Reception paradigms of Mircea Ivănescu’s poetics
This essay tries to define the specifics in Mircea Ivănescu’s poetics. Considered as one of the most important poets in Romanian literature after the Second World War, he is often remembered as a very important centre of the new literature in the 80s and after the Romanian Revolution in 1989. His influential style and his innovative way of writing are elements in a larger discussion on the situation of literary centers and literary background. Often remembered as an alternative to the central canon of neo-modernism, Mircea Ivănescu represents the first step towards an American-influenced literary heritage and one of the most complex figures of Romanian poetry: between erudition, bookish style and transitivity. The essay also tries to explain the manner in which contemporary Romanian literature has been modulated by the heritage of his poetry and translations and to observe the stereotypes in the most important critic interpretations as some symptoms of the literary possibilities of specific decades.
Keywords: Mircea Ivănescu, neo-modernism, Romanian literature, transitivity, erudition, translations, transatlantic poetry, innovation, interpretation stereotypes, literary paradigm
1. Susan Sontag, Împotriva interpretării, Bucureşti, Univers, 2000.
2. Alexandru Muşina, Antologia poeziei generaţiei ’80, Bucureşti, Vlasie, 1993.
3. Marin Mincu, O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea, Constanţa, Pontica, 2007, p.1041.
4. Gheorghe Grigurcu, Amurgul idolilor, Bucureşti, Nemira, 1999: „Gloria lui Nichita are un caracter aleatoriu. A fost câştigată printr-o aruncare de zaruri a zeilor. Numele intrate în competiţie erau de toată mâna, aşa încât un Dimov sau un M. Ivănescu sau alţi poeţi cu adevărat exponenţiali nu aveau mari şanse de a câştiga. Câştigător pe calea unui hazard, Nichita Stănescu s-a manifestat în chipul unei nemăsuri ce l-a pierdut. Talentul real al poetului a fost devorat de geniul său himeric.” p.22.
5. ***, Mircea Ivănescu – 80, Piteşti, Paralela 45, 2011, p.132.
6. Idem.
7. Radu Vancu, Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute, Bucureşti, Vinea, 2007: „Tot în 1958, în numărul 11, apare traducerea poemului Ploaie în ziua comemorării, de Archibald MacLeish, pentru ca, în numărul 12, deci la numai un an după Ploaia, să citim poemul Nu e apocalipsul, ale cărui versuri vestesc şi ele, la rândul lor, ivănescianismul”.
8. ***, Mircea Ivănescu – 80, Piteşti, Paralela 45, 2011, p.134
9. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Piteşti, Paralela 45, 2008, p.1076.
10. Eugen Simion, op. cit., p. 319.
11. Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Bucureşti, Humanitas, 1999, p. 317: Cărtărescu îl numeşte pe Mircea Ivănescu „cel mai influent şi mai avansat teoretic” dintre poeţii postbelici.
12. I. Neoiţescu, Scriitori contemporani, Piteşti, Paralela 45, 2000 – ediţia a II-a, p. 287.
13. Idem.
14. Eugen Simion, Scriitori români de azi, I, Bucureşti, Cartea Românească, 1978, p. 314.
15. Gheorghe Grigurcu, Poezia lui Mircea Ivănescu, în România literară, nr.8/ 2004.
16. Eugen Simion, op.cit., p.318: „aparatul de luat imagini revine asupra aceloraşi elemente fără a descifra semnificaţia lor mai adâncă. Cel închis face de zeci, de sute de ori drumul de la fereastră şi – invers, strecurându-se, lunatic, printre lucrurile înstrăinate. O sugestie, iarăşi, a recluziunii şi, totodată, a înstrăinării de obiecte.”
17. Dinu Flămând, Intimitatea textului, Bucureşti, Eminescu, 1985, p. 126
18. Idem.
19. Idem. p.135.
20. I. Negoiţescu propune bacovianismul la Ivănescu pentru poemele autoreflexive (care par să capete aceeaşi distanţă autocritică) şi paralela cu Michaux pentru poemele cu Mopete. 21. Marin Mincu, op.cit., : „M. Ivănescu nu poate fi asociat cu «tematica» sau registrul sentimental bacovian, ci cu acel Bacovia care se vede uneori pe sine, foarte de sus, de la mare distanţă […] autorul lui Mopete amplifică până la ultimele limite această stare autointerogativă: ca şi Bacovia, şi el se vede pe sine poetizând sau văzându-se că se poetizează”; p.783.
22. Radu Vancu, op.cit., p. 65.: Radu Vancu însă acordă credibilitate bacovianismului şi nu moştenirii lui Ion Vinea: „Dacă referinţa la poezia lui Vinea e discutabilă şi nu foarte convingătoare (“exerciţiul intelectualist” al interbelicului nefiind coextensiv cu luciditatea intertextuală a contemporanului nostru, având adică natură şi funcţie diferită), legitimitatea celei la Bacovia este de netăgăduit şi a făcut carieră în critica românească, cu atât mai mult cu cât, în acelaşi an al debutului, comparaţia între cei doi poeţi o făcea, pe spaţii ceva mai extinse, şi Matei Călinescu”.
23. Gheorghe Crăciu, Aisbergul poeziei moderne, Piteşti, Paralela 45, 2009, p.151.
24. Matei Călinescu, Poezia ca descoperire a fragilităţii fiinţei, în Matei Călinescu, Fragmentarium, Cluj, Dacia, 1973, pp.98-99, apud Radu Vancu, op.cit.
25. Radu Vancu, op.cit., passim.
26. Idem., p.67.
27. Mircea Ivănescu, Versuri – Postfaţă de Ion Bogdan Lefter, Bucureşti, Eminescu, 1996, p.323.
28. Dinu Flămând, op.cit., p.117.
29. Virgil Nemoianu, V. Personajul, în Mircea Ivănescu – 80, Piteşti, Paralela 45, 2011
30. Radu Vancu, op.cit.
31. Al. Cistelecan, Poezie şi livresc, Bucureşti, Cartea Românească, 1985: „Barometrul livrescului în poezia noastră de azi e într-o continuă – de nu chiar ineluctabilă – urcare, deşi termenul ca atare a rămas prins într-o constelaţie de semnificaţii minimalizante. Regimul său uzual e nu numai departe de o operaţie descriptivă, continuînd să fie implicat, cel puţin la prima mână, într-un act de peioraţie”.
