Search our journals and articles

Alexandru Matei, Quentin Meillasoux sau o filosofie antimodernă

Magazine: 1 / 2011
Date: 2011
Alex Matei
Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti, Facultatea de Litere „Spiru Haret” University of Bucharest, Faculty of Letters
alexmatei@yahoo

Abstract

Quentin Meillassoux or anti-modern philosophy

The claim for „strong” thinking has not lost all its relevance after the decline of ideological narratives, even if such a claim has to comprehend the reasons of the actual postmodern relativism. This is what only theory dares, and Quentin Meillassoux takes on this task in his book Apres la finitude. Essai sur la necessite de la contingence (Paris, Seuil, 2006, translated into English as After Finitude, an essay on the necessity of contingency, trans. Ray Brassier, University of Michigan, Continuum, 2008). After deconstruction, the principle of „the necessity of contingence” proposes, in an heroic gesture, to retie with the pre-„correlationist” philosophy and thus to find out a way of thinking whose truth does not depend anymore on the effective presence of the subject. Relaying upon the way Alain Badiou, theorizes the transfinite numbers, Quentin Meillassoux tries to ascertain the augural gesture of human reason to think transcendance as a rest, always irreducible, of immanence. a fondement In this book. This is why we think that Meillassoux is an excellent illustration of what Antoine Compagnon calls „the antimodernes – moderns in freedom”.

Key words: Quentin Meillassoux, French theory, leftist thinking, metaphysics, correlationism

Whole article


Deprecated: ltrim(): Passing null to parameter #1 ($string) of type string is deprecated in /home2/revtranro/new.revistatransilvania.ro/wp-includes/formatting.php on line 4496

Note bibliografice

1.[1] Slavoj Zizek, Subversions du sujet, Rennes, p. 16, in Mark Alizart, „Le Côté obscur de la French”, Fresh Theorie, II, Leo Scheer, 2006, p. 19.

2.[1] Într-un text inedit, „Despre materialismul aleator”, în revista Multitudes, 21, 2005, p. 182.

3.[1] Care frază, în ordinea istoriei culturale, ar putea fi încadrată într-un compartiment special al antimodernului lui Antoine Compagnon, ca modern care se raportează problematic şi ambivalent la ruptura care, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, instaurează modernitatea. Lucrurile se complică, desigur, dar nu trebuie să uităm că, îndeobşte, primele şi ultimele fraze ale unui text au o importanţă enunţiativă aparte în identificarea textului pe care-l încadrează.

4.[1] Trimitem în corpul textului la pagina ediţiei franceze, originale, a Quentin Meillassoux, Après la finitude. Essai sur la nécessité de la contingence, Paris, Seuil, 2006.

5.[1] Acelaşi recurs la imaginarul de data acesta comun constituie introducerea la un alt text al lui Meillassoux, „Spectral Dilemma”, din revista Collapse, IV, Athenaeum Press, UK, 2008, pp. 261-276. Pe de altă parte, chestiunea scrierilor în limba engleză ale teoreticienilor francezi contemporani merită o discuţie aparte.

Bibliografie

  • Quentin Meillassoux, Après la finitude. Essai sur la nécessité de la contingence, Paris, Seuil, 2006
  • Antoine Compagnon, Antimodernii, trad. Irina Mavrodin şi Adina Diniţoiu, Bucureşti, Art, 2008
  • Immanuel Kant, Critica facultăţii de judecată, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981.