Iuliana Govoreanu Constantinescu, Ana Grama, Istorie în imagini. Portrete Andrei Şaguna (Contribuţii documentare). Icoana Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei

În urmă cu 10 de ani, ofeream cititorilor câteva file dintr-un
potenţial album documetar şagunian (Transilvania, 5-6, 2003, p.
61-70), ca o invitaţie pentru o astfel de lucrare mai bine
structurată şi cât mai completă. Vezi şi Transilvania, Număr
aniversar la bicentenarul Andrei Şaguna, 9-10, 2008; Idem, în
Volumul omagial Andrei Şaguna, creator (…).., Sibiu, 2008 (coord.
pr. prof. Acad. Mircea Păcurariu), Cibinium, Angustia etc.
Complexitatea materialului ce trebuia cercetat şi expus a impus
o colaborare. Am realizat-o, cum se vede aici, cu tânăra colegă
Iuliana Govoreanu (cu stagii temeinice în documentaristica/
arhivistica eceleziastică franceză), fără de care acest studiu nu ar
fi putut să apară (AG). Vezi şi pliantul iconografic omagial din
anul 2008: Iuliana Govoreanu şi Adrian Stoia, Mitropolitul Andrei
Şaguna – recunoaşterea [naţională şi internaţională a] unei personalităţi
în documentele vremii, Sibiu, Editura Andreiană, 2011. În anii trecuţi
a apărut şi un studiu interesant despre un cunoscut portret
<<< 52
şagunian: Ioan Abrudan, „Şaguna în viziunea a doi importanţi
artişti de la începutul secolului XX: Sava Henţia şi Frederic
Storck”, Revista Teologica, 2010, nr.1, p.157-198.
2. Biografiile personalităţilor născute în Imperiul Austriac între
1750-1850. Apud: Nicolae Popea, Archiepiscopul şi metropolitul (…),
Sibiiu, 1879, p. 369. Cândva, înşişi regii, împăraţii, prinţii îşi
cunoşteau partenerii –duşmani ori prieteni politico-militari, dar
şi parteneri de viaţă – prin portretul pe care-l solicitau, îl trimiteau,
îl apreciau (pozitiv, sau nu), oricum îl valorificau adesea cu un
deosebit interes.
3. D. Cunţan în Revista teologică, 1908, p 192-193.
4. Revista Teologică, 1923, p 182.
5. Idem, p. 251.
6. A. Şaguna, Memoriile (…), 1846-1871, Sibiu, 1923, p. 22.
7. Din „Zur Geschichte des ungarischen Freiheitskampfes”,
Cassel,1855. Apud I. Marţian, Meeting românesc în Blaj (15-17 Maiu
1848), în Arhiva Someşană, 13, 1930, p. 368.
8. Bieţii contemporani ai episcopului, de toate neamurile,
orientările politice şi rangurile, care s-ar fi înfiorat dacă ar fi ştiut
că, în plin secol XXI, urmaşii vechilor lui neprieteni mai scriu –
după mai bine de un secol şi jumătate – astfel de rânduri
(confirmarea triumfului peste veacuri?), despre evenimentele din
anii 1848-1849: „Împotriva românilor care au comis atrocităţi
împotriva maghiarilor (? nn) nici nu s-au luat cu adevărat măsuri,
au fost executaţi doar vreo 10-12 lideri (?!nn). Nu l-au prins însă
pe trădătorul de ţară, pe cel care a dirijat cea mai josnică stârpire
a (? nn) maghiarilor [citeşte apărare pentru supravieţuirea naţiei
româneşti], pe episcopul Andrei Saguna, pe care între timp l-au
transformat în sfânt şi pentru care este revendicată o statuie
chiar şi în Ungaria. Cea mai abjectă statuie din lume se află pe
dealul Barom din Sfântu Gheorghe, şi ăştia invocă în
permanenţă barba mizerabilului. (…)”.
9. Ca o explicaţie la această expresie dură, invocăm precizările
primului său biograf, care i-a fost alături ierarhului mai mult de
un sfert de secol, Nicolae Popea, Op. cit., p. 64: „Ochii mari şi
căprui bătând în albastru, chiar plini de foc şi pătrunzători încât
străbăteau în om până la rărunchi, ei cam acoperiţi de frunte şi
spâncene (sic!) şi foarte mişcăcioşi fiind, îi înlesneau adese câte o privire
furişată asupra omului”(sn).
