The communist regime and the „transformation” of the rural world (1949-1962)
The study observes the brutal techniques used by the communist regime in order to destroy the former organization of the Romanian village and to replace it with the new socialist reality. Given the statistic predominance of the rural population in the newly declared Romanian Popular Republic, the new „regime of popular democracy” makes use of all imaginable coercitive measures in order to install the rural collectivization according with the Sovietic model, thus destroying not only hundreds of thousands of rural households, but the very individuality of the Romanian peasant, such as it had developed during a multisecular history.
Keywords: contemporary Romanian history, communist totalitarianism, collectivization, socialist transformation of agriculture, deportation.
1.[1] Gheorghe Gheorghiu-Dej, Sarcinile Partidului Muncitoresc Român în lupta pentru întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare şi pentru transformarea socialistă a agriculturii. Raport la şedinţa plenară a C.C. al P.M.R. din 3-5 martie 1949, Editura pentru Literatură Politică, 1953, p. 39
2.[1] Vezi: Anuarul statistic al R.P.R. 1959, Direcţia Centrală de Statistică, Bucureşti, 1959, p. 67
3.[1] Potrivit lui Ghiţă Ionescu, naţionalizarea principalelor mijloace de producţie a reprezentat, în fapt, pentru doctrinarii partidului-stat „principala acţiune revoluţionară”, fiind expusă ca „adevăratul punct dialectic, «pragul» la care coloana vertebrală a vechii societăţi a fost ruptă”. Pentru o perspectivă mai detaliată vezi: Ghiţă Ionescu, Communism in Rumania 1944-1962, Oxford University Press, London, 1964, p. 163
4.[1] Rezoluţia Şedinţei plenare a Comitetului Central al P.M.R. din 3-5 martie 1949 asupra sarcinilor partidului în lupta pentru întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare şi pentru transformarea socialistă a agriculturii, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1949, p. 22; Vezi de asmenea: Sanda Borşa, Mihai Croitor, Colectivizarea agriculturii în România: mecanismele legislative ale subordonării lumii rurale (1949-1962), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, pp. 39-40
5.[1] Gheorghe Gheorghiu-Dej, op. cit., pp. 29-30
6.[1] Vladimir Tismăneanu, Stalinism for All Seasons: a political history of Romanian Communism, University of California Press, Berkeley, 2003, p. 109
7.[1] Vezi în acest sens: Nicoleta Ionescu-Gură, „Categoria socială a «chiaburului» în concepţia P.M.R. din anii ’50”, în Analele Sighet, vol. 8, 2000, pp. 284-298; Vasile Pascu, Regimul totalitar-comunist în România (1945-1989), vol.I, Clio Nova, Bucureşti, 2007, p. 215
8.[1] Gheorghe Gheorghiu-Dej, op. cit., p. 7
9.[1] Katherine Verdery, „Chiaburii vechi şi noi: închiaburirea şi deschiaburirea ţăranilor din Aurel Vlaicu”, în Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi (ed.), Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România (1949-1962), Polirom, Iaşi, 2005, p. 351
10.[1] Ibidem, p. 350
11.[1] Spre exemplu, statutul-model al gospodăriei agricole colective din 1953 preciza la art. 4 faptul că: „La intrarea în gospodăria colectivă, membrii vor aduce în patrimoniul gospodăriei tot pământul”. Ceea ce rămânea, totuşi, în proprietatea ţăranului era aproape insignifiant: „o parcelă de pământ pentru curte, grădină sau livadă, în suprafaţă de 20-30 ari, afară de suprafaţa ocupată de construcţii”(art. 5), precum şi: „a) Casa de locuit; b) Construcţiile gospodăreşti necesare pentru adăpostirea animalelor rămase în proprietatea personală a gospodăriei ţărăneşti; c) Inventarul agricol mărunt necesar pentru lucrarea lotului de teren rămas în folosinţa personală; d) Animalele de producţie, după cum urmează: o vacă sau bivoliţă, două capete tineret bovin până la vârsta de 2 ani, o scroafă cu purcei, până la 3 porci, 10 oi şi capre împreună; e) Până la 20 de stupi; f) Un număr nelimitat de păsări şi iepuri de casă.”(art. 8). Pentru o perspectivă mai amplă vezi: Colecţia de Hotărâri şi Dispoziţii ale Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române (CHD),an II, nr. 39, 18 iunie 1953, pp. 751-752
12.[1] Statutul-model al întovărăşirii agricole stabilea că suprafaţa de pământ cu care ţăranul s-a înscris în întovărăşire rămâne în proprietatea lui (art. 3), iar lucrările agricole principale pe terenurile aparţinând întovărăşirii se realizează în comun „cu tractoarele şi maşinile SMT, precum şi cu vitele de muncă şi inventarul agricol aparţinând membrilor întovărăşirii” (art. 4). Vezi: Buletinul Oficial al Republicii Populare Române (BO), an IV, nr. 6, 25 ianuarie 1952, p. 10
