Mircea Eliade – ”Portugal” Writings
This study makes a radiography of the 1941-1945 period, which Mircea Eliade spend in Lisbon, as cultural counsellor, after having left Romania (as it proved later, for ever), in April 1940, under extremely tense historical and political circumstances. I examine not only the writings he published during this time span–books and essays circulated both in Portugal and Romania—but also the genesis of his editorial projects, which would configure the author’s later literary works and those on the phenomenology of religion. I closely scrutinise the trajectory of Mircea Eliade, who took great pains to distance himself from Romanian issues (in the 1930s, they had made him align himself with the Iron Guard), in order to construct his career as an internationally acknowledged writer. In the main, the reading grid by means of which I investigate the evolution of the writer is provided by the journal that Eliade kept throughout „the Portuguese period”; it remained quasi-unknown for about half a century, until the Humanitas Publishing House, Bucharest, decided to print it, in 2006, under the title The Portuguese Journal.
Keywords: journal, diaristic writing, Latinity, cultural propaganda, Salazar’s revolution, nationalism, the Second World War, hermeneutics, subliminal message
1. Micea Eliade, Jurnalul portughez şi alte scrieri, prefaţă şi îngrijire de ediţie de Sorin Alexandrescu, studii introductive, note şi traduceri de Sorin Alexandrescu, Florin Ţurcanu, Mihai Zamfir, traduceri din portugheză şi glosar de nume de Mihai Zamfir, 2 vol., Bucureşti, Editura Humanitas, 2006, vol. 1, p. 383.
2. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 95.
3. Cioran, numit şi el într-un post similar la Legaţia română de la Vichy, tot în februarie 1941, atinge performanţa de a-şi pune tot personalul Legaţiei în cap şi de a-şi încheia cariera diplomatică după doar două luni şi jumătate, în timp ce succesorul său Eugen Ionescu, plecat la post în iunie 1942, ceva mai „corect politic”decât Cioran, îşi duce, tant bien que mal, misiunea la bun sfârşit, până când va fi fatalmente demis de noul regim comunist de la Bucureşti, iar apoi condamnat în urma unui proces monstru provocat de publicarea vitriolantei Scrisori din Paris, în martie 1946. (vezi Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca, Bibioteca Apostrof, 2001, pp. 86-124 şi Sergiu Miculescu, Cioran- Ionescu face à face, Contanţa, Editura Ex Ponto, 2005, pp. 108-126).
4. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006, p. 14.
5. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 215.
6. Florin Ţurcanu, Mircea Eliade, Prizonierul istoriei, traducere din franceză Monica Anghel şi Dragoş Dodu, cu o prefaţă de Zoe Petre, Bucureşti, Editura Humnitas, 2005, p. 396.
7. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 230.
8. Mircea Eliade, Ginta latina e regină, în Jurnalul portughez, II, pp. 284 şi 286.
9. Idem, p. 290.
10. Eugen Ionescu, Scrisori din Paris, în Război cu toată lumea, Publicistică românească, ediţie îngrijită şi bibliografie de Mariana Vartic şi Aurel Sasu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992, vol. 2, p. 215.
11. Mircea Eliade, Ginta latină e regină, în Jurnalul portughez, p. 286.
12. Pe un post similar, Eugen Ionescu, în Franţa, propune spre traducere o listă mult mai echilibrată din care nu lipsesc E. Lovinescu, Zarifopol, Blaga, dar şi Eliade, Cioran, Noica, ba chiar şi … Nae Ionescu! La data respectiva, februarie 1944, era încă în post la Legaţia română de la Vichy! (vezi Eugen Ionescu, scrisoarea din 20 februarie 1944 către T. Vianu, în Scrisori către Tudor Vianu, II, 1936-1949, ediţie de Maria Alexandrescu Vianu şi Vlad Vianu, Bucureşti, Editura Minerva, 1994, p. 235 şi Ana Haranga, „Diurnistul” Eugen Ionescu, în „Arc” – Litere, Arte & Meşteşuguri, nr. 1-2, 1997, Editura Fundaţia Culturală Română, pp. 37-39.
13. Mircea Eliade, Ginta latina e regină, în Jurnalul portughez, II, p. 287.
14. Idem, p. 290.
15. Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco. Uitarea fascismului, traducere din franceză de Irina Mavrodin, EST-Samuel Tastet Editeur, 2004, pp. 352-353.
16. Mircea Eliade, Ginta latină e regină, în Jurnalul portughez, II, p. 285.
17. Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, în româneşte de Virginia Stănescu, Mihaela Gligor, Olimpia Iacob, Irina Petraş şi Horia Ion Groza, vol. 2, De la Bucureşti la Lisabona, 1934-1945, Bucureşti, Editura Criterion Publishing, 2004, p. 371.
18. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, p. 28.
19. Mihai Zamfir, Mircea Eliade şi Portugalia, în Mircea Eliade, Jurnalul portughez şi alte scrieri, I., p. 72.
20. Florin Ţurcanu, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei, p. 408.
21. Mihai Zamfir, Mircea Eliade şi Portugalia, studiu introductiv la Mircea Eliade, Jurnalul portughez şi alte scrieri, I, pp. 72-77.
22. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, p. 70.
23. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, pp. 95-96.
Admiraţia detaşată a lui Eliade nu are nimic în comun cu scenele similare la care Cioran asistă fascinat în noiembrie 1933, la Berlin, şi în faţa cărora capotează necondiţionat, aşa cum îi mărturiseşte chiar lui Eliade: „sunt chiar entuziasmat de ordinea politică de aici”. Cf. Cioran, Scrisori către cei de-acasă, stabilirea şi transcrierea textelor de Gabriel Liiceanu şi Theodor Enescu, traduceri din franceză de Tania Radu, ediţie, note şi indici de Dan C. Mihăilescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 269.
24. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 117.
25. Idem, p. 118
26. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 118.
27. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, pp. 117-118.
28. „Din toamna lui 1937, a început şirul catastrofelor. Nu mă mai pot bucura de viaţă, de atunci. De la arestarea băieţilor, până la Stalingrad, numai doliu.” (Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 184.
29. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, p. 30.
30. Idem, p. 31.
31. Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, II, p. 378.
32. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 117.
33. Oricum, în România, soarta unui Salazar ar fi fost pecetluită înainte de a ajunge la putere, cum ni se spune chiar în deschiderea Jurnalului: „bătrânul general Carmona, preşedintele providenţial – care, în loc de a-l împuşca pe Salazar, după obiceiul românesc, l-a făcut dictatorul Portugaliei.” (Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 96.) Liber fiecare să distribuie pe cine crede de cuviinţă în rolul lui Salazar autohton împuşcat!
34. Găsirea unei a treia căi, între Scylla comunistă şi Charybda nazistă, era o preocupare şi a intelighenţiei europene de stânga. La sfârşitul anilor ‘30, Eugen Ionescu o vedea ilustrată de filosofia personalistă, aşa cum era expusă în paginile revistei Esprit de Emmanuel Mounier sau Denis de Rougemont.
35. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, p. 43.
36. Cuvântul revoluţie din titlul cărţii nu este nici el inocent. În fond, Eliade creditase legionarismul doar ca vector al unei necesare revoluţii spirituale. Tema primatului spiritual domina publicistica întregii generaţii ‚27, de la dreapta la stânga (Eugen Ionescu). Numai că, la data publicării cărţii, ideea era deja grav compromisă.
37. Îi ştie prea bine pe cei de-acasă pentru a nu se teme de deturnarea înţelesului tare al cărţii şi de recuperarea ei politicianistă: „Mă gândesc, între altele, că Ică Antonescu iar va face o nouă platformă din această carte. Colaborarea dintre Carmona şi Salazar i se va părea modelul colaborării dintre generalul Antonescu şi el; un general şi un profesor universitar de drept, într-o parte şi în alta” (Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 118.)
38. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 226. „România şi chiar neamul românesc, în elementele lui de continuitate istorică şi culturală, trec cea mai dură criză din existenţa lor.” „Mi-e teamă, pur şi simplu, de Rusia şi de politica ei imperialistă.” (Idem, p. 199 şi pp. 371-372.)
39. Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, p. 108.
40. Vezi relatarea episodului „mesajului nelivrat” în Sorin Alexandrescu, Mircea Eliade, dinspre Portugalia, pp. 143-152, şi în Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, II, pp. 378-379.
41. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 117.
42. Chiar dacă o lectură postmodernă a cărţii lui Eliade nu poate fi făcută decât sub beneficiul speculaţiei, ideea de bibliografie solidă ce cauţionează o ficţiune, ne trimite cu gândul, fie şi extravagant, la Bibliografia generală a lui Mircea Horia Simionescu!
43. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 117.
44. Mai există cel puţin o carte a lui Eliade care circulă sub un titlu străin conţinutului ei. Este vorba de faimosul Traité d’Histoire des religions, al cărui titlu i-a fost impus de editorul Gustave Payot, fără ca autorul să-l poată convinge că Tratatul „nu este o istorie, ci o morfologie a fenomenelor religioase.” Vezi Mircea Eliade, Cuvânt înainte la versiunea românească a Istoriei credinţelor şi ideilor religioase, traducere şi postfaţă de Cezar Baltag, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991, I, p. 6.
45. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 285.
46. Mircea Eliade, Jurnalul portughez, I, p. 229, 155, 350.
47. Idem, p. 224.
48. „Mă hotărăsc să încep Viaţă nouă… Trebuie să se oglindească întreaga dramă a României moderne în el. Evident, tragedia legionară va juca rolul esenţial. Dar nu trebuie să uit că România întreagă trebuie să fie prezentă în romanul meu. Nu ştiu cât voi lucra; poate câţiva ani, poate toată viaţa pe care o mai am de trăit.” (Mircea Eliade, Jurnalul romanului Viaţă nouă, 1940-1942, în Jurnalul portughez, I, p. 384)
49. Jurnal din care, de-a lungul anilor, au apărut fragmente, atât „în exil”, cât şi în ţară, dar care, integral, n-a apărut decât la douăzeci de ani de la moartea scriitorului.