10. Ibidem, p. 75.
11. Andrei Bârseanu, Op. cit., p 74.
12. GT, 1852, p. 206.
13. La Congresul Naţional, TR, p. 250.
14. Ana Grama, Andrei Şaguna, serbările populare şi începuturile
etnomuzeografiei româneşti (1852-1862). În: CIBINIUM, 2006-2008,
partea I, Sibiu, 2008, p.10-38; Idem, Români sudtransilvani în secolul
al XIX-lea. Economii, Sibiu, 2012, p. 135-136 şi coperta 4; GT.
1852, p. 206. Probabil toate desenele pe care le cunoaştem de la
acest eveniment se datorează pictorului Schiwert. V. Maria
Ordeanu, Portretul unui colecţionar. CentenarCarl Engber (1912-1982),
Sibiu, 2012. Muzeul Naţional Brukenthal. Biblioteca Brukenthal.
LXI).
15. Bariţiu G., Părţi alese…, Ed. a II-a, vol II, Braşov 1994, p.,
652.; Vezi o analiză mai complexă, dedusă din medievalitatea
clasică, la Doru Radosav, Ierarhul şi monahul: o întâlnire admirabilă
la 1852. In: Mitropolitul Andrei Şaguna:1873-2003:in
memoriam, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, p. 133-143:
„Sărbătoarea întâlnirii cu împăratul este, aşadar, un prilej de
etalare a notelor identitare, de negociere simbolică a imaginii
publice a românilor. (…) În planul naraţiunii istorice se instalează
un cronotop al drumului în care însoţirea monarhului de către ierarh
semnifică, pe de o parte, adaptarea sau accesibilitatea împăratului
la o lume străină, ierarhul prin prezenţa s a temperând şi
intermediind şocul straneităţii, iar pe de altă parte cronotopul
drumului netezeşte ‚distanţele sociale’ între participanţii la
călătorie (…)”.
16. Vezi, cu deosebire, S. Retegan, Dieta românească a Transilvaniei
(1863-1864), Cluj-Napoca, 1979, sqq. În anul 1850, alături de alţi
paşoptişti, primise „Ordinul leopoldin comandor”; În 1852
baronatul, cu marca binecunoscută (pentru alegerea simbolurilor
trebuie să se explice!) şi calitatea de Consilier intim de curte; În anul
1864 Ordinul Coroana de Fier clasa I; În anul 1867 Marele Ordin
leopoldin (Crucea cea Mare), de numeroase ori deputat regalist,
imperial de drept etc. (v. N. Popea, Op. cit., p. 336).
17. Ioachim Munteanu în Revista teologică, 1923, p. 249.
18. Andrei Şaguna, Memoriile (…).
19. Arhiva Mitropoliei Ardealului. În cont. AMA, 1860, Doc.
718/748. „(…) căci socotindu-se (…)” că materialele costă, „aţio
de astăzi [este] 40 fl. la sută, 1000 fl. fac într-adevăr numai
600 fl”.
20. Andrei Bârseanu, Op. cit. P.
21. A. Grama, Andrei Şaguna şi eforia episcopească interimale
(1862-1864). Inventariul reşedinţei [episcopeşti] compus în I-lea iuniu
1861, în Studii teologice, 2008, nr. 4.
22. BMA, Calendare.
23. GT, 1862, p. 222.
24. Dorin Goţia, Muzeul Asociaţiunii în primul război mondial şi în
perioada Coonsiliului Dirigent, în Muzeul Astra. Istorie şi destin.
1905-2000, Sibiu, 2002, în p. 184-188. Vezi şi Radu Ionescu,
Preocupări astriste în revista Transilvania, în ASTRA 1861-1950,
Sibiu, 1987, p. 481-484.
25. Dorin Goţia, Op. cit, p. 185. Ca să-i eternizeze memoria de
curând decedatului fost preşedinte Iosif Sterca Şuluţiu, în anul
1911 se comandă „pentru sala de şedinţe a Comitetului Central
un portret lucrat în oleiu, aşezându-l alături de ceilalţi prezidenţi
ai Asociaţiunii”; e cert că la data aceea, prezidenţii – primul fiind
Şaguna – erau deja expuşi în tablouri respectabile. În Transilvania,
1911, număr aniversar.