13.[1] În cadrul Cooperativei Agricole de Producţie cu rentă (CAP) ţăranii aveau obligaţia să aducă la intrare: întreaga suprafaţă de teren pe care o deţin (art. 3) – care rămâne (art.4) „proprietatea individuală a membrilor cooperatori”(ţăranului îi rămânea, potrivit art.7, 20-30 ari alocaţi pentru grădină sau livadă, în afară de pământul ocupat de construcţiile gospodăriei) – precum şi cea mai mare parte a inventarul agricol (art.7). Pentru o perspectivă mai detaliată vezi: „1956 septembrie 18. Proiect al Statutului model al Cooperativei agricole de producţie supus aprobării plenarei C.C. al P.M.R.”, în Octavian Roske, Florin Abraham, Dan Cătănuş, Colectivizarea agriculturii în România: cadrul legislativ: 1949-1962, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2007, pp. 458-459
14.[1] „Gospodăria Agricolă Colectivă «Ogorul Roşu» din comuna Laslea-Târnava Mare”, în Scânteia, an XVIII, nr. 1488, 27 iulie 1949, p.1; „Gospodăria Agricolă Colectivă «Tractorul Roşu» din comuna Luna de Jos-Cluj”, în loc. cit., p. 3; „Au luat fiinţă primele cinci Gospodării Agricole Colective”, în loc. cit., pp. 1,3; „În satul Răşcani -Vaslui s’a întemeiat Gospodăria Agricolă Colectivă «Victoria Socialismului»”, în loc. cit., p. 3; „Întemeierea Gospodăriilor Agricole Colective din comunele Turnişor-Sibiu şi Zăbrani-Arad”, în Scânteia, an XVIII, nr. 1489, 28 iulie 1949, p. 1
15.[1] Rezoluţii şi hotărâri ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, vol. I, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1951, p. 102
16.[1] Vezi: „Statutul model al gospodăriei agricole colective”, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (DANIC), Fond CC al PCR – Secţia Agrară, dos. 16/1949, f. 1; „Hotărâre cu privire la statutul model al gospodăriei agricole colective”, CHD,an II, nr. 39, 18 iunie 1953, p. 750
17.[1] DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Agrară, dos. 66/1950, ff. 52-51
18.[1]DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Agrară, dos. 30/1949, f. 64
19.[1] DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Agrară, dos. 66/1950, f. 25
20.[1] A se vedea: Dorin Dobrincu, „Colectivizarea agriculturii şi represiunea împotriva ţărănimii din România (1949-1962)”, în Ruxandra Cesereanu (coord.), Comunism şi represiune în România: istoria tematică a unui fratricid naţional, Polirom, Iaşi, 2006, pp. 117-118; Octavian Roske, „Colectivizarea agriculturii în România, 1949-1962”, în Arhivele Totalitarismului, an I, nr. 1/1993, pp. 152-157
21.[1] Claudiu Degeratu, Octavian Roske, „Colectivizarea agriculturii. Modelul sovietic: Drumul belşugului”, în Arhivele Totalitarismului, an II, nr. 3/1994, p. 54
22.[1] DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Agrară, dos. 48/1950, f. 79
23.[1] Pentru o perspectivă mai detaliată vezi: Claudiu Degeratu, Octavian Roske, op.cit., pp. 54-58; Idem, „Colectivizarea agriculturii. Modelul sovietic: Ridicarea necontenită a nivelului de trai”, în Arhivele Totalitarismului, an II, nr. 1-2/1994, pp. 80-81; Ion Spătan, „Iconografia colectivizării: «Demascarea diversiunilor chiabureşti»”, în Arhivele Totalitarismului, an I, nr. 1/1993, pp. 68-72
24.[1] DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Agrară, dos. 48/1950 , ff.71- 72
25.[1] Ibidem
26.[1] Eugen Denize, Cezar Mâţă, România comunistă: statul şi propaganda: 1948-1953, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2005, pp. 155, 162
27.[1] DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Agrară, dos. 81/1949, f. 13
28.[1] DANIC, Fond CC al PCR – Secţia Agrară, dos. 48/1950 , f.71
29.[1] Vezi: Lavinia Ivaşcu, „«Noi nu am fost oameni, că am fost chiaburi». Mărturii privin colectivizarea în Maramureş”, în Analele Sighet, vol. 8, 2000, p. 307
30.[1] Totodată la art. 7 se preciza faptul că: „Morile nu vor măcina cerealele producătorilor decât pe baza proceselor-verbale de predare, cu menţiunea că au predat cantităţile stabilite prin acele procese-verbale, sau că sunt scutiţi”. Vezi: BO, an I, nr. 47, 21 iulie 1949, pp. 4-5
31.[1] BO,an II, nr. 46, 26 mai 1950, p. 4
32.[1] BO, an IV, nr. 5, 11 martie 1955, p. 2
33.[1] Monitorul Oficial (MO), an CXVII, nr. 11, 14 ianuarie 1949, p. 7A
34.[1] BO, an III, nr. 7, 13 ianuarie 1951, p. 2
35.[1] În acelaşi timp, hotârârea prevedea şi predarea unei cantităţi de lână „pe bază de cote socotite pe cap de oaie” (art. 4). Vezi: CHD, an II, nr. 79, 17 decembrie 1953, pp. 1335, 1337
36.[1] Octavian Roske, „Radiografia unui eşec. Colectivizarea agriculturii în România”, în Ruxandra Ivan (coord.), „Transformarea socialistă”: politici ale regimului comunist între ideologie şi administraţie, Polirom, Iaşi, 2009, p. 100
37.[1] Idem, „Colectivizarea agriculturii în România: Mecanismul colectărilor, III”, în Arhivele Totalitarismului, an XIV, nr. 3-4/2006, pp. 68-69
38.[1] BO, an III, nr. 79, 24 iulie 1951, p. 1
39.[1] BO, an IV, nr. 14, 18 martie, 1952, p. 8
40.[1] CHD, an VIII, nr. 20, 8 iunie 1959, p. 175
41.[1] Gheorghe Gaston Marin, În serviciul României lui Gheorghiu-Dej. Însemnări din viaţă, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 2000, p. 109
42.[1] Gheorghe Gheorghiu–Dej, Articole şi cuvântări, iunie 1961 – decembrie 1962, Editura Politică, Bucureşti, 1962, p. 287
