Find a journal

Search our journals and articles

Find a journal

Teodora Dumitru, Jocurile sunt făcute. Cărtărescu “prin” Cortazar

Download PDF
Magazine: 11 – 12
Date: 2013
Teodora DUMITRU
Academia Română The Romanian Academy
teodora.dumitru@yahoo.com

Abstract

Les Jeux sont faits! Cărtărescu by Cortázar

This paper offers an interpretation of Mircea Cărtărescu’s short story REM through the perspective of the post-modern palimpsest derived from Julio Cortázar’s End of the Game. The dialogue to which Cărtărescu co-opts Cortázar is read not as an inter-textual post-modern quotation, but as a self-legitimating attempt of Cărtărescu to build an intrinsic, self-sufficient textual coherence.

Keywords: Julio Cortázar, Mircea Cărtărescu, intertextualitate, citare postmodernă, intentio operis

 

Whole article


Deprecated: ltrim(): Passing null to parameter #1 ($string) of type string is deprecated in /home2/revtranro/new.revistatransilvania.ro/wp-includes/formatting.php on line 4496

Note bibliografice

  1. [1] La două decenii după faimosul text barthian, în Hermeneutic Desire and Critical Rewriting (1992), Marcel Corniş-Pop complică dialectica „plăcerii” teoretizate de Barthes cu una a „dorinţei”: „atât textele cât şi lecturile lor critice participă la un proces dialogic care opune dorinţa narativă (pentru o generare nelimitată de figuri şi evenimente/ schimbări) unei dorinţe hermeneutice (pentru închiderea figurativă/ interpretativă). Teoreticienii […] au scos în relief mecanismul plăcerii care stă la baza economiei schimbului narativ. Nararea recurge la proceduri seductive care incită […] interesul hermeneutic al cititorului, dorinţa lui de înţeles”.
  2. Textul devine, aşadar, la modul freudian, „un scenariu de dorinţe suscitate şi de satisfacţii amânate”, iar „dialectica dorinţei” devine „evidentă mai ales în ficţiunea tradiţională sau populară care îşi întemeiază plăcerea lecturii cu precădere pe inteligibilitate, pe o subscriere la comandamentul linearităţii şi la o abordare graduală a plăcerii” (M. Corniş-Pop:38 şi urm.).
  3. [1] Romanul clasic, arată un alt teoretician al romanului, David Lodge, trebuie să fie „logic, progresiv” (pe traseul cauză – efect), univoc, să fie structurat „silogistic”, „şansele de a afla răspunsuri şi de a trage concluzii” fiind „mai mari în lumea fictivă” decât în realitate (Lodge:21 şi 41). În plus, ficţiunea e necesar să fie cât mai „probabilă” prin mimesisul oferit (descrierea balzaciană făcând, de pildă, parte din sistemul de persuasiune al autorului cu privire la cuantumul de veridicitate promis). Altfel spus „ceea ce se comunică să nu contrazică modul în care se comunică” (ibidem: 13).
  4. [1] Ceea ce, în opinia lui M. Corniş-Pop înseamnă un discurs noncontradictoriu, coerent, care minimalizează obstacolele şi creează o tensiune plăcută între progresul şi regresul acţiunii, între retenţie şi împlinire, între axa lingvistică şi cea hermeneutică (v. M. Corniş-Pop:39-40). În aceeaşi ordine de idei, o proză „lizibilă” alimentează setea de credibil şi de probabil, operează prin climaxuri veridice şi circuite narative care nu-l rătăcesc pe cititor, aducându-l mereu în locul de plecare familiar (non-familiarul, s-ar putea adăuga, fiind sursă de angoasă, e. de neplăcere).
  5. [1] Brian McHale, de pildă, sistematizează astfel planurile de interferenţă permisă în comunicarea narativă clasică: 1. “author addresses the reader”, 2. “narrator addresses the narratee” (2a. “an extra-diegetic narrator addresses an extra-diegetic narratee”, 2b. “a diegetic narrator addresses a diegetic narratee”), 3a. “one character addresses another”, 3b. “a character addressing himself or herself”. În opinia acestui cercetător, textul postmodernist lucrează, dimpotrivă, prin “transgressions”: “A downward violation of narrative level occurs whenever an extra-diegetic narrator pretends to address one of ‚his’ or ‚her’ characters (apostrophe). […] More scandalous still are those cases in which an extra–diegetic narrator pretends to address the empirical reader directly” (McHale:90-94).
  6. [1] Estetica informaţională, de pildă, ridică problema gradului de satisfacţie obţinut, prin eşec interpretativ, în faţa ambiguului generat de o operă de artă (organizarea stimulilor în mod aleator sau repetitiv favorizând sau, dimpotrivă, blocând posibilitatea receptării unei opere complex contrariante, de tipul construcţiilor lui Escher) – v. Dinu: 62-63.
  7. [1] “He [autorul] attacks the imperialist Reader [simetricul Stăpînului barthian, m. T.D.] with full epistemological control” (Docherty: 145).
  8. [1] Susţinînd că în textul literar nu există elemente neutre, David Lodge contrazice (în cit.) opinia lui Michael Riffaterre, care fundează stilistica tocmai pe balansul optim dintre elementele neutre şi cele încărcate stilistic dintr-un text literar (v. Stilistica ştiinţifică).
  9. [1] Dacă admitem că literatura poate fi integrată în specia mai largă a comunicării, a actelor de vorbire, şi supusă principiilor de cooperare dintre emiţător şi receptor enunţate în pragmatica modernă (v. în special protocoalele comunicării enunţate de H. P. Grice), textul postmodern pare a se sustrage sistematic acestei înrudiri cu actele de vorbire reale, până într-acolo încât pune sub semnul întrebării chiar statutul său de comunicare.

Bibliografie

  • Julio Cortázar, Sfârşitul jocului /End of the Game, traducere de Irina Ionescu şi Dumitru Ţepeneag, Editura pentru literatură universală, Bucureşti, 1969.
  • Mircea Cărtărescu, Nostalgia / , Editura Humanitas, Bucureşti, 1997.
  • Bibliografie critică:
  • Roland Barthes, Plăcerea textului, traducere de Marian Papahagi, postfaţă de Ion Pop, Editura Echinox, Cluj, 1994.
  • Marcel Corniş-Pop, Tentaţia hermeneutică şi rescrierea critică, traducere de Corina Tiron, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000.
  • Mihai Dinu, Cronosophia, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002.
  • Thomas DOCHERTY, “The Ethics of Alterity: Postmodern Character”, in Alterities: Criticism, History, Representation, Oxford, Clarendon Press, 1996.
  • David Lodge, Limbajul romanului, traducere şi note de Radu Paraschivescu, Editura Univers, Bucureşti, 1998.
  • Brian Mc Hale, Constructing Postmodernism, Routledge London and New York, 1992.