26. Vezi şi o scrisoare a lui Ioan Lupaş către Oct. Tăslăuanu, în
Dorin Goţia, Astra în documente, în ASTRA 1861-1950, Sibiu,
1987, p. 495.
27. Cornel Diaconovici, Catalogul pavilionului etnografic al românilor
din Ungaria, Bucureşti, 1906 (Expoziţia generală Română,
Bucureşti, 1906), la poz de catalog 3719, respectiv, la 3723.
Teoretic, şi existent, cunoaştem un tablou de tinereţe, venit din
Viena în anul 1858 (?), acum în Reşedinţă, pe cel al lui Sava Henţia,
1900 din Aulă, al lui Marinescu-1903, al lui Kandler (în ornate),
semnat în 1904, predat în 1905. Mai era existent acolo, Tabloul
din seria Preşedinţilor Asociaţiunii… în sectorul acesteia.
28. Cu însemnări pe verso. Custode, doamna Ramona Staicu,
căreia îi mulţumim şi pe această cale.
29. Olimpia Tudoran, Portretele unor figuri de seamă ale vieţii politice
şi culturale din Transilvania în veacul al XIX şi începutul veacului al XX
în St. şi comunicări. 2. Galeria de artă, Sibiu, 1979, (MBr.GA), p. 60.
30. Doina Udrescu, Rolul Astrei în formarea unui patrimoniu bartistic
naţuional, în Studii şi comunicări. 2. Galeria de artă, Sibiu, 1979
(Muzeul Brukenthal), p. 76.
31. Rodica Fota, Un artist transilvănean puţin cunoscut: Sava Popovici
Săvoiu (1818-1906), în Studii şi comunicări. 2. Galeria de artă, Sibiu,
1979 (Muzeul Brukenthal), p. 106-110.
32. Idem, Un artist transilvănean din secolul al XIX-lea puţin cunoscut:
Ioan Costande, în Studii şi comunicări. 1. Galeria de artă, Sibiu, 1978
(MBrGA), p. 75.
33. Andrei Bârseanu, Op. Cit, p. 99.
34. Iniţiativele de cinstire prin neuitare –albume de foto,
monumente, portrete, „o carte de aur etc. O listă cu binemeritaţi
se face la Sibiu, cu 42 persoane din spaţiul românesc: Vasile
Lupu, D. Cantemir etc.
35. Dr. I.B[orcea], Icoane româneşti, în Revista teologică, 1910, p. 46.
36. Apud A. Anghelescu în G.M. Cantacuzino, Pătrar de veac,
Cluj-Napoca, Dacia, 1977, p. 5.
37. Vezi Inventarul bunurilor şaguniene – autograf – publicat de
53 >>>
Ana Grama în Revista teologică, 2008, Nr. 4.
38. Fotograful Fischer cumpărase cândva atelierul şi clişeele
Glaz-Koller-Ashboth. Era preferatul ASTREI, cu unele drepturi
de exclusivitate şi îi vindea acesteia şi clişee pentru schinopticon.
39. AMA. Doc 130, V25, 1903.
40. Muzeul de istorie-Muzeul Brukenthal, Inf. de la muzeograf
specialist Dan Ivănuş.
41. Silvan Ionescu, Arte vizuale. Doar o carte frumoasă, în
Observatorul cultural, 2011, sept. Nr. 592.
„(…) portretul unui particular oarecare era livrat doar în 12
exemplare, în vreme ce, pentru capetele încoronate şi oamenii
politici ai momentului, erau difuzate serii mari ce, uneori, după
îndelungata folosire a clişeului de sticlă acoperit cu colodiu
umed, copiile ieşeau spălăcite şi detaliile neclare. Neexistînd încă
o legislaţie care să apere operele de artă, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea erau anumiţi meşteri fotografi, fără operă
şi lipsiţi de caracter, care fie reproduceau imaginile de pe piaţă,
fie cumpărau clişeele originale, dar deja depăşite moral, pe care
le multiplicau şi le vindeau în beneficiu propriu. De aici apariţia
de copii slabe calitativ, lipsite de valoare (…)”, atunci când nu
relevă situaţii semnificative pentru istorie.
