The Practice of „Book Opening” and the Challenge of Understanding Reflexes of Autochthonous Ethnology
The target of the present article is twofold. On the one side, it challenges Romanian ethnology to rethink one of its most used conceptual tools: the opposition popular/official religion. Its hierarchical/discriminative content, its theological origin, and its narrow perspective over both the object and the method of Ethnology are only some of the problems caused by its usage. As an alternative, I argue here for the adequacy of Leonard Primiano’s concept of vernacular religion, which dissolves the opposition and opens a much wider, non-polemic perspective over the religious phenomenon. On the other side, from the angle of vernacular religion, it offers an ethnological analysis (with special emphasis on the sociological and psychological implications) of one of the most neglected and most complicated Romanian religious practices which galvanizes the local religious field.
Keywords: popular vs. official religion, Leonard Norman Primiano, divination, religious field, sacred book, Romanian context
1. Am în vedere toate cele trei confesiuni mari, căci practica e răspândită şi în spaţiul catolic şi în cel protestant. Afirmaţiei neargumentate emise de Necula (1996) şi preluată aşijderea de Sandu (2004) îi opunem dosarul impresionant de fapte folclorice, literare şi juridice realizat de Alexandru Ofrim în lucrarea sa, care, luat în sine, constituie un argument solid pentru vechimea considerabilă a ritualului.
2. Perspectiva lui Weber este contestată de cea a lui Lévi-Strauss, care consideră comportamentul religios, predominant intelectual şi non-pragmatic, ca un mod de a institui ordine şi sens în lume. E drept că, de această dată, orientarea practică şi aşteptarea eficienţei imediate a ritualului par a fi în centrul atenţiei, aruncând în plan secund interesul enunţat de antropologul francez. Pe de altă parte, în multe situaţii e greu de disociat între aceste două poziţii: uneori subiectul religios vrea pur şi simplu să ştie ce şi de ce trăieşte ceva, adică râvneşte o cunoaştere menită doar să-i liniştească conştiinţa, şi nu neapărat o cunoaştere a cărei finalitate să fie acţiunea eficientă, orientată în scopul de „a trăi cât mai mult şi mai bine pe pământ”.
3. Vezi capitolul „Apariţia religiilor” din Max Weber, în special pp. 32-35.
4. Ofrim, Herseni, Bărbulescu etc.
5. Vezi Krajnik 2011, Olteanu 2008, Corlăţan 2000 şi studiile unor Herseni 1932, Ofrim 2001 sau Bărbulescu 2010. Lectura analitică a interviurilor şi a consemnărilor conduce la concluzia aceasta. Cu nuanţarea că apartenenţa la aceste clase sociale nu presupune neapărat o stare de sărăcie şi nici analfabetism. De altfel, presa românească de scandal a consemnat în ultimul timp multe cazuri de politicieni şi VIP-uri ale spaţiului public care frecventează vrăjitoarele şi beneficiază din plin de această piaţă neagră a bunurilor simbolice.
6. E drept că şi virginitatea Fecioarei şi Eucharistia sunt antirationalisme viguroase şi sunt propovăduite de cei din ierarhia instituţiei Bisericii şi acceptate de elitele sociale. Se sesizează, sper, diferenţa calitativă: aceste iraţionalisme sunt încremenite într-o „postură statică”, produc foarte puţin şi în ordine emoţională şi sunt acceptate ca atare ca şi cum ar fi comportamente şi atitudini raţionale ori, în tot cazul, de un iraţionalism domesticit, degradat la condiţia de „loc comun” al experienţei religioase nepragmatice, cerebrale, intelectuale, reglementate oficial. În raport cu acestea, „deschiderea cărţii” în înţelesul acestui studiu este ruptură de nivel.
7. Idem. În cazul preoţilor sunt valabile aceleaşi nuanţări ca în cazul laicilor.
8. Altminteri am fi avut deja câteva secte celebre constituite în jurul acestui ritual.
9. Categoria profetului este ilustrată elocvent de cazurile analizate de T. Herseni, în studiul din 1932, în contextul reflecţiilor asupra religiozităţii din satul Fundul Moldovei.
10. Atât în înţelesul general, comun în cultura tradiţională, cât şi în sensul specializat, vocaţional.
11. T.I. din Iaşi precizează nu e vrăjitorie şi nici ghicire, voind a marca astfel distinctivitatea artei sale în raport cu a celorlalti divinatori şi chiar cu a altor bibliomanţi care folosesc o metodă diferită de a lui: „El lasă credinciosul să deschidă Evanghelia, pe când eu nu. O deschid singur la o anumită pagină şi de acolo citesc, ştiind şi numele persoanei. Evanghelia nu e un ghioc”. (Corlaţan)
