidic, Petre Panţâr, Gherghel Jâtar, Giurge Jâtar, Andrieş sân Petre Forcoş, Martinu Salahor, Patre Jâtariu, Antal Tulbur sân Giurge, Mihaiu sân Ianuş Binidic la Valea Ră; Mihaiu Cata, Ianoş Jitariu, Petre sân Ianuş Jitar, Mihaiu sân Petre Chiricoş, Martin Petre Cote, Antal sân Martin Petre, Giurge, jitar, Bujor, Petre sân Antal Cota, Gherghel sân Martin Petre la Berzunţu; Giurge sân Antal Salahor la Poclezu – Unguri; Antal Cotiur la Răcăciuni; Gherghel Bojanu, la Răcăciunii Mari; Antal Harjanu la Tamaş; Martin Harjanu şi Ignat Săcuianu la Chetriş; Petre Bolciunu şi Antal Binidic la la Petricică; Andrieş sân Ştefan Budău, Antăl sân Petre Doboş, Mihaiu sân Petre Tanău, Gherghel Solomon, Antăl Diiac, Giurge sân Petre Tanău, Antal Maruşanu şi Andrieş Diiacu la Bibireşti; Mihaiu Budău la Cleja; Gheorghi sân Tudoranu la Valea Sălciilor, ţin. Vaslui; Ioan Bălciosu la Petricică; Sava Ungureanu la Horgeşti; Antal Budău la Arsa; Iojă Frâncu şi Ianoş Bartoş la Fornicari (Ibidem, dosar 73/1844, f. 20-20 v.).