42. Adunarea pe vremea Dietei îi antrenase şi pe hotelieri:
„Arendasiul ‘Coronei unguresci’, Seb Procopp.” face reclamă, decentă,
pentru „odaile sale de pasageri, cafeneaua si localitatile pentru
mancare”, „salon spatios”, „după cerintele timpului”, insistând
şi cu privire la „bucatele estra fine si gustóse, tot feliul de vinuri
de aici si streine si berea escelenta adusa deadreptul din pimnita
de pe ghiatia”, şi, nu în ultimul rând, o cerinţă cu totul modernă:
serviciu promt.
43. Carol Popp de Szathmáry avea atunci 50 de ani, dar era într-o
perioadă profesional-rentabilă mai grea. Este plauzibil deci că,
în preajma acelei Diete, a fost sfătuit să meargă la Sibiu, pentru a
face portrete. Avea experienţă în acest sens cu Dieta prepaşoptistă
din anul 1837, tot de la Sibiu, unde realizase desene litografice,
după care a publicat un album. Vezi şi seria de portrete ale
deputaţilor de la Dieta din anii 1841/1843. Cf. Maria Ordean,
Op. cit. În anul 1860 încercase o revistă cu ilustraţii aduse de la
Paris şi unele realizate de el (Jurnal Il. Univ., la Bucureşti); apare
doar un an. Este apoi pictor şi fotograf oficial al lui Al. Ioan Cuza
abia în anul 1863; în anul 1864 va deveni şi membru al Sociatăţii
franceze de fotografie.
44. S. Retegan, Extras din Ist. Rom,Trans., vol I, Cluj-Napoca,
1997, p. 15)
45. George Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei (…), Vol III,
Ed. II, Braşov, 1995, p. 261.
46. Vom vorbi mai jos despre un tablou realizat la Braşov înainte
de anul 1853, tablou a pictat de Fr. Giesel, necunoscut nouă nici
din reproduceri ?!
47. Cui a mai fi scris deci Andrei Şaguna în toamna anului 1858,
în contextul primirii portretelor sale de la Viena, în afară de
Krihuber, iarăşi nu putem ştii sigur. Noi am transliterat din
agendă numele Glanz. Cu un Florian Glanz – Secretar de curte pe
lângă genaralul paşoptist Puchner, liderul românilor paşoptişti,
episcopul Andrei Şaguna, avusese, într-adevăr, numeroase relaţii
confirmate. Vezi la Indicii de nume din George Bariţiu, Pagini alese
(…), Vol II, Ed. II, Braşov, 1994.
48. Vezi şi Revista teologică, nr. 7-8, 1923.
49. Se află la Muzeul de Istorie al Muzeului Naţional Brukenthal,
Secţia Grafică documentară. Aici mai este o gravură după tabloul
Kandler, achiziţionată de Muzeul Brukenthal (18×24) şi o gravură
Theer de achiziţionată de acelaşi muzeu în anul centenarului
naşterii mitropolitului, 1909 (11,2×17,7)
50. Semnalată nouă de cerc. Mircea Abrudan, ca şi inedita de mai
sus. În anul 1858 aici se multiplică un portret oarecare de
Barabas Miklós. Vezi, Maria Ordean, Op. cit.
51. Unele dintre ele, găsite în depozite ale Tipografiei arhidiecesane,
în anul 2008 se distribuiau unor copii din Răşinari, participanţi
la un concurs „Andrei Şaguna”.
52. Ep. evanghelic G. P. Binder şi jur. Jakob Rannicher încercau
să-l mobilizeze pe G.D. Teutsch, dându-i drept pildă pe
episcopul Şaguna, care „când presimte pericolul, îndată se află
la Viena”. Jakob Rannicher an Georg Daniel Teutsch, Wien, 16. Mai
1850, în Monica Vlaicu, ed., Jakob Rannicher im Zeichen seiner Zeit.
Briefe und Reden (1846-1874). 1. Teil, Sibiu/ Hermannstadt,
Honterus Verlag, 2008, p. 203. Scrisoare din 16 mai 1850.
53. Reîntoarcerea de la Viena se face cu trenul până la Budapesta,
trage la casa Gruboschiană, demnă de a-l ospăta, a-l primi cu urări
şi salutări. La Înălţare, la biserica Grecească din Budapesta
liturghia „fu tocmai în limba română”. Acolo „turma nu e mare,
dar este neclătită în credinţă”. A cercetat şi pe arhimandritul şi
parohul român de aici, unde au venit studenţii români de la
Universitatea pestană etc.
