Milan Kundera: A Personal Mythology of the Novel
Milan Kundera is not only one of the most celebrated European novelists of the 20th century, but also one of the most insightful theorists of the novel as a polymorphous cultural phenomenon. This essay analyses Kundera’s theoretical writings (The Art of the Novel, Testaments Betrayed, The Curtain) as a “personal mythology” of the European novel. The founding hero of this “mythology” is Miguel de Cervantes who shaped the novel as an exploratory instrument of human contradictions and the world’s ambiguities. Kundera’s narrative rewriting of the history of the novel is in fact a history of the successive crises of the European culture throughout its modern history and, from this perspective, the novel is seen as a powerful critical instrument.
Keywords: Milan Kundera, theory of the novel, history of the novel, Cervantes, Don Quijote
1.[1] R. Rorty, Heidegger, Kundera şi Dickens, în R. Rorty, Pragmatism şi filosofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, Traducere de Mihaela Căbulea, Bucureşti, Univers, 2000.
2.[1] Gianni Vattimo, Sfârşitul modernităţii. Nihilism şi hermeneutică în cultura postmodernă, Constanţa, Pontica, 1993.
3.[1] M. Kundera, Testamentele trădate, traducere de Vlad Russo, Bucureşti, Humanitas, 2008, p. 155-156.
4.[1] M. Kundera, Arta romanului, traducere de Simona Cioculescu, Bucureşti, Humanitas, 2008, p. 180.
5.[1] Ibid., p. 181.
6.[1] Ibid., p. 181-182.
7.[1] M. Kundera, Cortina. Eseu în şapte părţi, traducere de Vlad Russo, Bucureşti, Humanitas, 2008, p. 54.
8.[1] Ibid., p. 74.
9.[1] Cf. M. Kundera, Arta romanului, p. 15. A se vedea şi Testamentele trădate, p. 34: romanul este evaluat ca o „aventură istorică născută odată cu Rabelais şi cu Cervantes”.
10.[1] Cf. M. Bahtin, Francois Rabelais şi cultura populară în Evul Mediu şi în Renaştere, în româneşte de S. Recevschi, Bucureşti, Univers, 1974, p. 19 şi urm.
11.[1] M. Kundera, Cortina, p. 12.
12.[1] T. Pavel, Gândirea romanului, traducere de Mihaela Mancaş, Humanitas, 2008 p. 100.
13.[1] Ibid., p. 63.
14.[1] Alberto Varvaro, Medieval French Romance. From Storytelling as Social Practice to the Literary Novel, în Franco Moretti (ed.), The Novel. Volume 1: History Geography and Culture, Princeton University Press, 2006, p. 156;
15.[1] Ibid., p. 158.
16.[1] Cf. P. Zumthor, Încercare de poetică medievală, traducere de Maria Carpov, Bucureşti, Univers, 1983, p. 431 şi urm.
17.[1] Cf. idem, ibid., p. 114 şi urm.
18.[1] T. Pavel, op. cit., p. 67.
19.[1] Cf. P. Zumthor, op. cit, p. 438 şi urm.
20.[1] Ibid., p. 136.
21.[1] Cf. Dominique Maingueneau, Discursul literar. Paratopie şi scenă de enunţare, Iaşi, Institutul European, 2007: discursurile constituente sunt acele discursuri care fundamentează valoric cultura unei colectivităţi, sunt răspunzătoare pentru archeion-ul unei culturi (p. 64).
22.[1] Termenului îi este atribuit pentru prima oară un înţeles teoretic de către Linda Hutcheon (A Theory of Parody, New York, Methuen, 1985) în cartea sa despre parodie, pe care o analizează ca pe un mod creativ de a revalorifica, asimila şi actualiza tradiţia literară în contexte noi. În sensul lărgit folosit aici termenul implică o dinamică de relaţionare a literaturii cu spaţiul cultural.
23.[1] Cf. M. Kundera, Arta romanului, ed. cit., p. 15.
24.[1] Joan Ramon Resina, The Short, Happy Life of the Novel in Spain, în Franco Moretti (ed.), The Novel. Volume 1: History Geography and Culture, Princeton University Press, 2006, p. 295.
25.[1] T. Pavel, op. cit., p. 103.
26.[1] M. Kundera, Cortina, ed. cit., p. 74.
27.[1] M. Kundera, Testamentele trădate, p. 38.