54. „În acest an 1857, fiind eu cu tipărirea celor 12 Minee şi
legându-le frumos, le-am dus la Maiestate, rugându-o să le
primească în Biblioteca imperial (…). Maiestatea s-a îndurat a le
primi prea graţios (…). Fiind la Viena am cercetat şi pe ministrul
de culte contele Thun (…)”. A. Şaguna, Memoriile (…), p. 88; TR.,
1857, p.303, 309.
55. N. Popea, Op. cit., p. 349.
56. Kriehuber Josef – portretist şi pesagist austriac (n.14
decembrie 1801 în Viena – d. 13 octombrie 1871 în Viena). (…)
Aproape toţi membrii Casei Regale, chiar şi majoritatea
oamenilor politici, generali, demnitari bisericeşti, învăţaţi,
scriitori, artişti etc ai anilor 1830-1860 – se lăsau litografiaţi de
Kriehuber şi mulţi, care nu aveau vreme să-i stea ca model îi
trimiteau picturi în ulei sau acuarelă după care să fie litografiaţi.
Aşa au luat naştere mii de creaţii [peste 3000] (…) (Vgl.
Wurzbach, Biogr. Lexikon, XIII. 219. R.v. Eitelberger,
Kunsthistorische Schriften (…). Sorin Iftimi, Portretele neştiute
ale lui Al. I. Cuza (II) în Curierul de Iasi la data de 05/02/2013
scrie că o litografie semnată Kriehuber, datată 1861, este
portretul Prinţului Alexandru Ioan Cuza.
57. Vezi şi I. Abrudan, op. cit.
58. Ioan Abrudan, Op. Cit. Vezi şi Eusebiu Roşca, Monografia
Institutului seminarial-teologico-pedagogic andreian, Sibiu, 1911, p. 49.
59. Deşi, cum s-a văzut din chiar corespondenţa şaguniană,
acesta îl aprecia mult pe pictor.
60. Elena Popescu, Op. cit., p. 207.
61. Andrei Bârseanu, Op. Cit., p. 432.
62. Elena Popescu, Op. cit., p. 53 şi 185. La p. 187 se face o
descriere de domeniul unui critic de artă: „În aceeaşi manieră
festivist reprezentativă apar şi portretele celor doi mitropoliţi ai
românilor transilvani: Andrei Şaguna şi bănăţeni: Ioan Popazu
(episcop la Caransebeş în cadrul Mitropoliei Ardealului nn),
aflate la Muzeul de la Vechea Şcoală Românească din Braşov. În
aceste portrete fundalul creează un ambient mai complex (cu
arcade de biserică ortodoxă, cărţi de rugăciune, cruci, şi coroane
(mitră nn) pe lângă, fireşte, sceptrele episcopale. Aceeaşi atenţie
acordată vestimentaţiei, cromaticii în acorduri rafinate, dar şi o
mai atentă surprindere a datelor fizionomice personale, ce fac
să credem că personajele i-au fost bine cunoscute”. La p. 280
descrierea: ulei pe pânză 174×107 cm. Semnat şi datat jos cu
ocru M. Popp, 1880. [deţinător] Vechea Şcoală românească,
Braşov”. Aici nu regăsim nici o înregistrare a unor însemnări de
pe verso-ul tabloului, care, eventual, n-ar ajuta să reliefăm detalii
sau mişcări esenţiale ale piesei.
63. Idem, Op. cit, p. 290.
64. Steluţa Pestrea Suciu,Momente din istoria Sălii festive a Colegiului
Naţional „Andrei Şaguna” în Anuarul Liceului Andrei Şaguna,
2010/2011 (Incursiune în istoria Colegiului).
65. Dorin Goţia, Op. cit, p. 185.
66. „(…) mă oblig a face această lucrare în modul cel mai artistic
<<< 54
posibil, în stil Oriental Bisantin, ţinând cont de legile
perspectivei, anatomia corpului şi proporţiunile” AMA. 1904,
281; 1903, nr. intrare14103.
67. AMA, 1904, 2413/2361, dosarele Catedralei. Vezi Transilvania
la centenarul Catedralei, Nr. 4, 2006. Ofertanţii erau obligaţi să
trimită astfel de probe şi apoi, excluşi prin concurs, dacă nu le
erau retrimise le revendicau insistent.
68. În „Cartea satului, 18”, Bucureşti, Editura Fundaţia Culturală
Regală „Princiopele Carol [1937], 408 p.
69. Învăţătura ortodoxă despre Icoane (III), Călăuză Ortodoxă, 2012,
nr. 7. Învăţătura Ortodoxă despre Icoane – I.P.S. Pimen Suceveanul,
2007). Inf. Online.
70. „Fiu al unui producător de hârtie, a absolvit în 1878
gimnaziul umanist al mănăstirii benedictine din Metten, a studiat
între anii 1873-1875 la Şcoala de arte din München, iar din 1878
la Academia de Arte Plastice din München. În 1878 a susţinut
examenul de profesorat pentru învăţământ la disciplina desen şi
modelare la TH din München. Între anii 1879-1900 a activat ca
profesor cu multe întreruperi, datorită călătoriilor de studii (…).
Din 1900 a fost liber profesionist şi a trăit din comenzi publice
sau particulare (…) a fost creator al unor cicluri monumentale de
tablouri, (…) şi a picturilor de biserici din Odelzhausen, în oraşul
său natal (Geiersbergkirche) şi în Sibiu (sn). Portretele păstrate
până azi şi tablourile de gen sunt realizate în tehnici şi stiluri
diferite de pictură. El este astfel un reprezentant specific al şcolii
müncheneze.” Inf. Online.
71. Tribuna, (Pagina culturală), Sibiu, 4 mai 2013, p III.
72. „Din lipsa de fonduri, restul bisericii a fost împodobit cu
figuri geometrice de către pictorul Ludovic Kandler din
München. Tot el a executat cele cinci medalioane (Mântuitorul
şi cei patru evanghelişti) din balconul situat deasupra uşii
principale de intrare. Pictura lui Kandler a fost înlocuită cu cea
actuală, în anii 1958-1965, în timpul păstoririi mitropolitului
Nicolae Colan, fiind executată de pictorii Anastasie Demian din
Timişoara (altarul) şi Iosif Keber din Târgu Jiu (restul bisericii,
inclusiv cafasul şi balcoanele)”. V. I. ABRUDAN, Op. cit. şi
Mircea Păcurariu, Catedrala mitropolitană din Sibiu, 1906-2006,
Sibiu, 2006, p 69-74.
73. Comitetul central de organizare, pentru a-şi completa
documentaţia iconografică din expoziţie, îşi permite să se
adreseze direct (şi autoritar), subliniind numele lor, unor
personalităţi artistice: „Papiu: Biserica veche din Cetate pusă în
rame frumoase să o dee la esposiţie; Dr. Bologa: Fotografia
ruinelor monastirii Rîpa-Rimetului, Gioagiu; Kandler [şi] Comşa
Biserica dela Gurasada; Schusnick George: Desemnul Catedralei
noastre. Reşedinţele noastre; Silv. Moldovan: Are fotografia casei
din Strada Polpacii, unde a fost Tribuna (capela grecească ?)”.
(subl. în orig.). A. Grama, Etnomuzeografie transilvană. Muzeul
Asociaţiunii, 1905-1950. Sfântu Gheorghe, 2010, p. 138; AMA,
1904, III 712.
74. AMA. 1905, Nr. Epitr. 516. Trad. din mas. germ. cu car.
gotice: Monica Vlaicu.
75. Vezi şi 1905, Nr. 1900; 1907, Nr. 3454, 3740: 1908, Nr. 351.
În ce priveşte praporii apar probleme regretabile. Ia un avans de
400 coroane „cu anticipaţie”, predă comanda unei lucrătoare din
Sibiu (pentru broderie), cumpără materiale – ceea ce i se contestă
–, e căutat în Dej – unde lucra –, prin protopopul ortodox şi
fiscalul local, îl numesc „zugrav”, dar îl aşteaptă să vină cu praporii.
În anul 1908 disputa se declară închisă. Preluări fără „u” final.
76. Tratat complex de Ioan Abrudan, op. cit. Discuţiile –
estompate şi discrete – din vremea proiectării comenzii tabloului
din Aulă nu pot ascunde cu totul această concurenţă, iar simpla
prezenţă în acest proiect a protosinghelului-rector Eusebie
Roşca stă mărturie pentru ea. Am reprodus imaginea, extrem de
bine tratată de Ioan Abrudan ca un vârf al portretisticii
şaguniene, text alături de care însă nu figurează tabloul, în sine,
şi astfel el este greu de reţinut şi coroborat cu detaliile studiului
sus numit.
77. AMA, 1905, V/ 231.
78. Schwarzenberg (Karl Borromäus Fürst zu Schwarzenberg),
uneori Carol al II-lea Schwarzenberg (1802-1858) guvernator al
Transilvaniei între anii 1851-1858.
79. AG, studii pentru publicaţiile Muzeului ASTRA (Cibinium,
Costumul (…).); Români sudtransilvani în ambianţa multiculturală din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea; A n d r e i Ş a g u n a, serbările
populare şi începuturile etnomuzeografiei româneşti. Între tradiţii mereu
îmbogăţite şi noutăţi întru salvarea tradiţiilor (1852-1862); C o s t u m
u l şi societatea sudtransilvană plurietnică din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea etc.
80. „În dezbaterile cu privire la iniţierea proiectului unui
monument reprezentativ dedicat lui Şaguna fusese adesea criticat
faptul că de cele mai multe ori realizarea unor efigii ale
personalităţilor de seamă, pe care le-a avut naţiunea română,
fusese atribuită unor artişti străini, care, oricât de iscusiţi s-ar fi
dovedit, nu au avut forţa de a înţelege şi exprima semnificaţia
acestor figuri, pentru sufletul românesc. ‚Un monument al lui
Şaguna, se întreba I. Borcea, ridicat din inspiraţie de comandă a
unui sculptor de-a doua mână din Viena sau, mai ales din
Budapesta, chiar dacă i s-ar indica exact mărimea, haina,
expresia, gestul din partea unei comisii competente – ce valoare
artistică şi naţională ar putea avea?’. La rândul său, D.P. Barcianu
sublinia că „fiind tabloul menit pentru un institut românesc, de
cultură, s-a ţinut, ca el să fie executat nu de un atelier străin, ci
de un artist român”. Vezi şi I. Abrudan, Op. cit.
81. Am mai găsit portrete în picioare întreg, antume, pe care le vom
prezenta în planşele cu ilustraţii.
82. Puşcariu Il., Din ultimii ani ai vieţii mitropolitului Andreiu baron
de Şaguna (…). I în Mitropolitul Andreiu (…). Scriere comemorativă la
serbarea centenară a naşterii lui, Sibiiu, 1908, p. 414,sqq. : „În anul
1869 se vedea mai des mitropolitul Şaguna (…) Odată,
întâlnindu-l eu întorcându-se de la grădină s-a oprit înaintea mea,
fără să zică un cuvânt, apoi îmi îndreptă pălăria (…)”.
83. G. Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei, Ed. II. Vol II,
Braşov, 1994. Bariţiu îl numeşte Verza, cum însuşi se iscăleşte
doar în documentele grafiate în limba germană. În documentele
româneşti cu chirilice sau latine se iscălea Verzia sau Verzea.
84. Ibidem, p. 207, 205
85. N. Popea, Op. Cit., p. 66.
86. Revista Teologică, 1923, 9 248.
87. A. Şaguna, Memorii (…), p. 15.
88. Cele pentru dotarea preoţilor, cumpărarea unui spaţiu
destinat edificiilor fundamentale ortodoxe, ca şi în anii
propunerilor pentru reorganizarea administrativă etc.
89. Din „Toastul ce l-a ridicat D. Consiliariu de prefectură
judecătorească în disponibilitate şi deputat al Universităţii săseşti
Wagner, la prănsul din 26[febr.]/2 [martie] pentru Eselenţia Sa
P. Episcop Andrei Baron de Ş a g u n a” publicat în TR, 1863.
90. Op cit., p. 429.
91. M. Ordean, Op. cit.
92. Familia, 1871, p. 25.
93. Mircea Abrudan, loc. cit. În analiza arhimandritului S. Roşca
este scris „George Henţia”.
94. N. Popea, Op. cit, p. 64-66.
95. Apud: Elena Popescu, Mişu Pop, reprezentant al academismului
românesc, Sibiu, 2007 (Bibliotheca Brukenthal XIV), p. 208. ]
96. Revista Teologică, 1923, p. 249.
97. Aici îl duce, scoţându-l prin fundul grădinii casei din oraş, pe
George Bariţiu, ca să discute chestiuni naţionale, dar în taină faţă
de alţii!.
98. Profesorul Doru Radosav îl numeşte „limbaj de lemn”.
99. Din Telegraful Român şagunian, 1853, nr. 5, 17 ian., p.11 şi
1861, 6 apr.